Jun 26 2012

Față în față cu un grup de studenți la Teatru

Cea mai buna metodă de a învăța ceva este să predai altora despre lucrul respectiv.
Un sandviș Grotovski- Pirandello- Ion Creangă.
Obiectivele mele:
să bage la tărtăcuță, simultan cu niște reguli de animație, câteva sfinte reguli de teatru.

să joace un spectacol de teatru pentru copii, verificând astfel dacă animația lor e valabilă…

Scenariul sandviș pe care l-am creat se numește Ora de teatru

ORA DE TEATRU

Personaje:

Bibliotecarii: Codruta, Alex, Dumitru

Copiii: Anca (Miruna Luna), Andrei (Băiatul timid ca melcul si pirat), Daniela v(Dana Ocheana, sau fricoasa care vrea sa fie curajoasa), Alexandra (Monica Pisica), Andreea (Băietoasa fortoasa)

Personajele din carte: Baba, Radu; Fata mosului, Diana; Mosul, Sorin; Sfinta Duminica, Silvia; Fata babei, Loredana; Cuvântătoarele, Jo, Cătălina.

Actiunea se petrece în bibliotecă. Intră un raft cu cărți pe rotile. Este împins de cei trei bibliotecari, când înainte, când înapoi, după cum se ceartă și înving.

Codruța: Eu sunt de părere că…

Dumitru: Dar de ce tu? Ce, eu n-am spus bine până acum? De unde ți-a venit și ție să ai o părere, așa, pe drum?

Codruța: Mi-a venit din cap. Las că-ți vin eu de hac!

Alex: Eu aș spune că e mai bine
când mă ascultați pe mine.

Codruța: Eu nu vreau să mă las intimadată de doi bibliotecari care ceartă o fată.

Dumitru: Dar, ce, tu nu ești bibliotecară?

Codruța: De dimineață, până–n seară.

Dumitru: Adu-ți aminte de cele câteva cuvinte

Alex: Pe care ți le-am spus azi dimineață,
La cana de ceai și felia cu dulceață:

Codruța: Țin minte, ca acum
și nu mă mai întorci din drum!

Dumitru: Că de ziua copilului trebuie să descoperim o poveste

Alex: Cum alta nu mai este.

Codruța: Problema este
că fiecare din noi vrea altă poveste!

Dumitru: Povestea cea mai bună o am, și e în buzunar,
Problema e alta, și v-o spun foarte clar:
Problema e că nu sunt bibliotecar.

Codruța: Ei, nu mai povesti, că mor!
Dar ce ești, dragă Dumitru?

Dumitru: ACTOR!

În momentul acestei afirmații raftul iese singur din scenă.

Alex:
De ce-ai spus? De ce-ai spus?
Tot raftul cu povești s-a dus.
De unde știm acum care e cea mai bună,
dacă nu suntem bibliotecari care cumpără cărți,
le cataloghează, le-adună,
le citesc până îmbătrânesc,
le dau la copii să le rupă
și apoi le lipesc?

Codruța:
Gata, mica noastră șmecherie a fost demascată!
Nu mai sunt bibliotecară,
acum sunt actriță și fată!..
Ce șansă aș mai avea să vină la mine
povestea scrisă cel mai bine?!…

Dumitru: Nu mișcați! Vin copiii de la Grădi, vor să fie informați!

Cad toți trei în fund, neputincioși:

Anca Miruna-Luna: (uriașă) Intră cântând: Sunt Luna Miruna și dansez, și visez
Sunt Luna Miruna și dansez, și visez
La o poveste în care prințul meu este
Mititel cât un inel, să mă pot juca
cu el.

Actorii vor exagera reacțiile adulților față de copii când cei din urmă au cu totul alte idei decât ei: oripilați, enervați, îngroziți, se prostesc alintându-i pe cei mici și devon mai caraghioși decât aceștia etc.

Coboară de pe umerii lui Andrei și îi dă două bețe pentru coarne. Andrei înaintează târându-se către actori și îi sperie.
Andrei cel timid:
Sunt Andrei,
Nu vă speriați,
nu mă certați,
nu mă călcați
Când mă vedeți,
să mă strigați!
Fiindcă sunt timid și cam bleg,
am cornițe și mersul de melc.

Codruța: Andreeei! Fii curajos (îl pupă între cornițe)

Dar când sunt încurajat mă transform într-un pirat
Merg pe mări, zbor peste țări
Caut peste tot comori.

Pânza se transformă în peretele umblător pe care Dana Ocheana îl poartă după ea ca să se apere

Dana Ocheana:
Priviți la mine,
sunt ochioasă ,
mă uit foarte bine, fiindcă-s fricoasă.
Aș vrea o poveste în care să nu mă depărtez de casă!
De-aceea o port în spate,
poate
devin curajoasă.

Băiețoasa forțoasa:
Dana Ocheana,
lasă că te apăr eu!
Sunt băiețoasa forțoasa, nu mi-e greu.
Vreau o poveste cu mine și cu un leu!

Monica Pisica:
Monica Pisica, cea alintată
vrea să știe
dacă aveți șoricei de hârtie
Să le leg ață, să-i fac zmei,
Să umble ei după mine și eu să fug de ei.
Să spună lumea iată o pisică vânjoasă
cât un leu paraleu.
Luați-o acasă!

Cei trei actori se ascund după paravan.

