Sep 17 2010

copii cu vocație și copii fără vocație?

Bunădimineața! S-a cam terminat cafeaua, totuși nu pot să nu mă țin de cuvânt: Astăzi, nuanțe despre creșterea corectă a copiilor. Atenție, creștertea corectă a copiilor înseamnă înainte de toate, atitudinea corectă a adulților ce îi înconjoară.

Nu sunt foarte capabilă în a face sinteze, în schimb ador să fac asociații libere.  Acesta e motivul pentru care citez doi autori  atât de diferiți fără să fac vreun alt comentariu. Pentru că, în mintea mea, asocierea liberă a unor aspecte care  par să nu aibă prea mare legătură, permite conexiuni noi la ideea respectivă.


Încep cu Rădulescu Motru, din cartea despre vocație: “ Sunt unii părinți care se arată foarte foarte optimiști, iar alții care se arată foarte pesimiști în ceea ce privește viitorul copiilor lor, deși nu au apucat să vadă decât foarte puțin din manifestările acestora. Un mic fapt de deșteptăciune pune pe unii în admirație, iar pe alții, tot așa, un mic fapt de prostie, îi pune în disperare. Se înșală însă, atât unii cât și alții. Vocația nu se cunoaște așa de dimineață, cum ar  fi să credem după proverbul popular. Se cunoaște de dimineața copilul care are să fie sănătos și copilul care are să fie bolnăvicios fizicește, dar nu se cunoaște vocația pe care o va avea copilul. Căci vocația stă în îmbinarea socialului pe biologic, în virtutea  însăși a altoiului culturei sociale. (…) Copilul vine pe lume cu aptitudini individuale; nu vine cu o vocație. Vocația isese din îmbinarea aptitudinilor sale individuale la o finalitate socială. Unde societatea nu și-a dobândit o structură unitară, din care să  pornească o fenalitate armonică pusă în serviciul idealului, acolo nu poate să fie vorba nici de vocații.

Cu aceasta venim la o învățătură importantă pentru viața practică, și anume: să nu ne așteptăm, ca din cultivarea individualității copilului are să iasă întotdeauna o  înmulțire a vocațiilor.

Individualitatea copilului, ea singură, fie cât de bogată, nu poate duce la o realizare culturală, câtă vreme în mediul social nu se găsește o finalitate în”obilată de ideal. Un popor poate prezenta individualități puternice, uriașe chiar, fără ca aceste  individualități să îndeplinească rolul de vocații. Dacă lipsește din mediul social  structura unitară a idealului, individualitățile rămân anarhice, adică sălbatice. Ele nu contează pentru istoria omenirii decât ca fapte brute. Vocațiile, și mai ales vocațiile puse în serviciul conducerii societății, vin numai din altoirea cu idealurile culturii. Individualitatea este o răsadniță pentru sămânța idealului.(Puterea vocației nu stă în individualitate, ci  în înlănțuirea individualității la finalitatea unui ideal.)”

Cu alte cuvinte – scuzati comentariul ieftin – nici urmă de vocație într-o societate lipsită de idealuri.


Sep 16 2010

Aveti grijă, la copii!

Haios, nu? Grija cea mai mare nu e dacă să-i faci ori să nu-i faci, ci cum îi crești – fie că e vorba de copiii tăi, fie că e vorba de copiii vecinilor, ai șefilor, ai angajaților, ai dușmanilor sau ai prietenilor.
Se vorbește des în lumea crizată, așa-zis civilizată, despre împădurire; despre echilibru ecologic prin evitarea consumismului, a risipei; despre reîntoarcerea la natură ca sursă de lux.
În egală măsură, prinsă în capacana goanei după un trai mai bun, toată planeta se ferește de copii. Dar ce te faci cu aceia care deja au venit?! Musai să-i creștem… E unul dintre hobby-urile mele. Mai mult decât copacii, sănătatea planetei înseamnă creșterea copiilor. Cu niște copii crescuți corect, viața merge mai departe!
Punem o muzică, bem o gură de cafea și o să vin cu un citat privind copiii din cartea lui Rădulescu Motru despre vocație. După aceea, o să mă opresc pe aceeași temă, abordată însă de James Redfield în cartea Profețiile de la Celestine


Sep 14 2010

a citi, a reciti (continuare)

3. Se pot cultiva vocațiile?

Dacă așa stau lucrurile, atunci problema anunțată de noi mai înainte devine de o mare actualitate.

