Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura – III

 

Interviul ar fi putut să se numească oricum altfel, însă am ales titlul acesta avându-l în imagine pe Marcel Marceau în timpul unei scene din „Scaunele”, când mimul alerga fără să ajungă şi striga fără glas  ─ expresie a disperării absolute. Ei bine, exact la polul opus faţă de Marcel Marceau,  Dan Puric strigă, iar strigătul lui răsună şi umple o ţară întreagă. Fuga lui Marceau, la Dan Puric devine umblet, iar ceea ce auzim nu e zgomot trendy, ci strigătul autentic al unei conştiinţe.

Discuţia cu artistul român s-a petrecut în doi timpi, şi cum există o diferenţă de suflu, am separat interviurile dându-le ca titlu conjuctura în care au fost realizate.

Între două repetiţii

 V.:       Înainte să ne întâlnim v-am citit cărțile, v-am urmărit intervențiile  televizate, am văzut spectacole ale companiei Passe-Partout. Drumul de cunoaștere a început însă la Iași, cu ocazia conferinței pe care ați susținut-o la Universitatea „Al. I. Cuza”, în 2008. Venisem mai mult luată de valul  unui entuziam Continue reading


Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura – II

   Pe 12 februarie 2009, Dan Puric a aniversat 50 de ani făcând din aceasta o sărbătoare care semnalează prezența trupei și a companiei de teatru Passe-Partout în peisajul teatral românesc și internațional.

 Evenimentul care s-a desfășurat la Sala Rapsodia, mai nou, Centrul Internațional  de Artă, a purtat titlul Zece spectacole în zece ani.  

 La întâlnire au venit susținători ai trupei,  precum și publicul obișnuit să-și cumpere bilete la aceste spectacole de mai bine de zece ani. Întâlnirea publicului cu artistul aniversat s-a produs în trei etape, prin proiecția unor momente importante în viața companiei, “înfruntarea” artistică între cele două generații beneficiare ale unei școli de teatru ce poartă efigia Dan Puric și un discurs al actorului urmat de șampanie pentru toată lumea.

            În semn de omagiu, îi facem astăzi un portret în mișcare din liniile a  trei povești. Protagoniștii lor sunt actorul Ștefan Ruxanda –  aparține ultimei generații pe care o crește Dan Puric, actrița Adriana Butoi – martoră a taber Continue reading


Oct 13 2009

Mimul care a deschis gura I

 

De ce să scrii despre Dan Puric? Motivul întâlnirii pentru un interviu a venit încet și nu din voința mea.

            Se  împliniseră aproape șapte ani de când mă hotărâsem să nu mai urc pe scenă. Nu că scena ar  fi avut ceva rău, dar nu mai corespundea timpului meu interior care acum era unul de convertire. Purtam  fără să vreau și mai ales fără să știu teatrul oriunde în mine și cu mine –în biserică, în stradă, în baruri, în săli de sport, în școli, oriunde – însă nu mai puteam urca pe scenă. Toată ființa mea cerea să coboare între oameni, să se apropie de ei, să ne împrietenim, să ne ajutăm reciproc. Începuse astfel, mereu fără știrea mea, un timp al convertirii. De ce? Pentru că nu am respectat Legile lui Dumnezeu în scenă. Să păcătuiești în neștiință de cauză nu e un păcat, însă chiar și așa, te costă! Am lucrat la scenă vreme de șapte ani în afara Legii lui Dumnezeu, am murit înăuntrul meu și Dumnezeu mi-a dăruit alți șapte ani pentru a mă întoarce la viață. Dacă am privi destinul aceasta din punct de vedere matematic, l-am putea clasa la limita eșecului: socotind că am pierdut până acum jumătate din timpul dedicat unei vocații, cine ar putea spune că am învins?!

            Câteva fraze legate de Legea lui Dumnezeu, la scenă. S-ar putea spune că tot ce ai avea nevoie pentru a începe  o viață de actor, ar fi un corp frumos, o întâmplare  care să te poarte într-acolo și apoi mult simț de orientare.

            Nu e așa, toate lucrurile acestea, deși sunt o foarte mare bogăție, nu ajung. Deși le-ai putea avea pe toate laolaltă, ai putea rămâne totuși un sărac. Cred că ceea ce ar putea aduce bogăția ar fi conștiința propriei vocații. Dar câți dintre artiști o au?…

 Oricât ar spune Occidentul că simțul orientării și al reorientării în profesie poate aduce bunăstarea, nu te poți orienta de fapt, decât o singură dată. Acea singură dată când ai ocazia de a te orienta, se numește PRESIMȚIREA vocației. Ce urmează după, e un mister. Vocația omului e Continue reading