Alex:
Vai de mine, ce creaturi curioase.
De unde să le dăm povești cu lei, cu prinți și case?
Tot raftul cu povești s-a dus.
Este 1 iunie, ziua copiilor…
și n-avem nimic de spus!…

Dumitru:
Doar dacă acceptați în sfârșit
povestea despre care v-am vorbit.
O vom desfășura încetul cu încetul sub ochii lor
și-i vom învăța ce înseamnă să fii actor.


Codruța:

Bine, fie și așa!…
Mor de ciudă
că n-a fost povestea mea!

Dumitru iese în fața tuturor, creează o carte din bețe și pânză, îi dă filele până se ajunge la personajul lui Sorin.

Sorin:
Pentru ca o poveste să fie pe deplin fericită
Are nevoie să fie citită și ascultată,
Apoi imaginată, și jucată.

Băiețoasa- Forțoasa: Dar noi nu știm să citim!

Alex:
Cu siguranță că știți povestea.
De aceea, noi vă povestim.

Codruța:
Voi în schimb, va trebui să fiți veseli și cu capul în nori,
să învățați să fiți actori.
Aceia dintre voi care știți să jucați,
la nevoie,
vă rugăm să ne completați.

Dumitru: Mai întâi, pentru a transforma o poveste într-o piesă de teatru, aveți nevoie de un spațiu de joc. Cine știe ce este un spațiu de joc?

Copiii mimează și denumesc cu voce tare: groapa cu nisip, coltul cu jucării, piscinuţa în care mă scald etc.
Dumitru: Dragii mei, dacă vreţi să transformaţi o poveste într- un spectacol de teatru, trebuie să alegeţi un spaţiu gol unde nu se întâmplă nimic altceva decât teatrul pe care îl faceţi. Spaţiul trebuie să fie curat, foarte curat, să aveţi pentru el nişte reguli foarte clare de comportament. Elementele de costum și de recuzită din spaţiul de teatru trebuie folosite numai pentru teatru.

Copiii încep să mimeze măturatul scenei, spălatul pe jos.

Nu vorbim, nu alergăm,
vrem ca scena s-o spălăm.
Asta este scena noastră şi tăcerea e măiastră.
Zi de zi,
când ne-ntâlnim
Atât putem,
să ne zâmbim.
Să ne-nclinăn, să ne-ascultăm
La teatru să ne concentrăm!

Gataa! Pot să intre personajele din poveste.

Codruţa: Dragă personajule, vino întâi să verifici dacă spaţiul în care veţi intra a fost curăţat, dacă vă puteţi concentra.

Sorin: Dar noi, personajele din poveste, suntem măiestre!
Îndată ce pe scenă intrăm,
Ne concentrăm!

Dumitru: De exemplu? Ne poţi da un exemplu?

Intră povestitorii cu beţele, strigăturile şi paşii de horă (melodia de la Ciuleandra)
Când să plece, copiii îi strigă:

Monica Pisica: Staţi, nu plecaţi, vrem să ne-nvăţaţi
Altă regulă importantă de teatru.

Sorin:
Dar noi suntem personaje din carte.
Teatrul îl joacă numai actorii.
Numai actorii au de teatru parte!
Ei ştiu toate regulile jocului,
ei sunt stăpânii locului.

Luna Miruna: Şi voi ce sunteţi, atunci?!

Sorin: Noi suntem personajele bune la mai multe munci: când vei citi, vom apărea repede în imaginaţia ta. Când vei deschide cartea vom răsări cu un cuvânt care să te pună la pământ ,să citeşti povestea până la deznodământ. Pe urmă, noi putem să te urmărim oriunde mergi, să-ţi fim exemplu de comportament, să te facem să ne înţelegi. Dacă te uiţi în linişte şi cu atenţie la noi, poţi să ne copiezi ca la teatru, apoi.

Alex:
Copii, asta e adevărat.
La teatru trebuie să fii atent la ce personaj ai de jucat.
Să te uiţi bine la el şi să-l treci în corpul propriu
drept model.
Ca să poţi învia
un personaj în pielea ta,
trebuie să te concentrezi,
să te concentrezi în linişte,
iar liniştea e cam aşa:

Personajele sunt în linie cu faţa la copii şi produc diferite zgomote din beţe: vântul, guguştiucul, ciocănitoarea, coasa. Ploaia, uşa scârţâie, pisica supărată, adunarea puilor (ţiri, ţiri, ţiri),calul, oile, fluieratul moşului, se taie lemne. Toaca, slujba la biserică.
Monica Pisica:
Nu înţeleg la ce ne foloseşte liniştea.
În mintea mea, liniştea e ceva chinuitor
care mă gâdilă la limbă de mor.
Când spui LINIŞTE şi mă gândesc, îmi vine să vorbesc.

Alex:
Poate că ai dreptate.
Dar LINIŞTEA le ascultă pe toate!
Deci, dacă vrei să fii liniştit rău
Începe să asculţi
Tot ce e în jurul tău.

Băiețoasa Forțoasa:
Teatrul ăsta e prea greu!
Adevărul este
Că sunt mai drăguţe personajele din poveste.
Ele nu ne dau directive şi sunt distractive.

Sorin:
Adevărul este că noi o să vă dăm nişte reguli şi nişte comori
Când o să vreţi să fiţi scriitori.
Însă acum,
teatrul se-nvaţă de la actori.
Fiţi atenţi la ce vă spun!

Codruta: Erau odată un moșneag și-o babă
Și moșneagul avea fata lui, și baba, iar, o fată.