Se pot cultiva vocațiile?

Vocațiile până acum erau lăsate pe seama instinctului. Fiecare popor, pentru noua sa adaptare, își producea vocațiile de care avea nevoie. Astăzi însă instinctul este înlocuit prin școala rațiunii. De ce nu s-ar putea vorbi și de o pedagogie socială a vocației?

Vorbim de o medicină socială care are drept scop să prevină bolile contagioase; de o igienă socială, care drept scop întreținerea  sănătății publice; de o eugenie care are drept scop perfecționarea rasei omenești -  de ce  nu am vorbi și de o pedagogie socială a vocației care să aibă scopul de a arăta condițiile în care se pot produce vocațiile trebuincioase unui popor?(…)

Mareșalul Lyautey, despre care am vorbit mai sus, a ieșit dontr-o școală militară. Din orișice școală militară ar fi putut ieși? Desigur că nu. O școală militară fără disciplină și fără avânt patriotic, n-ar fi format în Lyautey pe omul de vocație de mai târziu. Extrema conștiiciozitate  a lui Lyautey a găsit în atmosfera școlii militare franceze, o condiție prielnică de dezvoltare. Și acesta este cazul cu totți oamenii de vocație. În mediul serios comercial englez, prosperă vocațiile comerciale. În mediul  serios al universităților germane prosperă vocațiile științifice. În mediul serios revoluționar italian și rusesc s-au format voacațiile lui Mussolini și Lenin. Improvizația nu este o școală pentru vocație. Dintre sceptici și farsori ies cel mult oratori; niciodată oameni de vocație.

Prima condiție pentru vocație este seriozitatea instituției în care își face prima sa educație acel dotat de natură cu dispoziții fericite. Instituțiile serioase sunt în fiecare țară singurele pepiniere ale oamenilor de vocație. poporul, prin bunul său simț, a și întrevăzut acest adevăr de mult. Spre direcția spre care și-a îndreptat el nădejdile a indicat și direcția de unde așteaptă vocațiile.

Noi românii așteptăm să ieșim din criza  economică, din criza politică, din criza  culturală și din tot felul de crize reale și imaginare. Care să fie instituția noastră sănătoasă, instituție menită să formeze pentru viitorul țării pepiniera vocațiilor?

Eu nu am un răspuns la acastă întrebare, am căutat însă să mă informez despre ce ar putea răspunde alții și am aflat din ziare, că toate instituțile noastre publice sunt fără vlagă. Biserica, armata, școala sunt în scădere. Comerțul, industria sunt bolnave. Agricultura este moartă.

Așa scriu ziarele.

Această lipsă de prestigiu a instituțiilor noastre trebuie să ne dea de gândit.

De unde se vor naște oare viitoarele noastre vocații?

Căci are dreptate M. Eminescu, când zice:  Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelei!…


Sep 13 2010

a citi, reciti (continuare)

2. Schimbarea de mediu si vocatia

Schimbarea de mediu georgrafic nu se întâmplă prea des la un popor. De întâmplat totuși, se întâmplă. Căci prin mediu geografic nu trebuie să înțelegem numai pământul, ci complexul de relații comerciale și industriale pe care le dă pământul. Un popor care locuiește lângă mare, sau lângă un  mare fluviu, câtă vreme nu cunoaște arta navigației, trăiește într-un alt mediu geografic decât după ce cunoaște această artă. El poate să fie într-un mediu agricol și pe urmă să treacă într-un mediu comercial. Câteodată este suficientă descoperirea unui singur element cuprins în pământul pe care locuiește poporul pentru ca schimbarea mediului să se producă.  Descoperirea cărbunelui și a petrolului, a oferit ocazii pentru o asemenea schimbare. În unele cazuri, nici nu este nevoie de a se descoperi ceva nou; este destul ca constelația popoarelor învecinate să se schimbe, pentru ca și mediul geografic al unui popor să fie altul. Mediul geografic este așadar variabil ca și fazele civilizației.

