Sep 28 2010

Providenta e aici!

Acesta e titlul spectacolului nostru de teatru pe care îl joacă grupa mare pregătitoare  pe 5 octombrie, cu ocazia  hramului sfântului Luigi Scrosoppi, fondatorul congregației Surorile Providenței. Revin cu fotografii, după eveniment.

Mai jos, am tradus povestea pentru copii cu viața și activitatea sfântului Luigi. Cartea se numește A rivederci in paradiso – La storia din san Luigi Scrosoppi, testo din Ivo Valoppi/ilustrazioni di Emanuelle Bertossi
Premiu pentru lectură, un mic desen animat :)

 

Era într-o dimineață, la 7.30. Se întâmpla în Italia, la Udine.

Tatăl Dominic păzea ușa atent ca o santinelă.

Deodată, mama Antonia și-a dat seama că a venit ceasul.

S-a auzit un strigăt puternic. Atunci, tatăl Dominic a strigat și mai tare: A venit! A venit!

Se va numi Luigi, a spus el fericit și a înălțat copilul în aer.

Luigi era un copilaș, ca toți aceia care apar în poveștile miraculoase pe care ni le citesc părinții și doamnele educatoare.

 

 

Luigi creștea și mama Antonia îl purta cu ea peste tot când merge să îi viziteze pe săraci.

Văzându-i pe copiii săracilor ori bolnavilor, Luigi o întreba deseori pe mama Antonia: De ce plâng? Dându-le câte un pahar de apă ori hrănindu-i cu propriile lui mânuțe, Luigi privea cu ochi mari fiecare lucru pe care îl întâlnea în cale. Și astfel, ușor ușor, copiii aceia săraci intrau în inima tânără a lui Luigi.

Luigi creștea. S-a hotărât să fie preot ca și fratele său mai mare, Carlo, care deschisese o căsuță pentru a găzdui un grup de fetițe orfane.  În felul acesta, și-a unit forțele cu ale fratelui său pentru a-l ajuta.

Repede și-a dat seama că în căsuța pe care o deschisese Carlo lipsea totul, până și pâinea. Atunci, suflecându-și mânecile a ieșit să ceară milă și ajutor de la cetățeni.

Mergea din casă în casă, călare pe un măgar. Într-o zi, un om chiar i-a dat o palmă și i-a zis: Tai-o de aici, părinte și lasă-ne în pace! Mulțumesc, asta e pentru mine, a zis părintele Luigi așezându-se în genunchi în fața omului: Acum pentru numele lui Dumnezeu, dați-mi ceva pentru copilașii mei care mor de foame! Omul, neașteptându-se

La o așa reacție,  l-a copleșit cu mâncare și cu prietenie.

Când a ajuns seara acasă, masa s-a umplut de mâncare, de bunătăți. Și, în timp ce rupea pâne pentru toată lumea, a spus încet: Aceasta se va numi căsuța providenței!….

În fiecare zi mame disperate de sărăcie băteau la poarta căsuței: Părinte Luigi, ia-mi tu copilul, căci  e pe cale să moară. Sunt trei zile de când n-a mâncat nimic!

Părintele Luigi se gândea: Nu ajunge o coajă de nucă pentru atâția copii! Ne-ar trebui o navă!

Fratele lui, Carol, l-a privit în ochi fără să răspundă, dar se gândea: Sunt sigur că în momentul ăsta Luigi îi cere lui Dumnezeu o casă mai mare decât inima lui!

Erau zile de o sărăcie cumplită, iar părintele Luigi încerca în toate modurile să nu lipsească nimic din ce ar fi avut nevoie fetițele orfane.

Într-o dimineață, niște tinere au intrat în căsuță pentru a-l ajuta pe părintele Luigi:

Părinte, ia bijuteriile noastre. Te vor ajuta să cumperi mânare pentru fetițe. Tinerele acelea, ajuse acolo ca o boare de vânt, au lăsat în mâinile părintelui Luigi și viețile lor, căci au rămas cu el, în icuța căsuță, pentru totdeauna.

Cădeau gloanțele ca grindina. Lumea fugea și se ascundea. Părintele Luigi  le aduna pe fetițele de odinioară în mica biserică.  Acum erau surori. Toți ochișorii aceia de odinioară acum  îl fixau înspăimântați. Nu vă temeți! Dumnezeu vă binecuvântează. Mergeți să vindecați răniții! La revedere, în Paradis! Mergeți în grupuri și vindecați-i chiar pe dușmani, căci nici un om care suferă nu e străin.

Odată terminat războiul, toate surorile s-au întors în micuța căsuță ca în cuibul lor. PUțin timp însă după aceea, la ușă a bătut holera, boală care ucidea familii întregi lăsând în stradă copiii singuri  ca pe niște păsărele zgribulite. Părintele Luigi mergea în căutarea lor pentru a-i ocroti apoi în căsuța providenței.

