Nice to meet you

Dar suntem impreuna! Am fost intotdeauna. Maine ne vom multumi cu ziua de azi! Azi ne bucuram de spatiu. Ieri am trecut cu bine.

TOTUL E OK! Sunt ceea ce vreau sa fiu si ma bucur sa iti spun asta aici, acum!

——————————————————————————–


Dacă nimeni nu te învaţă, când eşti copil, cât de minunat eşti, nu mai înveţi niciodată”

* afirmă Vasilica Oncioaia, un doctor în teatru gata să plece oriunde este nevoie de un artist care să ajute la descoperirea frumosului din om

Vasilica Oncioaia s-a născut pe 24 ianuarie1974, la Săvineşti, judeţul Neamţ. A absolvit Liceul de Filologie „Mihai Eminescu”, Iaşi, secţia Filologie (1992), a urmat cursurile Universităţii „Al.I. Cuza”, Facultatea de Litere, Română-Latină (1992-1994), absolvind, în 2000, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi.

Are un doctorat în Arta Spectacolului, Domeniul Teatru, cu tema „Alchimia absurdului în teatrul lui Eugène Ionesco”, realizat sub conducerea prof.univ.dr. Florin Faifer (2004-2008). A participat la numeroase cursuri de specializare, workshop-uri, a prezentat emisiuni de televiziune (Tele M, Iaşi – realizator-prezentator emisiune pentru copii , 2004-2007), a colaborat cu Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, Radio Iaşi, Radio Nord-Est, Radio Vox T,  Centrul Diecezan Caritas, Centrul de Cultură „Xaverianum”, Centrul Cultural Francez, şi are numeroase proiecte de cercetare în teatru social.

Un „viraj” ca la teatru

Pasiunea Vasilicăi Oncioaia pentru teatru a început la 19 ani. Absolventă a unui liceu de filologie, a ales să studieze Literele, la secţia Română-Latină a Universităţii „Al.I. Cuza”. „După ce a plecat Elvira Sorohan, ieşind la pensie, o profesoară despre care se spunea că era foarte exigentă, dar care mie îmi plăcea mult, nu am mai găsit nimic provocator la facultatea aceea. Am început să asist la cursurile de teatru de la Conservator. Acolo am cunoscut-o pe Natalia Dănăilă, care m-a încurajat să urmez calea teatrului. Era o vreme când lumea încă era atentă la cei care aveau nişte date. Acum, lumea e mai puţin dispusă să dea atenţie unor tineri, nu mai există înclinaţia de a cultiva un talent”.

Unul dintre momentele importante pentru Vasilica Oncioaia a fost oportunitatea de a lucra cu regizorul Ion Sapdaru şi coregrafa Angela Doni, pentru „Visul unei nopţi de vară”, la Naţionalul ieşean:„Cu Angela Doni lucram câte zece ore pe zi şi ne-a predat,  practic, lecţii de viaţă”.

Timp de aproape trei ani a fost angajată la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, dar a dat „siguranţa” unui loc de muncă pe visul de a avea contacte cu oameni de teatru, ideea aceasta dându-i „o mai mare siguranţă”.„S-a declanşat atunci o dinamică: nu pot lucra într-un loc dacă nu există riscuri. Am o incapacitate de a mă raporta la instituţii, ca angajat. Eu caut oameni”.

Vasilica Oncioaia a lăsat teatrul de păpuşi pentru cel dramatic, în 2000, când s-a angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. „Un artist nu are ce să caute în lume dacă nu este o conştiinţă”, pare a fi zicerea care o ţine mereu în gardă. Aşa că a plecat şi de la Piatra Neamţ, unde debutase, promiţător,  într-o piesă cu un titlu parcă predestinat:„Beatles… şi toată lumea era a mea”, de Sharman Macdonald, în regia Adei Lupu.