Schimbarea de mediu atrage după sine o nouă adaptare. Iar adaptarea se face prin mijlocirea oamenilor de vocație. Continue reading


Sep 12 2010

a citi, a reciti

Imi propusesem pentru vara aceasta reluarea citorva lecturi. Ca sa mai rup obisnuinta lecturilor de specialitate.
Cei mai buni prieteni ai mei, calugarii iezuiti, s-au mutat din oras luind cu ei o biblioteca fantastic de dotata, la sinul careia m-am alaptat vreme de citiva ani (vreo 7). Ca forma de protest, nu i-am ajutat la impachetatul cartilor.
Iubitul meu AB si-a mutat biblioteca dintr-o parte in alta a casei si…tot n-am reusit sa scap de a tine carti in brate.. Asa ca, intre drumuri de vacanta, ma obseda cite un titlu, cite un cuvint, cite un autor. Dintre toate sutele de carti care mi-au trecut prin mina, intr-o zi, a venit la mine una despre vocatie. Cartile ies intotdeauna in intimpinarea celor mai subtile intrebari ale fiintei tale. Venind din lumea cuvintului, ele iti patrund realitatea intr-un fel unic, iti spun mesajul de care ai nevoie, si pleaca.

Perete biblioteca in biroul lui pushkin
Vezi mai multe imagini din diverse
Ei bine, intr-o dimineata, la cafea, o carte dintr-un teanc mi-a atras atentia. N-ar fi trebuit s-o sortez, caci nu era domeniul teatru.
N-ar fi trebuit nici macar sa pun mina pe ea, caci ma indreptam spre masuta de cafea!
Nu numai ca am sorbit-o in mijlocul unui santier de renovare, dar imi cere sa dau mai departe ceea ce m-a atins prin ea.Asa ca ma execut. Spor la lectura!
RECOMANDAREA CARTII, LUATA DE PE NET
Vocatia Factor hotaritor in cultura popoarelor, C, Radulescu Motru, Bucuresti, editura Casei Scoalelor, 1932
Depasind viziunea metafizica privind personalitatea umana,scruteaza omul de vocatie ca ideal pentru actiunea practica si drept model pentru societatea romaneasca.

Pedagogia vocatiei
1. Pedagogia sociala si pedagogia individuala a vocatiei
Spre deosebire de munca profesionala, care este o munca acceptata din interes si calculata dupa sansele de profit si de pierdere, vocatia este o munca dezinteresata, acceptata fara calcul, ba aproape impusa omului de instinct. Pe cind munca profesionala este hotarita de imprejurarile in care traieste individul, vocatia este hotarita de cursul istoric al poporului intreg. Prin vocatie se pune in valoare ceea ce sufletul poporului are ca potential de realizare. Munca obisnuita profesionala se leaga de finalitatea individului, pe cind munca vocatiei, de finalitatea poporului intreg. Din aceasta cauza, in mijlocul unui popor se pot exercita prim imprumut tot felul de munci profesionale, pe cind vocatii nu poate sa aiba fiecare popor decit unele, si anume pe acelea care se inlantuie in asanumitau sau mesianism.
Aceste diferenta fac din vocatie un obiect de psihologie sociala si nu de psihologie individuala. Daca e vorba sa punem problema cultivarii vocatiei, , atunci nu din simpla diagnosticare a sufletului individual putemsa prevedem vocatia, ci din diagnosticarea intregului mediu social in care se dezvolta individul. Un practician profesionist poate sa se formeze in orice mediu., caci educarea lui se face dupa principiile pedagogiei individuale; un om de vocatie insa nu se poate forma decit in anumite conditii sociale. Vocatia apare atunci cind este ceruta de instinctul de conservare al unui popor; este o manifestare a energiei poporului intreg. Cind zicem energia poporului intreg, intelegem nu numai structura sufleteasca a acestuia, ci si structura psiho-fizica, incepind de la constructia mediului geografic pina la constitutia mediului intelectual si moral. Vocatia este o canalizare a energiei poporului; si prin canalizare ea este in acelasi timp o valorificare.
Urmeaza SCHIMBAREA DE MEDIU SI VOCATIA. Dar dupa cafea:)