Feb 28 2011

Cine suntem?


Feb 21 2011

Feriti-va de Radu Afrim, e creativ!


Dawn Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire) de Oleg Bogaev
Traducere: Elvira Râmbu

Distribuţia:

Doru Aftanasiu, Silvia Băleanu Popa, Andreea Boboc, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Petrică Ciubotaru, Ionuţ Cornilă, Puşa Darie, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu, Liviu Manoliu, Florin Mircea, Alina Mândru, Dumitru Năstruşnicu, Catinca Tudose, Gelu Zaharia, Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.

Spectacol de Radu Afrim, Decor: 9.OPŢIUNE, Costume: Rodica Arghir,
Video: Alexandru Condurache, Visuals: Setsuna, Light Design: Lucian Moga

Promo produs si realizat de Rofilco Film Studio

Jurnal de spectator.
Un omulet de 1.50, obsedat de a vedea. Cred ca e pictor de vocatie. S-o fi scolit el la regie, o fi invatat el despre marile jocuri ale cuvintelor la cealalta facultate, de filologie, dar imi aduc aminte din vremea unor repetitii de la Piatra Neamt, ca a urmat in timpul liceului o specializare in pictură. Si cred ca de atunci se distreaza confectionindu-si culorile din orice substanta posibila: corpuri de actori, texte, lumini, obiecte, sunete,imagini…
Conform spectacolului pe care l-am vazut aseara, Radu Afrim face la Iasi jocul dracului sau al bunului Dumnezeu. (el singur o stie). Cert e ca n-a inventat critica de teatru instrumente de masura pentru creativitatea lui.
Se implinesc niste ani de cind, la simpla rostire a numelui sau, multi artisti si intelectuali din Iasi (ca sa nu zic toti:)))), se crizeaza. Si iata ca prin textul lui Oleg Bogaev insusi Dumnezeu vine la noi tinindu-l de dupa git pe razvratitul care face spectacole “pornografice” si “fara mesaj”; in orice caz, deloc inaltatoare, vorba unui profesor siderat ca am adus vorba despre spectacolele lui Afrim intr-un eseu despre modernitatea imaginii. Ce mai tura vura, Afrim asta e lipsit de catharsis .
Prin alegerea titlului cu pricina la Iasi – Slabi de inger – vedem clar doua lucruri: in primul rind, ca Dumnezeu are simtul umorului, altfel n-ar fi descins cu Afrim pe meleagurile noastre, atit de conservatoare.
Apoi, ca Afrim reuseste sa ne vinda cea mai veche poveste din lume – lupta dintre diavol si bunul Dumnezeu -, intr-un ambalaj de guma de mestecat. Dupa ce ingurgitam inghitim greu si ne gindim bine. Vi se pare putin lucru?!…
Sa purcedem la observatii:
Ca o circotasa ce sunt (ca doar de aia locuiesc aici), nu m-am dus la nicio repetitie, n-am scos nicio vorbulita catre prietenul tuturor actorilor, Radu Afrim. Am asteptat dupa colt, sa vina premiera (enervant obicei). Asta, pentru ca aveam o miza mare: voiam sa vad eu in ce masura reuseste sa-i scoata pe actori din sabloane. Sa-mi fie rusine ca l-am suspectat de incapacitatea asta, nu?
Pentru ca pictorul Afrim nu se teme de “culori”; dimpotriva, il pasioneaza combinatiile. Pune laolalta pe paleta actori consacrati si proapat initiati in arta dramatica. Bine zice cind zice ca el este artistul care lucreaza cu toate elementele “noi” : text nou, teatru nou, actori noi etc. Cred ca noua e mai ales capacitatea lui de a privi.. Altfel, noutatea in sine ar interesa prea putin. Am idee cum functioneaza auditiile pentru piesele sale: regizorul “discuta” cu audiatii si, in vreme ce ii asculta, mai ales ii PRIVESTE. Vede in ei ceva ce acestia vor scoate apoi la lumina. Si, foarte important, chiar daca nu vede sau vede si nu intelege, nu se panicheaza. Intotdeauna il intereseaza in mod deosebit actorul din fata lui si, din curiozitate, de drag sau cine mai stie din ce motiv, urmeaza ca la repetitii sa-i dea la o parte tot ce acesta invatase despre sine vreodata ca actor, adica sabloanele.
Apropo de panica unor actori de a se dezbraca pe scena si in strinsa legatura cu spectacolele lui Afrim, unde in mod curent apar “dezbracati”, va intreb: cind il “violeaza ” regizorul pe actor? Cind il dezbraca de haine sau de sabloane? Va spun sigur ca mai incomoda este dezvelirea de sabloane – cind Adonis cel obisnuit sa se reflecte in orice, devine vulnerabil, un corp lipsit de oglinda si de obisnuinte, capata stralucire ascetica!
Asa se face ca urmarind succesiunea povestilor din spectacol, mi s-au rasturnat judecatile in privinta actorilor in procentaj de 90%.