Alex: Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă.
Fata moșneagului era frumoasă, harnică, ascultătoare și răbdătoare.

Dumitru: Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale!
Ea, după lemne prin pădure, ea cu măcinatul la moară,
Ea, cu toate câte erau de făcut, de dimineață până-n seară.

Fata moșului: Mămucăă, tătucăăă, surioarăă!…
Baba: Of, leneșo, n-ai plecat la moară? Huș! Huș!
Fata moșului: Mă duc acuș!
Moment dans măcinatul la moară.
Familia, așezată prin casă, fiecare îndeletnicindu- se cu ceva: moșul ascute coasa, baba împletește, fata babei se oglindește.(mobilierul din casă e făcut din corpurile copiilor; fond sonor de păsări, atitudini mute la ce se spune, poate chiar reacții.au învățat asta la lecția despre liniște ).

Baba: Fată leneșă, soi slut, ușernică și mincinoasă, cui te-a făcut!
Toată ziua pe laviță stai și mâncare nu ne dai!
Se așează toți la masă.

Fata babei: Tată, eu cu mămuca am făcut plăcintuca!
Eu mă chinui de-aseară să aduc un sac de la moară.
Iaca, mănâncă mămăligă nici rece, nici caldă să nu te frigă!

Baba: Și să-i spui fetei tale să ne mai lase cu-atâtea fasoane!
Cât e ziua de lungă se-așează pe unde-apucă, să plângă:
Că n- are mamă, că eu nu-s bună, că fiică-mea-i rea
și câte-n stele și-n lună.
Să facă treabă, moșnege, de vrea cu noi să se lege!
Moșul: Așa i-oi spne să facă.

Fata babei: Spune-i să și tacă!

Moșul: Draga tatei, iaca ce-mi tot spune baba despre tine:
Că nu-i bine.
De-aceea du-te încotro vei vedea, că nu e pace-n casă
Din pricina ta.
Să fii harnică, ascultătoare și bună,
Până-i ajunge bătrână!
O îmbrățișează și fata pleacă în liniște, intrând în pădure.

Codruța, către copii: Faceți pădurea.

Derutați, în cor: Cum să facem o pădure?

Dumitru: Principala problemă de care se lovește un actor este limita propriului corp.

Luna Miruna: Ce înseamnă o limită?
(copiii vor avea dimensiunile curioase de la început)

Alex: Limita la un actor înseamnă ceva de care nu-și dă seama.
Melcul Andrei: Și de unde știe atunci, că are o limită?

Dumitru: De obicei afli numai când lucrezi la un rol; cum ar fi pădurea. Când nu lucrezi nu poți vedea care este limita ta.

Monica Pisica: Și când lucrezi, ce vezi?

Coduța: Vezi dintr-o dată ceva peste care nu poți trece sau, dacă încerci, atunci treci foarte greu. Limita e ca un HOP, e ca un STOP. Corpul tău îți spune: Eu nu știu ce să fac acum, nu știu cum să mă port, nu știu cum să mă mișc!

Alex: Să presupupunem că suntem la ora de teatru. Eu îți spun: Corpul tău e Scufița roșie. De obicei, te uiți la mine și nu știi ce să faci, deci nu te miști. Sau îți spun: Corpul tău e o mare în furtună cu o bărcuță pe ea. Și în cazul acesta te vei uita la mine și vei aștepta să-ți arăt eu furtuna, marea sau bărcuța.

Luna Miruna: Și actorul , dacă vrea să-i răspundă el singur corpului său, ce spune, cum spune?

Dumitru: Actorul mai întâi plânge.
În cor: Plânge?! (copiii râd)

Codruța: Se enervează, pleacă, nu mai vrea să joace.
Alex: I se pare că rolul lui e cel mai urât și că toate celelelalte sunt mult mai frumoase.
Dumitru: Pe urmă, strigă în gura mare regizorului sau profesorului de teatru că de ce nu-l învață să joace? Să-l învețe!

Melcul Andrei: Înseamnă că actorii sunt niște copii ca noi.
Deci, dacă vrem, putem și noi să fim actori, e foate simplu, cred.

Alex:
Într-adevăr, actorii sunt niște copii ca voi. Ei sunt în același timp și actori. Prima datorie a actorului este să înțeleagă că nimeni, niciun regizor și niciun profesor de teatru nu îi va da nimic.
Coduța: Dimpotrivă, îi vor lua totul.

Copiii se sperie

Dumitru: Căci noi toți și toți oamenii care vin la teatru se hrănesc cu ceea ce le dă actorul: cu glumele lui, cu plânsul lui, cu toate cuvintele și cu toate mișcările lui. Nimeni nu-i pune în mână firimitura cu care să-l hrănească. Actorul trebuie să facă singur pâinea cu care ne hrănește de pe scenă.

Codruța: Ceea ce voiam să vă spunem este că atunci când actorul are o limită, un hop, un stop, un nu știu cum se face sau nu știu cum se zice, îi vin în ajutor…Exercițiile corporale.

Alex: Exercițiile corporale ocupă un loc important în antrenamentul actorului. Ele elimină blocajele psihice și fizice. Sunt pâinea zilnică a actorului: corpul se întinde, atenția devine activă, imaginația devine vie.

Așadar, vă rugăm să faceți pădurea!
Copiii intră ușor în joc.
Pădurea trebuie să devină un moment colectiv atât cu copiii, cât şi cu publicul. Personajele vor parcurge un drum lung prin public.