Într-o astfel de zi, s-a întors acasă cu ceva sub mantie. Le-a spus copiilor care erau deja acolo: Ia ghiciți ce am dedesubt!  Fetițele, curioase, au încercat să ghicească: Un dar de la Dumnezeu! Și deodată, spre surpriza tuturor, a dezvelit de sub mantie pe micuța abia găsită:  Spălați-o și îmbrăcați-o! Astea sunt bucuriile mele! Aveți grijă de ele! Dar nu mai erau paturi și, în seara aceea, fetița dormi în coșul de rufe. Se putea spune în felul acesta, că avea și ea o căsuță.

Într-o zi, pe la prânz, o soră care îngrijea, ca toate celelalte de copii, veni într-un suflet la părintele Luigi: Părinte, ce ne facem? Cămara e goală! Trimite pe cineva să cumpere făină, că altfel n-avem ce mânca!

Pune apă în oală, aprinde focul, eu n-am nici un ban, dar cineva s-o gândi astăzi la noi! A zis părintele Luigi înainte de a se pune în genunchi și de a începe rugăciunea.

Sora plecă  în bucătărie, dar se întoarse după un timp și mai speriată:  Părinte, copiii sunt deja la masă  și făina încă n-a venit!

Va veni, sunt sigur de asta, spuse părintele. Sora se întoarse în bucătărie și după un timp, veni pentru a treia oară, plângând de-a dreptul, la părinte: Ce ne facem? Făina nu…

În mmentul acela se auziră bătăi în poartă. Sora deschise și un om, un cetățean din oraș îi puse în brațe un sac de făină galbenă și bună. Sora, între zimbet și lacrimă mulțumi omului pe care îl trimisese cerul…

În altă zi, părintele Luigi muri și sufletul lui zbură la cer. Luna, în timp ce număra stelele, se încurcă deodată la numărătoare și zise: Eu cred că am îmbătrânit! Am numărat cu una mai mult în noaptea asta… O steluță spuse dintr- o dată: Ah, uite ceva mai mic decât mine! Oare unde s-o fi ducând? Întrebă steaua polară. Him!…pare să fie un licurici… spuseră ambele stele micțorându-și ochii pentru a vedea mai bine. După ce a călătorit zile și zile, micuța lumină intră în camera lui Andrei, în visele lui. Copilul era foarte bolnav, aproape să moară. Lumina a intrat în inima lui și l-a readus la viață.

În timp ce luna căuta din nou să găsească printre stele micuța lumină,în mare, prin valuri, o bărcuță făcută din coajă de nucă mergea pe un drum necunoscut de nimeni. Micuța navă, plină de copii, era condusă de o luminiță misterioasă. Deodată, pe neașteptate, mica lumină îi spuse lui Dumnezeu:  Ia ghici ce am ascuns aici, dedesubt? Dumnezeu știa ce, dar n-a zis nimic. Sunt bucuriile mele! Ai grijă de ele, Doamne! Din bărcuță se auzi un susur purtat de vânt, și, pentru o clipă, valurile sărutară micuța casă.


Sep 24 2010

mesajul zilei

Te uiti zilnic la stirile tv? Vezi zilnic lipsa de siguranta pe chipul colegilor de serviciu? In casa ta strigă ori se imbufneaza cineva aproape zilnic din cauza ingrijorarii pentru ziua de miine? Poate esti chiar tu persoana aceea? Poate sunt chiar eu?
Iti dau o reteta; am primit-o si eu, la rindul meu, acum citeva zile: Asigurati-va sufleteste (legati-va cu inima unul de altul) si asigurarea materiala va veni de la sine, imediat dupa aceea.

Mai cred ceva: Dupa cum cei de la tv si-au facut profesie din a ne speria zilnic prin anunturi profesionale, tot astfel si cerul si-a facut profesie din a ne anunta zilnic solutii – nu de supravietuire, culmea! – ci de viata. Nu te cred daca-mi spui ca n-ai primit niciodata un mesaj in inima. Acela e butonul pe care trebuie sa apasam, ca sa traim bine!… Acolo e sursa impartiala a adevarului despre viata noastra. Acolo e nevoie sa ne tinem ochii atintiti ziua si noaptea: spre inima.
Have a good day!


Jul 14 2010

cafea tare

Frige. Despre suferinta. Nu pleca la alte treburi! Ia-ti o cafea si hai sa povestim! Suferinta e doar pretextul, sau, a vorbi despre ea inseamna sa ii rezolvi pe jumatate problema:)

Fiecare exerseaza suferinta  dupa cum vrea. E sigur ca ne raportam la ea in mod diferit. Apoi, daca ma gindesc la mine personal, cu cit fugim mai mult de suferinta, cu atit traim mai intens in mijlocul ei.