Tinind ordinea veteranilor, aplauze deosebite pentru Florin Mircea, Doina Deleanu, Radu Ghilaş, Octavian Jighirgiu si o plecaciune pana la pamint pentru Dumitru Nastrusnicu!
Pentru ca tocmai am felicitat despuierea de sabloane, sa vorbim si despre costume. Ingerii erau trasi prin inel, cu fizic de androgini, la bustul gol, cu blugi si cu aripi. (Loredana Cosovanu, Alexandru Dobinciuc, Dumitru Georgescu, Vlad Volf.) In loc de orice alta aplicatie, fata-inger isi purta parul peste sini. Poetic, nu?:)
Nemuritorii de ei erau dezbracati la pielea goala pe scena, dar imbracati in imaginile video atunci cind actiunea din scena se suprapunea celei din proiectie. De unde rezulta, dragi concetateni, ca pielea goala e semnul puritatii si nu al indecentei. Daca ma gindesc bine, e cea mai spirituala goliciune din ultimii zece ani de experienta de spectator la teatru. Dar nu sunt eu etalonul spectatorilor.
Cu un simt al umorului dramatic de-a dreptul, Afrim introduce intr-o secventa de final o trupa de actori imbracati in costume de epoca si pozind aluziv in obosita echipa de figuratie din aria teatrului stanislavskian. Aceasta, in timp ce regizorul trupei cu pricina se eschiva de la a ajuta ingerul accidentat actionind conform metodei lui Stanislavski prin punerea inainte a particulei DACA. “Daca acesta este un inger, va zbura!” O data cu trupul ingerului mort ridicat de la sol ca sa probeze zborul, a cazut cu cinism si metoda de teatru Stanislavski:) Buna gluma.
Altfel, un costum de cabararet (in cheie grotesca, la fel ca si personajul realizat de Pusa Darie) si hainele obosite ale unor trecatori (batrini, insurati sau amanti) pe un drum necunoscut, ce parea ca nu duce nicaieri, atat de neinteresant pentru mersul lumii, ca ingerii isi permiteau sa apara in ochii pasagerilor, cerindu-le ajutorul in calitate de accidentati. Bineinteles ca dintr-o mie de motive, oamenii au trecut mai departe.
Un lucru insa m-a surprins in acest spectacol, cucerindu-mi respectul: rafinamentul construirii starii de asteptare. Pe o sfoara erau insirati citiva ingeri de hirtie. Nici nu i-am luat in seama pina nu am sesizat corespondenta dintre ingerii accidentati si ignorati de oameni cu taierea figurinelor de pe snurul intins deasupra unui bar. . Consistenta si sensul spectacolului sunt date de sentimentul de asteptare; altfel, finalul, desi vine cu rol de verdict, e construit in cheie naiva. In ciuda oricarui calcul rational (niciun om n-a salvat niciun inger), Dumnezeu ii impune diavolului sa astepte.
Sfainta asteptare intru salvarea omului se fundamenteaza pe iubirea si tandretea lui Dumnezeu fata de creatura sa.
Toata insiruirea de scene – un stil pe care il paste mult lipsa ritmului, deseori reprosat lui Radu Afrim – ar putea continua la nesfarisit in evitarea unei povesti scenice cu inceput, conflict, punct culminant si deznodamant. Ne ia prin surprindere combinatia jocului in cheie naiva cu realismul cel mai crud.
Pe de alta parte, asteptarea se sustrage ei insasi pretinzindu-se drept actiune prin ritmul, diversitatea mijloacelor si corespondenta construita intre imaginea scenica si imaginea video.
Astfel incit, respectind gravitatea dar naivitatea voita a a cestui spectacol, pot spune, din experienta mea de spectator, doua lucruri:
1. Radu Afrim stie sa-si tina publicul in mina cu atita blindete si fermitate cu care ar trebui s-o faca un regizor de teatru pentru copii, cu publicul sau.
2. In anii de dupa revolutie am mai vazut o asteptare atit de frumos deghizata in actiune doar la Tompa Gabor.
Si inca ceva: daca e adevarat ce a afirmat in presa, anume ca acesta e ultimul din prima sa perioada de creatie care a tinut, iata 11 ani, atunci e vremea sa intelegem ca Radu Afrim a luat doua premii UNITER pentru ca (in limbajul lui mereu ciudat) e un regizor MIC. Mai rau, are toate premisele ca sa nu devina niciodata un regizor mare in sensul covirsitor al cuvintului. “Vina ” lui Afrim este ca isi iubeste actorii – oricare ar fi ei, chiar pe aceia pe care inca nu i-a intilnit – si reinventeaza lumea IMPREUNA cu ei. In ciuda scandalului pe care il mai provoaca ici colo spectacolele sale, cuvintele de ordine pentru Afrim sunt discretie si rafinament.