Cățelușa:
Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!
Copacul cu omizi:
Fată frumoasă și harnică, curăță-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Fântâna:
Fată frumoasă și harnică, curăță-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Cuptorul:
Fată frumoasă și harnică, zidește-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Codruța: Și mergând fata noapte și zi
Nu știu cum, se rătăci!
Alex: Și mergând ea zi și noapte
Ajunse departe.
Dumitru: Ajunse pe jos
Într-un codru-ntunecos.
Dădu de-o poiană luminoasă
Unde se afla o casă.
Codruța : În casa aceea stătea Sfânta Duminica.

Copiii fac pădurea și coliba din care iese bătrâna.

Sfânta: Vezi bine,
Dumnezeu te-a adus la mine,
Copilașii să-mi băiești,
Mari și mici, să mi-i hrănești,
Nu prea fierbinte,
Că te-or ține minte!

Dumitru: De cum sfânta a plecat
Alex: fata moșului s-a suflecat,
Codruța. Copiii mi și-a strigat,
Dumitru: Pe dată i-a spălat
Alex: Și i-a pus și la jucat!
Codruța: Vorba ceea:
Alex: la plăcinte înainte,
Numai cine e cuminte!

Moment cântat din slujba ortodoxă.

Alex: Sfânta Duminică, de cum a venit,
Mult i-a mulțumit.
A trimis-o-n pod să-și aleagă
Un cufăr mai mare sau vreo ladă.

Codruța: Dar, să vezi minunăție,
Fata s-a întors la sfântă cu-o cutie..

Fata moșului: Sfântă Duminică, să știi așa,
Asta e răsplata mea.
Am luat un lucru mic
Fiindcă am trudit un pic.
Sfânta Duminică: Cea mai mare bogăție
Să stea în această cutie!
Du-te-acasă, fată frumoasă,
Și fă-te mireasă!

Copil 1: Pe drum, cuptorul grijit de dânsa
Era plin de plăcinte rumenite.
I-a mulțumit cum se cuvine,
Căci a hrănit-o bine.
Copil 2: Fântâna plină până-n gură cu apă curată
A o stoit setea și oboseala ce o mistuiau pe fată.
Copil 3: I-a dăruit și două phare de argint lustruit.

Copil 4: Părul pe care-l îngrijise fata,
I-a dat pere cu găleata.
Copil 5: Iar gingașa cățeluță pe care o-ngrijise
Vonică, voioasă, i-a adus o salbă de la ea de-acasă.

Copil 1: Și uite-așa, de unde umblase ca a nimănui,
S-antors acasă, fata moșului.

Codruța: Doamne sfinte! Ați folosit cuvinte!
Alex: Acum, cu puțin curaj, putem vorbi despre personaj.

Dana Ocheana: După cum mă gândesc eu,
Nu este foarte greu…

Alex: Ceea ce ai nevoie să știi cu adevărat…

Băiețoasa Forțoasa: Te rog, te rog, să nu-mi spui prea complicat!….

Alex: Stai liniștit, căci e de bine.
Personajul se află acum, aici, astăzi, în tine.

Băiețoasa Forțoasa: În mine?!
N-am înțeles foarte bine.

Dana Ocheana: N-am nevoie de costum, de machiaj,
n-am nevoie de niciun trucaj?!

Melcul Andrei: Dacă vreau să joc un împărat,
Am nevoie de-un cal, de-un palat…

Luna Miruna: Dacă vreau s-o joc pe Mătușa Mărioara,
Am nevoie de un par și de-un cireș cu fructe, vara.
Pe urmă, sunt atentă la mimică, sunt atentă la voce și la mișcări…

Alex: Asta-i! Te-apropii! PERSONAJUL ÎNSEAMNĂ GÂNDURI ȘI STĂRI!

Alex: Cum te simți acum?
Melcul Andrei: Cam…derutat, cam.. bleg, cam….nebun…

Alex: Și care e mersul indicat pentru așa o stare?

Melcul Andrei: Împiedicat la picioare…

Alex: Deci vei avea vocea, mimica, și mișcările care se află deja în starea și în gândurile tale.

Dana Ocheana: Deci, mai întâii, trebuie să știu starea împăratului ori starea mătușii, a lupului, sau a oricărui personaj.

Codruța:
Starea nu se știe, starea se simte.
Gândurile nu se aud decât dacă ies prin cuvinte.
Atunci, cum poți afla care este starea sa, a celui personaj?

Dana Ocheana: Dacă mă gândesc bine…
Nu știu să spun.

Codruța: Personajul este ca un fum, ca un un strămoș pe care nu îl ai în față cu adevărat, dar pe care ascultându-l bine, l-ai și înviat. Trebuie să fii atent, să te lași ghidat de cuvintele lui, ca să-l vezi în adâncul sufletului; pe urmă, vîzându-l, poți arăta pe scenă cum se mișcă, cum vorbește, cum te cuCerește…

Luna Miruna:
Dar un actor ce face
când trebuie să joace un personaj rău, urât, care nu-i place?

Dumitru: Te gândești la fata babei, cumva?

Luna Miruna: Da, chiar la ea.

Dumitru: Păi, dacă ne gândim bine, ce știi tu despre tine?

Luna Miruna: Despre mine, cu adevărat?

Dumitru: Exact.