Recitesc Cioran, “Pe culmile  disperarii” si, la un interval de 20 de ani de la prima lectura, cred sincer ca sensul titlului, precum si energia subtila  care strabate volumul e, de fapt, VIATA CA EXTAZ!… Un simplu joc al timpurilor interbelice, unde negatia era un instrument pentru afirmatii:)

ia uite ce sublinieri faceam acum 20 de ani: “Moartea cea mai adinca si mai organica este moartea din singuratate, cind insasi lumina este un principiu de moarte. In astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zimbete, de prieteni si chiar de moarte. si te intrebi paradoxal daca mai exista altceva decit neantul lumii si al tau.”

“Orice existenta subiectiva este un absolut pentru sine insusi. Din acest motiv fiecare om traieste ca si cum ar fi centrul universului sau centrul istoriei, si atunci, cum sa nu fie suferinta un absolut?”

In cele doua decenii de la lectura aceasta, la mine a fost o convertire si asta a initiat starea  de  dialog cu Dumnezeu. Misticism ar spune unii, conversatii cu Dumnezeu ar spune Donald Walsh, sau pur si simplu o binecuvintare, as spune eu.

Luati jugul meu si va fi mai usor, spune Isus undeva, in Evanghelie. Mda…nimeni nu scapa de suferinta  si, cu cit te inarmezi mai mult impotriva ei, (creindu-ti sigurante), cu atit mai mult si mai greu te va sufoca: Cine vrea sa-si scape viata o va pierde si, acela care e dispus sa si-o piarda pentru Mine, o va cistiga. E aproximativ citatul, dar cam asta e ideea. Si ce-ar vrea sa insemne? Ca suferinta e facuta pentru a ne corecta si pentru a ne conecta la o alta forta, mai inalta decit forta proprie. Cu alte cuvinte, pentru cel a carui constiinta doarme, suferinta ramine doar o ocazie de dezastru, in timp ce pentru omul convertit (transformat, trezit), devine ocazie de inaltare. Sa recunosc faptul ca forta mea nu sta in mine, si ca nu eu sunt propriul meu stapin, ci doar creatie, capodopera, creatura mult iubita a Stapinului meu, Dumnezeu, este ceea ce ma conecteaza prin atentie (prin privire) la forta Lui! Din perspectiva aceasta, suferinta este un simplu instrument de corectare. Cind spun: “Au, ma doare!” devin mai atenta la dezechilibrul care imi provoaca durerea si, fara sa lupt cu durerea ma orientez, prin incredere, spre Lumina. Privirea catre Dumnezeu, CARE ESTE INAUNTRUL MEU SI AL CARUI INAUNTRU SUNT, orientarea catre El in suferinta, ma pune instantaneu in starea de fericire.

Fericirea dupa care ai alergat si am alergat fara sa o prindem si sa o tinem vreodata, nu este un capat de linie catre care sa fugim, ci e insusi DRUMUL si ea apartine eternitatii, e clipa pe care o regasesti in Dumnezeul care te-a facut si care, departe de a te intemnita, te poarta continuu catre tine insuti. Culmea, cel mai adesea, fericirea vine prin suferinta pentru simplul motiv ca doar in suferinta renununtam la barierele pe care ni le construim!…:) A fi ancorat in Lumina prin incredere, face capatul Drumului secundar si te ancoreaza in prezentul temporal ca stare ultima a fericirii.

Daca mai ai timp, citeste o poveste frumoasa despre suferinta si folosul ei:. deschide Biblia la  Daniel, capitolul 4

Cam atit pentru azi, la cafea!


Jun 29 2010

cafea tare

ATENTIE, FRIGE! E un gind pe care il pot auzi doar cei ce il poartă deja in ei: VREI SA FII IMPORTANT? SE FACE DIN TREI PASI. PRIMUL PAS: UITA DE TINE. AL DOILEA PAS: IESI IN INTIMPINAREA CELUILALT. AL TREILEA PAS: FII CELALALT.

Sa fiu important e un sport extrem care nu tine de muschi, ci de adinci miscari interioare. Cu riscuri, caderi, umilinte. Stiu sigur ca victoria e intotdeauna in afara mea, in inima linistita a omului inaintea caruia am alergat. Ea nu se masoara in averi, in faima ori trofee… Dimpotriva, in privinta acestor recompense lasa deseori un gust amar…Sunt dispus sa beau o cafea atit de tare la prima ora? CINEVA…A BAUT INTR-O ZI PAHARUL ACESTA…PINA LA CAPAT… în mine a rămas Pasiunea Lui de a bea băuturi tari.