a citi, a reciti (continuare)

3. Se pot cultiva vocațiile?

Dacă așa stau lucrurile, atunci problema anunțată de noi mai înainte devine de o mare actualitate.

Se pot cultiva vocațiile?

Vocațiile până acum erau lăsate pe seama instinctului. Fiecare popor, pentru noua sa adaptare, își producea vocațiile de care avea nevoie. Astăzi însă instinctul este înlocuit prin școala rațiunii. De ce nu s-ar putea vorbi și de o pedagogie socială a vocației?

Vorbim de o medicină socială care are drept scop să prevină bolile contagioase; de o igienă socială, care drept scop întreținerea  sănătății publice; de o eugenie care are drept scop perfecționarea rasei omenești -  de ce  nu am vorbi și de o pedagogie socială a vocației care să aibă scopul de a arăta condițiile în care se pot produce vocațiile trebuincioase unui popor?(…)

Mareșalul Lyautey, despre care am vorbit mai sus, a ieșit dontr-o școală militară. Din orișice școală militară ar fi putut ieși? Desigur că nu. O școală militară fără disciplină și fără avânt patriotic, n-ar fi format în Lyautey pe omul de vocație de mai târziu. Extrema conștiiciozitate  a lui Lyautey a găsit în atmosfera școlii militare franceze, o condiție prielnică de dezvoltare. Și acesta este cazul cu totți oamenii de vocație. În mediul serios comercial englez, prosperă vocațiile comerciale. În mediul  serios al universităților germane prosperă vocațiile științifice. În mediul serios revoluționar italian și rusesc s-au format voacațiile lui Mussolini și Lenin. Improvizația nu este o școală pentru vocație. Dintre sceptici și farsori ies cel mult oratori; niciodată oameni de vocație.

Prima condiție pentru vocație este seriozitatea instituției în care își face prima sa educație acel dotat de natură cu dispoziții fericite. Instituțiile serioase sunt în fiecare țară singurele pepiniere ale oamenilor de vocație. poporul, prin bunul său simț, a și întrevăzut acest adevăr de mult. Spre direcția spre care și-a îndreptat el nădejdile a indicat și direcția de unde așteaptă vocațiile.

Noi românii așteptăm să ieșim din criza  economică, din criza politică, din criza  culturală și din tot felul de crize reale și imaginare. Care să fie instituția noastră sănătoasă, instituție menită să formeze pentru viitorul țării pepiniera vocațiilor?

Eu nu am un răspuns la acastă întrebare, am căutat însă să mă informez despre ce ar putea răspunde alții și am aflat din ziare, că toate instituțile noastre publice sunt fără vlagă. Biserica, armata, școala sunt în scădere. Comerțul, industria sunt bolnave. Agricultura este moartă.

Așa scriu ziarele.

Această lipsă de prestigiu a instituțiilor noastre trebuie să ne dea de gândit.

De unde se vor naște oare viitoarele noastre vocații?

Căci are dreptate M. Eminescu, când zice:  Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelei!…


12 Responses to “a citi, a reciti (continuare)”

Leave a Reply