Luna Miruna: Păi, știu…tot ce-am învățat: ca sunt cuminte, că mă joc, că sunt frumoasă, că am casă, că am o surioară, că merg la școală la vară…că am noroc

Dumitru: Văd că despre tine știi numai de bine!
Tot așa gândea despre ea și fata cea rea: că e frumoasă, că are o casă, că are o surioară, că se mărită poate la vară, că are noroc.

Luna Miruna: Dar ea era leneșă și rea!

Dumitru: Asta vedea fata moșului. Fata babei gândea despre sine, că tot ce face e foarte bine.
La fel ca și tine!….
Deci, când vine vremea să joci, fii atentă la ce spune, încearcă să o vezi în tine, dă-i dreptate în toate, și lasă-te purtată de ea. Învață s-o iubești ca s-o zămislești. Iubește-o după cum te iubești pe tine.

Luna Miruna: A, așa e mai bine.
Dar n-am curajul să încerc decât dacă vine personajul lângă mine.

Fata moșului: Mamă, mă lasă și pe mine să plec de-acasă!
Ș-apoi, să vezi ce bogăție ți-oi aduce,
De-ar rămâne duțmancele năuce!
Că n-a sărăcit lumea c-o cutie adusă de soră-mea,
Care nimic mu știe.

Baba: Mergi la drum, fata mea,
Și-adu lada cea mai grea!

Copiii încep jocul pădurii. Personajele le fac semn să intre în joc, astfel încât fiecare e asistat de personaj, dar joacă într-un cu totul alt ton, sau altă cheie.

Monica Pisica: Și fata babei, săraca,
I-a nimerit Sfintei Duminici poarta.
Sfânta i-a cerut și ei să aibă grijă de cei mititei.

Doar că fata babei, pe care o știm…
S-o vedem, ce să mai vorbim?

Animalele sunt făcute acum de personaje și de actori. Când nu vor avea de mimat animale, personajele vor mima textul cu atitudini diferite de cele ale copiilor care le joacă rolul. Același lucru este valabil și pentru actori.
Luna Miruna: Hei, șarpe! Nu te mai uita la mine!
Spală-te bine!

Hei, lupule, nu urla în gura mare!
Fă-ți mâncare!

Hei, ursule, să-ți fie de bine dacă te-ai opărit,
că eu m-am îmbogățit!

Sfântă Duminică, n-ai venit?

Sfânta: Sărăcești ori bogățești
Prin ceea ce făptuiești!…
Fata babei: Când mă răplătești?
Sfânta: Du-te-n pod și ia cu tine
cutia ce ți se cuvine.

Și fata babei ieși din casă
Cu bogăția cea mai aleasă.

Doar că în timp ce-o căra,
Înfometa.
Cuptorul îi întinse plăcinte,
Dar ea nu putea mânca
De fierbinte.

Fântâna, cu apă până-n gură,
N-a vrut să-i dea o picătură.

Părul, cu multele pere ce-avea,
Pe când fata a-ntins mâna să ia
Se înălța, se înălța…

Iar cățeluța ce fusese rănită
Nu i-a dat niciun bănuț
Din salba ce-o purta la gât,
Aurită.

Ajunsă acasă, baba și cu fata ei erau convinse
c-o să fie de o și mai mare bogăție.
Doar că, îndată ce-au deschis lada fermecată
Le-a mâncat un balaur…turmentat.

Balaurul acela trăiește și astăzi sub soare,
E lăcomia din fiecare!

Moșneagul a rămas liniștit din partea babei, să știi,
Și avea nenumărate bogății.

A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic,
Iar noi am aflat povestea de la paharnic.

Adică vornicelul de la noi din sat
Care ne-a pus și la jucat.

Dansul final îl încep împreună, dar este un final fals, așa încât un copil va întrerupe muzica pentru a pune publicului următoarea condiție :

Băiețoasa Forțoasa: Ies la aplauze doar dacă ne spuneți cine a jucat cel mai bine: actorii, personajele, sau noi, copiii?

Alex:
Stai! Nu cumva să faci această greșeală! Publicul te aplaudă sau iese din sală!
Când ești public, nu știi de mofturi, condiții sau teorii.
Dacă ți-a plăcut, mai vii.

Codruța:
Ceea ce vrem să înțelegi este foarte simplu și clar.
Fiecare actor are felul său de a sta în picioare, de a se mișca, de a vorbi, de a tăcea, de a gesticula.
(către copii) O sută de mii de fete de babe să faci, nu seamănă una cu alta, că nu-s cozonaci!
(către public) O sută de mii de fete de babe să vezi, pe toate le crezi.
Căci, dacă sunt făcute bine, fiecare fată de babă va semăna cu tine, cu el, cu ea, cu mine. Niciunul nu suntem la fel!

Dumitru (gelos):
Asta de unde e furată?

Codruța:
De la o bătrână profesoară care s-a lăsat studiată.

Dumitru:
Cum o cheamă pe ea?

Codruța:
Geta.

Dumitru:
Aha!

Sorin: Pentru ca o poveste să fie pe deplin fericită
Are nevoie să fie citită și ascultată,
Apoi imaginată, și jucată.

Băiețoasa Forțoasa: Nu vorbim, nu alergăm, vrem ca scena s-o spălăm.
Asta este scena noastră şi tăcerea e măiastră.
Din când în când, când ne-ntâlnim
Atât putem, să ne zâmbim.
Să ne-nclinăn, să ne-ascultăm
La teatru să ne concentrăm!