Feb 17 2011

Arsenie Boca despre nasterea din duh

(…)Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu care a parasit lumea in seama legilor, iar El s-a retras in afara ei, undeva. El nu e nici confundat cu natura, cu “marele tot”, caci atunci cum s-ar putea naste “totul” ]n parte. Dumnezeul nostru e o fiinta mai presus de natura dar in legatura cu lumea, o energie activa, creatoare, care transmite lumii ceea ce de fapt cauta si spre care neincetat tinde: plenitudinea existentei in unitatea universala.
Aceasta putere a Duhului Sfint se uneste (se impreuneaza) cu lumea si vrea sa nasca din ea chipul viu al lui Dumnezeu.
neamul lui Iisus
Dar faptul istoric petrecut pe planul realitatii omenesti, a zamislirii si nasterii Fiului lui Dumnezeu in Fiul Omului, mai are si alte semnificatii. Cu Iisus apare in lume o noua generatie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naste numai dupa legile firii, ci peste ele se suprapune o nastere spirituala, duhovniceasca, generatia spirituala a lui Iisus. Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naste pe pamint, dupa legile lumii animale, un neam neincetat ispitit de pofte interioare.
“Desfacerea de odinioara a omului de Dumnezeu inseamna pentru om pierderea integritatii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul sau ceresc, pacificat fata de ispitele launtrice.
Hristos se naste din fecioara ca sa sfinteasca din nou alcatuirea omeneasca femeiasca si sa o uneasca principiului masculin, ca barbatul cu femeia sa devina androgini – cum a fost Iisus.”(Bichner Hristern)
Teologul si inteleptul german are urmatoare expresie minunata privitoare la noua stare de dupa pacat a neamului omenesc: “Prin caderea de la curatia originara,
Fecioara, Intelepciunea, i-a parasit pe oameni si s-a retras in cer.” Dar odata cu venirea lui Iisus in firea omeneasca s-a coborit iarasi Fecioara, vesnica Intelepciune, redindu-i-se noul chip de viata in neamul duhovnicesc al lui Iisus, neamul cel crestinesc.
Androginia este deci fecioria(curatia), iar fecioria este Intelepciunea; androginia nu reprezinta coexistenta sexelor (ca la hermafroditi), ci curatia trupeasca (inclusiv sexuala) si suflteasca, adica sfintenia, induhovnicirea.
S-ar putea observa, continuind ideea aceasta, ca precum odinioara Intelepciunea, care ]n graiul parintilor semnifica Fecioria, s-a retras in cer, lasind pe oameni sa ajunga numai trup (Geneza, 6,3) si deci sa ajunga in potop, nu cumva si noi netraind noul stil de viata (dupa Hristos), sa se retraga si aceasta de la noi, iar neamul omenesc sa se scufunde intr-o noua catastrofa?
Realitatile spirituale, numai trairea le fixeaza in temeliile omului.
Intelepciunea este eterna feciorie si nu eternul feminin. Cultul care ii este inchinat e acela al Fecioarei si nu al principiului feminin care provine din caderea in divinizare.
Iata de ce cultul Intelepciunii se confunda aproape cu Cultul Sfintei Fecioare Maria – Maica Domnului. In ea natura feminina devine fara prihana si naste prin Duh. Astfel se naste noua generatie omeneasca, generatia lui Iisus, nemuritoare, biruitoare asupra neajunsului nesfirsit al nasterilor si mortilor. calea care duce la restabilirea chipului integral al omului, se deschide prin Fecioara Maria si prin zamislirea sa a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este calea fecioriei, a curatiei, e neprohanirii, calea iubirii mistice.
(Arsenie Boca, op.cit., p.44)


