Feb 21 2011

Feriti-va de Radu Afrim, e creativ!


Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire) de Oleg Bogaev
Traducere: Elvira Râmbu

Distribuţia:

Doru Aftanasiu, Silvia Băleanu Popa, Andreea Boboc, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Petrică Ciubotaru, Ionuţ Cornilă, Puşa Darie, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu, Liviu Manoliu, Florin Mircea, Alina Mândru, Dumitru Năstruşnicu, Catinca Tudose, Gelu Zaharia, Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.

Spectacol de Radu Afrim, Decor: 9.OPŢIUNE, Costume: Rodica Arghir,
Video: Alexandru Condurache, Visuals: Setsuna, Light Design: Lucian Moga

Promo produs si realizat de Rofilco Film Studio

Jurnal de spectator.
Un omulet de 1.50, obsedat de a vedea. Cred ca e pictor de vocatie. S-o fi scolit el la regie, o fi invatat el despre marile jocuri ale cuvintelor la cealalta facultate, de filologie, dar imi aduc aminte din vremea unor repetitii de la Piatra Neamt, ca a urmat in timpul liceului o specializare in pictură. Si cred ca de atunci se distreaza confectionindu-si culorile din orice substanta posibila: corpuri de actori, texte, lumini, obiecte, sunete,imagini…
Conform spectacolului pe care l-am vazut aseara, Radu Afrim face la Iasi jocul dracului sau al bunului Dumnezeu. (el singur o stie). Cert e ca n-a inventat critica de teatru instrumente de masura pentru creativitatea lui.
Se implinesc niste ani de cind, la simpla rostire a numelui sau, multi artisti si intelectuali din Iasi (ca sa nu zic toti:)))), se crizeaza. Si iata ca prin textul lui Oleg Bogaev insusi Dumnezeu vine la noi tinindu-l de dupa git pe razvratitul care face spectacole “pornografice” si “fara mesaj”; in orice caz, deloc inaltatoare, vorba unui profesor siderat ca am adus vorba despre spectacolele lui Afrim intr-un eseu despre modernitatea imaginii. Ce mai tura vura, Afrim asta e lipsit de catharsis .
Prin alegerea titlului cu pricina la Iasi – Slabi de inger – vedem clar doua lucruri: in primul rind, ca Dumnezeu are simtul umorului, altfel n-ar fi descins cu Afrim pe meleagurile noastre, atit de conservatoare.
Apoi, ca Afrim reuseste sa ne vinda cea mai veche poveste din lume – lupta dintre diavol si bunul Dumnezeu -, intr-un ambalaj de guma de mestecat. Dupa ce ingurgitam inghitim greu si ne gindim bine. Vi se pare putin lucru?!…
Sa purcedem la observatii:
Ca o circotasa ce sunt (ca doar de aia locuiesc aici), nu m-am dus la nicio repetitie, n-am scos nicio vorbulita catre prietenul tuturor actorilor, Radu Afrim. Am asteptat dupa colt, sa vina premiera (enervant obicei). Asta, pentru ca aveam o miza mare: voiam sa vad eu in ce masura reuseste sa-i scoata pe actori din sabloane. Sa-mi fie rusine ca l-am suspectat de incapacitatea asta, nu?
Pentru ca pictorul Afrim nu se teme de “culori”; dimpotriva, il pasioneaza combinatiile. Pune laolalta pe paleta actori consacrati si proapat initiati in arta dramatica. Bine zice cind zice ca el este artistul care lucreaza cu toate elementele “noi” : text nou, teatru nou, actori noi etc. Cred ca noua e mai ales capacitatea lui de a privi.. Altfel, noutatea in sine ar interesa prea putin. Am idee cum functioneaza auditiile pentru piesele sale: regizorul “discuta” cu audiatii si, in vreme ce ii asculta, mai ales ii PRIVESTE. Vede in ei ceva ce acestia vor scoate apoi la lumina. Si, foarte important, chiar daca nu vede sau vede si nu intelege, nu se panicheaza. Intotdeauna il intereseaza in mod deosebit actorul din fata lui si, din curiozitate, de drag sau cine mai stie din ce motiv, urmeaza ca la repetitii sa-i dea la o parte tot ce acesta invatase despre sine vreodata ca actor, adica sabloanele.
Apropo de panica unor actori de a se dezbraca pe scena si in strinsa legatura cu spectacolele lui Afrim, unde in mod curent apar “dezbracati”, va intreb: cind il “violeaza ” regizorul pe actor? Cind il dezbraca de haine sau de sabloane? Va spun sigur ca mai incomoda este dezvelirea de sabloane – cind Adonis cel obisnuit sa se reflecte in orice, devine vulnerabil, un corp lipsit de oglinda si de obisnuinte, capata stralucire ascetica!
Asa se face ca urmarind succesiunea povestilor din spectacol, mi s-au rasturnat judecatile in privinta actorilor in procentaj de 90%.