Monica Pisica: Nu înţeleg la ce ne foloseşte liniştea.
În mintea mea, liniştea e ceva chinuitor
care mă gâdilă la limbă de mor.
Când spui LINIŞTE şi mă gândesc, îmi vine să vorbesc.

Codruța, Alex, Dumitru:
Poate că ai dreptate.
Dar LINIŞTEA le ascultă pe toate!
Deci, dacă vrei să fii liniştit rău
Începe să asculţi
Tot ce e în jurul tău.

Melcul Andrei: Adevărul e că eu spun HOP
Când limita e-n propriul corp.
(către Luna Miruna) Oricât ai fi de balerină,
Grațioasă și senină,
Salvarea, ca să nu te plafonezi
Este să te exersezi.

Luna Miruna:
Exercițiile corporale
Elimină blocaje fizice și psihice banale.

Dan Ocheana: Când mergi pe scenă sau pe drum
Simți personajul ca un fum.
El e strămoșul din tine care din adâncuri îți vorbește.
Uită-te bine la el
Și ia-l de model.

Dumitru: Trebuie să recunoașteți, afară de orice teorie,
Că povestea mea a fost…o nebunie.

Codruța: I-ai învățat pe copii mai mult decât știi.

Alex: E o lege care spune că cel mai bine înveți
Predând altora!
Pe bune!
Toți vor face hora strigăturilor.


Oct 16 2011

Exercitiu pentru descoperirea talentelor, talantilor, talazurilor care te poarta departe sau aproape de tine

Un om se formeaza in timpul liber. Doar atunci, relaxat fiind, are idei, pareri, impresii, doar atunci actioneaza cu inima deschisa si comunica fara bariere. Doar atunci e suficient de relaxat incit sa asculte, sa priveasca, sa inteleaga si…sa nu judece:)

exercitiu: Noteaza la sfirsitul fiecarei zile actiunea pe care ai facut-o in ceea ce tu simti a fi timpul tau liber.
In consecinta, sa nu treaca o zi in care sa nu te gindesti la timpul tau liber.

P.S. Abia acum inteleg un motto care m-a ghidat multi ani: Muncesc de parca as fi in vacanta.


Feb 21 2011

Feriti-va de Radu Afrim, e creativ!


Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire) de Oleg Bogaev
Traducere: Elvira Râmbu

Distribuţia:

Doru Aftanasiu, Silvia Băleanu Popa, Andreea Boboc, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Petrică Ciubotaru, Ionuţ Cornilă, Puşa Darie, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu, Liviu Manoliu, Florin Mircea, Alina Mândru, Dumitru Năstruşnicu, Catinca Tudose, Gelu Zaharia, Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.

Spectacol de Radu Afrim, Decor: 9.OPŢIUNE, Costume: Rodica Arghir,
Video: Alexandru Condurache, Visuals: Setsuna, Light Design: Lucian Moga