Cele mai frumoase „lecţii” de viaţă

„Călătoria e o formă de cunoaştere şi eu am aplicat-o din plin. Visam să ajung într-un loc sau altul, dar întotdeauna am fost atrasă să mă întorc acasă. Cheia multor ani din viaţa mea a fost perioada doctoratului”, un timp căruia Vasilica Oncioaia îi atribuie acum atributul de „cel mai serios”, declanşat în mod providenţial, de o întâlnire întâmplătoare, pe stradă, cu aceeaşi profesoară Natalia Dănăilă. Pentru că Vasilica Oncioaia era în căutarea unui „al doilea job”, o bursă pentru patru ani în care să studieze exact ceea ce-i plăcea mai mult, teatru, i-a mai dechis o poartă. „N-am ştiut în ce am intrat. Era un demers pur teoretic, iar eu eram actor”… A plecat la Paris, unde l-a întâlnit pe George Banu, iar cea mai frumoasă lecţie din acea perioadă a fost că nu trebuia să vâneze vedete, ci să intre în dialog, de la egal la egal cu oamenii aceia faimoşi: „Oamenii ajunşi pe bună dreptate la locul lor sunt extraordinar de disponibili! Sunt artişti care nu ştiu cât de minunaţi sunt. Dacă nu dialoghează, pentru că se simt prea mici, îngroapă în ei tocmai ceea ce-i face artişti!”.

Pe blogul său, în care îşi spune Vassi, a insertat o „categorie” extrem de tonică. Îi spune „Gânduri”. Acolo scoate Vassi la iveală frumosul din jur. „Pentru lucrurile importante nu e nevoie de o întâmplare cheie. Niciodată nu am avut vise mari. Lucrurile vin la un moment dat”, e secretul ei, iar proiectele cele mai de preţ sunt legate de aducerea teatrului în lume, în stradă.

„Poveste din cartierul Alexandru”

Spectacolul acesta a fost jucat, în câteva reprezentaţii, pe străzi, în cadrul programului „Iaşi 600”, în anul 2008. „A fost nebunia vieţii mele. Într-un moment de inspiraţie, s-au unit parcă toate zonele din experienţa mea”. Prin Caritas, a cooptat copii din centrele de plasament, la care s-au adăugat studenţii pe care i-a întâlnit la Centrul „Xaverianum”, apoi rolleri şi biciclişti – tineri din foarte multe şi foarte diferite medii. Au lucrat trei luni în stradă, au repetat pe grupuri, pe găşti (de cartier).„Întotdeauna m-a fascinat cartierul Alexandru. Când ies în parcul acela dintre blocuri fac exerciţii spirituale! Sunt cinci-şase copii pe metrul pătrat!”

După experienţa aceasta, au mai fost spectacole neconvenţionale, însă acum marea provocare este teatrul educaţional: „Copii vorbesc mereu şi nu ascultă. La teatru, nu vorbeşti, până nu asculţi. Teatrul este un exerciţiu de ascultare a celuilalt. Dar pe copii pare să nu-i lege nimic, poate doar pe băieţi, fotbalul! Ori într-o oră de teatru ei trebuie să dea toate gărzile jos. Nu de dragul performanţei, ci al dezvoltării umane, pentru că teatrul îi ajută să se elibereze de nişte temeri, să aibă curajul de a se uita în ochii celuilalt. Dacă nimeni nu te învaţă, când eşti copil, cât de minunat eşti, nu mai înveţi niciodată”.

* * *

Cartea de vizită a Vasilicăi Oncioaia este, cum de altfel îi şi place să spună, „lucrul bine făcut”. Eu însămi am descoperit-o într-un spectacol pe care grupa pregătitoare de la Grădiniţa „Surorile Providenţei” îl construise în cadrul unui proiect de detectare şi exprimare a sentimentelor. Copiii aceia sunt norocoşi să fi descoperit cu ajutorul lui Vassi, cât de minunaţi sunt…

Gina Popa