Jun 29 2011

Program de vacanta

Vara aceasta s-a deschis programul la Casa cu Teatru cu un spectacol oferit de copiii de la gradinita “Surorile Providentei” copiilor deja participanti la proiectul Casa cu Teatru.
Obiectivele verii:
Copiii din proiect – multi dintre ei, fosti elevi ai gradinitei “Surorile Providentei” - realizeaza un spectacol de dans, cintece si glume pe care il vor prezenta incepind din toamna actualilor elevi ai gradinitei “Bucium”.
Spectacolul va putea fi jucat la scoala fiecarui participant la curs.
Inregistrarea glumelor din spectacol in cadrul emisiunii “Recreatia mare” (Radio Iasi)

Casa cu teatru ofera, o data pe luna o intilnire formativa parintilor copiilor participanti la curs.
Vara aceasta, avem in program UMOR ENGLEZESC.


May 18 2010

Mihai Măniuțiu și filmicitatea spectacolelor sale


             După ce, în 2007, regizorul Mihai Măniuțiu a montat la Naționalul ieșean Macbeth,  spectacol shakespearian, într-o viziune regizorală preponderent filmică, anul acesta inițiază în fruntea trupei ieșene un parcurs ce stă sub semnul tragediei antice, dar care dezvăluie încă de la prima imagine a spectacolului un racord cu stil la timpurile actuale. Continue reading


Oct 13 2009

Jurnal de repetiţii, la 5 texte scurte de Eugène Ionesco

 

regia: Alexandru Dabija

Teatrul Odeon

premiera: 4 aprilie, 2007

 

 Repetiţie de lumini: marţi seară, 27 aprilie 07

       Dabija, făcând câţiva paşi pe scenă, înainte să vină actorii, îmi spune: „Textele  lui nu sunt  mobilizatoare. E greu să le montezi. Logica lor e folosită ca mijloace de tortură (repetiţiile, salturile, revenirile). Îi răspund: „ Păi de aceea am venit la dumneavoastră, că şi mie mi-e greu să le citesc!”

     Cu cortină sau fără: Dabija stătea  în primul rând, eu în al doilea. Nu prea aveam perspectivă, mi-era greu să înţeleg multe lucruri de pe scenă, stând atât de aproape de ea. Multe momente, deşi erau jucate în esenţă la fel, şi-au schimbat semnificaţia la premieră numai pentru că mă aşezasem în lojă.  Cu toate acestea şi când stăteam în rândul doi ştiam că nu e un loc bun, de aceea m-a surprins Dabija  când, la întrebarea „Cum începem?”, a răspuns în câteva secunde, fără să ia distanţă: „Cu cortină şi cu gong, că e prea dezolant  decorul ăsta.”

     În lumina abia făcută: Toni execută aceleaşi mişcări, totuşi scena lor devine altceva, pentru simplul motiv că actriţa joacă impactul cu lumina. Realitatea mai capătă un detaliu;  acum e semiîntuneric. O fiinţă mică, deschizând o uşă dintr-un zid alb, apoi mişcându-se de-a lungul lui,  provoacă o imagine de claritatea şi simplitatea  unui cadru de film.

     Zidul e aşezat în scenă  aproape în diagonală, are o consistenţă ce imită calcarul şi un burlan de tablă montat  pe colţul din avanscenă; continuă cu o latură mai scurtă, ce duce mai departe de arlechin. În faţa zidului, actorii se mişcă şi relaţionează numai de-a lungul lui, întocmai ca umbrele chinezeşti pe pânză.  Aceasta e trimiterea pe care chiar regizorul a verbalizat-o la un moment dat, totuşi, poate pentru că eu n-am văzut prea multe umbre chinezeşti în viaţa mea, mie zidul alb, prezenţa actorilor şi lumina care cade  difuz, dar în exclusivitate pe locul unde se petrece fiecare scenă, îmi evocă  nişte cadre de film turnate în exterior, exact la lăsarea serii. 

     Cuvântul de ordine la repetiţii: „Celibidache”.  Personal, aş traduce asta prin precizie, pasiune şi geniu. Ceea ce li se cere actorilor în mod explicit prin Continue reading