Promo produs si realizat de Rofilco Film Studio

Jurnal de spectator.
Un omulet de 1.50, obsedat de a vedea. Cred ca e pictor de vocatie. S-o fi scolit el la regie, o fi invatat el despre marile jocuri ale cuvintelor la cealalta facultate, de filologie, dar imi aduc aminte din vremea unor repetitii de la Piatra Neamt, ca a urmat in timpul liceului o specializare in pictură. Si cred ca de atunci se distreaza confectionindu-si culorile din orice substanta posibila: corpuri de actori, texte, lumini, obiecte, sunete,imagini…
Conform spectacolului pe care l-am vazut aseara, Radu Afrim face la Iasi jocul dracului sau al bunului Dumnezeu. (el singur o stie). Cert e ca n-a inventat critica de teatru instrumente de masura pentru creativitatea lui.
Se implinesc niste ani de cind, la simpla rostire a numelui sau, multi artisti si intelectuali din Iasi (ca sa nu zic toti:)))), se crizeaza. Si iata ca prin textul lui Oleg Bogaev insusi Dumnezeu vine la noi tinindu-l de dupa git pe razvratitul care face spectacole “pornografice” si “fara mesaj”; in orice caz, deloc inaltatoare, vorba unui profesor siderat ca am adus vorba despre spectacolele lui Afrim intr-un eseu despre modernitatea imaginii. Ce mai tura vura, Afrim asta e lipsit de catharsis .
Prin alegerea titlului cu pricina la Iasi – Slabi de inger – vedem clar doua lucruri: in primul rind, ca Dumnezeu are simtul umorului, altfel n-ar fi descins cu Afrim pe meleagurile noastre, atit de conservatoare.
Apoi, ca Afrim reuseste sa ne vinda cea mai veche poveste din lume – lupta dintre diavol si bunul Dumnezeu -, intr-un ambalaj de guma de mestecat. Dupa ce ingurgitam inghitim greu si ne gindim bine. Vi se pare putin lucru?!…
Sa purcedem la observatii:
Ca o circotasa ce sunt (ca doar de aia locuiesc aici), nu m-am dus la nicio repetitie, n-am scos nicio vorbulita catre prietenul tuturor actorilor, Radu Afrim. Am asteptat dupa colt, sa vina premiera (enervant obicei). Asta, pentru ca aveam o miza mare: voiam sa vad eu in ce masura reuseste sa-i scoata pe actori din sabloane. Sa-mi fie rusine ca l-am suspectat de incapacitatea asta, nu?
Pentru ca pictorul Afrim nu se teme de “culori”; dimpotriva, il pasioneaza combinatiile. Pune laolalta pe paleta actori consacrati si proapat initiati in arta dramatica. Bine zice cind zice ca el este artistul care lucreaza cu toate elementele “noi” : text nou, teatru nou, actori noi etc. Cred ca noua e mai ales capacitatea lui de a privi.. Altfel, noutatea in sine ar interesa prea putin. Am idee cum functioneaza auditiile pentru piesele sale: regizorul “discuta” cu audiatii si, in vreme ce ii asculta, mai ales ii PRIVESTE. Vede in ei ceva ce acestia vor scoate apoi la lumina. Si, foarte important, chiar daca nu vede sau vede si nu intelege, nu se panicheaza. Intotdeauna il intereseaza in mod deosebit actorul din fata lui si, din curiozitate, de drag sau cine mai stie din ce motiv, urmeaza ca la repetitii sa-i dea la o parte tot ce acesta invatase despre sine vreodata ca actor, adica sabloanele.
Apropo de panica unor actori de a se dezbraca pe scena si in strinsa legatura cu spectacolele lui Afrim, unde in mod curent apar “dezbracati”, va intreb: cind il “violeaza ” regizorul pe actor? Cind il dezbraca de haine sau de sabloane? Va spun sigur ca mai incomoda este dezvelirea de sabloane – cind Adonis cel obisnuit sa se reflecte in orice, devine vulnerabil, un corp lipsit de oglinda si de obisnuinte, capata stralucire ascetica!
Asa se face ca urmarind succesiunea povestilor din spectacol, mi s-au rasturnat judecatile in privinta actorilor in procentaj de 90%.
Tinind ordinea veteranilor, aplauze deosebite pentru Florin Mircea, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu si o plecaciune pana la pamint pentru Dumitru Nastrusnicu!
Pentru ca tocmai am felicitat despuierea de sabloane, sa vorbim si despre costume. Ingerii erau trasi prin inel, cu fizic de androgini, la bustul gol, cu blugi si cu aripi. (Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.) In loc de orice alta aplicatie, fata-inger isi purta parul peste sini. Poetic, nu?:)
Nemuritorii de ei erau dezbracati la pielea goala pe scena, dar imbracati in imaginile video atunci cind actiunea din scena se suprapunea celei din proiectie. De unde rezulta, dragi concetateni, ca pielea goala e semnul puritatii si nu al indecentei. Daca ma gindesc bine, e cea mai spirituala goliciune din ultimii zece ani de experienta de spectator la teatru. Dar nu sunt eu etalonul spectatorilor.
Cu un simt al umorului dramatic de-a dreptul, Afrim introduce intr-o secventa de final o trupa de actori imbracati in costume de epoca si pozind aluziv in obosita echipa de figuratie din aria teatrului stanislavskian. Aceasta, in timp ce regizorul trupei cu pricina se eschiva de la a ajuta ingerul accidentat actionind conform metodei lui Stanislavski prin punerea inainte a particulei DACA. “Daca acesta este un inger, va zbura!” O data cu trupul ingerului mort ridicat de la sol ca sa probeze zborul, a cazut cu cinism si metoda de teatru Stanislavski:) Buna gluma.
Altfel, un costum de cabararet (in cheie grotesca, la fel ca si personajul realizat de Pusa Darie) si hainele obosite ale unor trecatori (batrini, insurati sau amanti) pe un drum necunoscut, ce parea ca nu duce nicaieri, atat de neinteresant pentru mersul lumii, ca ingerii isi permiteau sa apara in ochii pasagerilor, cerindu-le ajutorul in calitate de accidentati. Bineinteles ca dintr-o mie de motive, oamenii au trecut mai departe.
Un lucru insa m-a surprins in acest spectacol, cucerindu-mi respectul: rafinamentul construirii starii de asteptare. Pe o sfoara erau insirati citiva ingeri de hirtie. Nici nu i-am luat in seama pina nu am sesizat corespondenta dintre ingerii accidentati si ignorati de oameni cu taierea figurinelor de pe snurul intins deasupra unui bar. . Consistenta si sensul spectacolului sunt date de sentimentul de asteptare; altfel, finalul, desi vine cu rol de verdict, e construit in cheie naiva. In ciuda oricarui calcul rational (niciun om n-a salvat niciun inger), Dumnezeu ii impune diavolului sa astepte.
Sfainta asteptare intru salvarea omului se fundamenteaza pe iubirea si tandretea lui Dumnezeu fata de creatura sa.
Toata insiruirea de scene – un stil pe care il paste mult lipsa ritmului, deseori reprosat lui Radu Afrim – ar putea continua la nesfarisit in evitarea unei povesti scenice cu inceput, conflict, punct culminant si deznodamant. Ne ia prin surprindere combinatia jocului in cheie naiva cu realismul cel mai crud.
Pe de alta parte, asteptarea se sustrage ei insasi pretinzindu-se drept actiune prin ritmul, diversitatea mijloacelor si corespondenta construita intre imaginea scenica si imaginea video.
Astfel incit, respectind gravitatea dar naivitatea voita a a cestui spectacol, pot spune, din experienta mea de spectator, doua lucruri:
1. Radu Afrim stie sa-si tina publicul in mina cu atita blindete si fermitate cu care ar trebui s-o faca un regizor de teatru pentru copii, cu publicul sau.
2. In anii de dupa revolutie am mai vazut o asteptare atit de frumos deghizata in actiune doar la Tompa Gabor.
Si inca ceva: daca e adevarat ce a afirmat in presa, anume ca acesta e ultimul din prima sa perioada de creatie care a tinut, iata 11 ani, atunci e vremea sa intelegem ca Radu Afrim a luat doua premii UNITER pentru ca (in limbajul lui mereu ciudat) e un regizor MIC. Mai rau, are toate premisele ca sa nu devina niciodata un regizor mare in sensul covirsitor al cuvintului. “Vina ” lui Afrim este ca isi iubeste actorii – oricare ar fi ei, chiar pe aceia pe care inca nu i-a intilnit – si reinventeaza lumea IMPREUNA cu ei. In ciuda scandalului pe care il mai provoaca ici colo spectacolele sale, cuvintele de ordine pentru Afrim sunt discretie si rafinament.


Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura – III

 

Interviul ar fi putut să se numească oricum altfel, însă am ales titlul acesta avându-l în imagine pe Marcel Marceau în timpul unei scene din „Scaunele”, când mimul alerga fără să ajungă şi striga fără glas  ─ expresie a disperării absolute. Ei bine, exact la polul opus faţă de Marcel Marceau,  Dan Puric strigă, iar strigătul lui răsună şi umple o ţară întreagă. Fuga lui Marceau, la Dan Puric devine umblet, iar ceea ce auzim nu e zgomot trendy, ci strigătul autentic al unei conştiinţe.

Discuţia cu artistul român s-a petrecut în doi timpi, şi cum există o diferenţă de suflu, am separat interviurile dându-le ca titlu conjuctura în care au fost realizate.

Între două repetiţii

 V.:       Înainte să ne întâlnim v-am citit cărțile, v-am urmărit intervențiile  televizate, am văzut spectacole ale companiei Passe-Partout. Drumul de cunoaștere a început însă la Iași, cu ocazia conferinței pe care ați susținut-o la Universitatea „Al. I. Cuza”, în 2008. Venisem mai mult luată de valul  unui entuziam Continue reading


Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura – II

   Pe 12 februarie 2009, Dan Puric a aniversat 50 de ani făcând din aceasta o sărbătoare care semnalează prezența trupei și a companiei de teatru Passe-Partout în peisajul teatral românesc și internațional.

 Evenimentul care s-a desfășurat la Sala Rapsodia, mai nou, Centrul Internațional  de Artă, a purtat titlul Zece spectacole în zece ani.  

 La întâlnire au venit susținători ai trupei,  precum și publicul obișnuit să-și cumpere bilete la aceste spectacole de mai bine de zece ani. Întâlnirea publicului cu artistul aniversat s-a produs în trei etape, prin proiecția unor momente importante în viața companiei, “înfruntarea” artistică între cele două generații beneficiare ale unei școli de teatru ce poartă efigia Dan Puric și un discurs al actorului urmat de șampanie pentru toată lumea.

            În semn de omagiu, îi facem astăzi un portret în mișcare din liniile a  trei povești. Protagoniștii lor sunt actorul Ștefan Ruxanda –  aparține ultimei generații pe care o crește Dan Puric, actrița Adriana Butoi – martoră a taber Continue reading


Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura I

 

De ce să scrii despre Dan Puric? Motivul întâlnirii pentru un interviu a venit încet și nu din voința mea.

            Se  împliniseră aproape șapte ani de când mă hotărâsem să nu mai urc pe scenă. Nu că scena ar  fi avut ceva rău, dar nu mai corespundea timpului meu interior care acum era unul de convertire. Purtam  fără să vreau și mai ales fără să știu teatrul oriunde în mine și cu mine –în biserică, în stradă, în baruri, în săli de sport, în școli, oriunde – însă nu mai puteam urca pe scenă. Toată ființa mea cerea să coboare între oameni, să se apropie de ei, să ne împrietenim, să ne ajutăm reciproc. Începuse astfel, mereu fără știrea mea, un timp al convertirii. De ce? Pentru că nu am respectat Legile lui Dumnezeu în scenă. Să păcătuiești în neștiință de cauză nu e un păcat, însă chiar și așa, te costă! Am lucrat la scenă vreme de șapte ani în afara Legii lui Dumnezeu, am murit înăuntrul meu și Dumnezeu mi-a dăruit alți șapte ani pentru a mă întoarce la viață. Dacă am privi destinul aceasta din punct de vedere matematic, l-am putea clasa la limita eșecului: socotind că am pierdut până acum jumătate din timpul dedicat unei vocații, cine ar putea spune că am învins?!

            Câteva fraze legate de Legea lui Dumnezeu, la scenă. S-ar putea spune că tot ce ai avea nevoie pentru a începe  o viață de actor, ar fi un corp frumos, o întâmplare  care să te poarte într-acolo și apoi mult simț de orientare.

            Nu e așa, toate lucrurile acestea, deși sunt o foarte mare bogăție, nu ajung. Deși le-ai putea avea pe toate laolaltă, ai putea rămâne totuși un sărac. Cred că ceea ce ar putea aduce bogăția ar fi conștiința propriei vocații. Dar câți dintre artiști o au?…

 Oricât ar spune Occidentul că simțul orientării și al reorientării în profesie poate aduce bunăstarea, nu te poți orienta de fapt, decât o singură dată. Acea singură dată când ai ocazia de a te orienta, se numește PRESIMȚIREA vocației. Ce urmează după, e un mister. Vocația omului e Continue reading