Tinind ordinea veteranilor, aplauze deosebite pentru Florin Mircea, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu si o plecaciune pana la pamint pentru Dumitru Nastrusnicu!
Pentru ca tocmai am felicitat despuierea de sabloane, sa vorbim si despre costume. Ingerii erau trasi prin inel, cu fizic de androgini, la bustul gol, cu blugi si cu aripi. (Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.) In loc de orice alta aplicatie, fata-inger isi purta parul peste sini. Poetic, nu?:)
Nemuritorii de ei erau dezbracati la pielea goala pe scena, dar imbracati in imaginile video atunci cind actiunea din scena se suprapunea celei din proiectie. De unde rezulta, dragi concetateni, ca pielea goala e semnul puritatii si nu al indecentei. Daca ma gindesc bine, e cea mai spirituala goliciune din ultimii zece ani de experienta de spectator la teatru. Dar nu sunt eu etalonul spectatorilor.
Cu un simt al umorului dramatic de-a dreptul, Afrim introduce intr-o secventa de final o trupa de actori imbracati in costume de epoca si pozind aluziv in obosita echipa de figuratie din aria teatrului stanislavskian. Aceasta, in timp ce regizorul trupei cu pricina se eschiva de la a ajuta ingerul accidentat actionind conform metodei lui Stanislavski prin punerea inainte a particulei DACA. “Daca acesta este un inger, va zbura!” O data cu trupul ingerului mort ridicat de la sol ca sa probeze zborul, a cazut cu cinism si metoda de teatru Stanislavski:) Buna gluma.
Altfel, un costum de cabararet (in cheie grotesca, la fel ca si personajul realizat de Pusa Darie) si hainele obosite ale unor trecatori (batrini, insurati sau amanti) pe un drum necunoscut, ce parea ca nu duce nicaieri, atat de neinteresant pentru mersul lumii, ca ingerii isi permiteau sa apara in ochii pasagerilor, cerindu-le ajutorul in calitate de accidentati. Bineinteles ca dintr-o mie de motive, oamenii au trecut mai departe.
Un lucru insa m-a surprins in acest spectacol, cucerindu-mi respectul: rafinamentul construirii starii de asteptare. Pe o sfoara erau insirati citiva ingeri de hirtie. Nici nu i-am luat in seama pina nu am sesizat corespondenta dintre ingerii accidentati si ignorati de oameni cu taierea figurinelor de pe snurul intins deasupra unui bar. . Consistenta si sensul spectacolului sunt date de sentimentul de asteptare; altfel, finalul, desi vine cu rol de verdict, e construit in cheie naiva. In ciuda oricarui calcul rational (niciun om n-a salvat niciun inger), Dumnezeu ii impune diavolului sa astepte.
Sfainta asteptare intru salvarea omului se fundamenteaza pe iubirea si tandretea lui Dumnezeu fata de creatura sa.
Toata insiruirea de scene – un stil pe care il paste mult lipsa ritmului, deseori reprosat lui Radu Afrim – ar putea continua la nesfarisit in evitarea unei povesti scenice cu inceput, conflict, punct culminant si deznodamant. Ne ia prin surprindere combinatia jocului in cheie naiva cu realismul cel mai crud.
Pe de alta parte, asteptarea se sustrage ei insasi pretinzindu-se drept actiune prin ritmul, diversitatea mijloacelor si corespondenta construita intre imaginea scenica si imaginea video.
Astfel incit, respectind gravitatea dar naivitatea voita a a cestui spectacol, pot spune, din experienta mea de spectator, doua lucruri:
1. Radu Afrim stie sa-si tina publicul in mina cu atita blindete si fermitate cu care ar trebui s-o faca un regizor de teatru pentru copii, cu publicul sau.
2. In anii de dupa revolutie am mai vazut o asteptare atit de frumos deghizata in actiune doar la Tompa Gabor.
Si inca ceva: daca e adevarat ce a afirmat in presa, anume ca acesta e ultimul din prima sa perioada de creatie care a tinut, iata 11 ani, atunci e vremea sa intelegem ca Radu Afrim a luat doua premii UNITER pentru ca (in limbajul lui mereu ciudat) e un regizor MIC. Mai rau, are toate premisele ca sa nu devina niciodata un regizor mare in sensul covirsitor al cuvintului. “Vina ” lui Afrim este ca isi iubeste actorii – oricare ar fi ei, chiar pe aceia pe care inca nu i-a intilnit – si reinventeaza lumea IMPREUNA cu ei. In ciuda scandalului pe care il mai provoaca ici colo spectacolele sale, cuvintele de ordine pentru Afrim sunt discretie si rafinament.


Jan 6 2010

Virstele teatrului ionescian

http://www.proartstudio.ro/tni/