Feb 17 2011

Sfintul Vasile cel Mare, despre invidie

Invidiosul nu primeste doctor pentru boala lui si nu poate gasi leac tamaduitor al suferintei sale, desi Sfinta Scriptura e plina de ele. El asteapta usurarea bolii numai intr-un singur fel: sa vada prabusit pe unul dintre cei invidiati. Capatul urii lui e sa-l vada pe cel invidiat din fericit-nefericit, din norocos-nenorocit. Pe unii oameni, cu totul potrivnici, binefacerile ii imblinzesc. Pe invidios insa, binefacerile mai mult il inraiesc. Cu cit invidiosul are parte de mai mari faceri de bine, cu atit mai tare fierbe de ciuda, mai mult se supara si se minie. Multumind pentru darurile primte si mai mult se catraneste de purtarea binefacatorului. Ce fiara nu intrece invidiosul prin rautatea naravului lui? Ce salabticie nu depaseste el prin cruzimea lui? Ciinii carora li se arunca o coaja se domesticesc. Leii carora li se poarta de grija se imblinzesc. Invidiosii, insa, mai mult se irita cind li se arata ingrijire si atentie.
Ranile invidiei sunt adinci si ascunse, ele nu sufera vindecare, ca unele ce s-au inchis in durerea lor oarba, in ascunzisurile propriei sale suferinte. Cel invidiat poate sa scape si sa ocoleasca pe invidios, dar invidiosul nu poate scapa de sine insusi. Tu, invidiosule, dusmanul tau e cu tine, vrajmasul ti-e continuu in inima, primejdia e inchisa in adincul tau! Esti legat cu un lant neindurator, esti prizonierul invidiei si nici o mingiiere nu-ti vine in ajutor:
A prigoni pe un binecuvintat de Dumnezeu si a uri pe cel fericit, iata o nenorcire fara leac!


Feb 17 2011

Arsenie Boca- Rugaciune de dimineata

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinind la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfintului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decit fulgerul pe cer, ca nici umbra gindurilor rele sa nu ma intunece, caci iata, pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicindu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamind si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si doasaditi pina la pamint.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfint. Caci Duhul Sfint se roaga pentru noi cu suspine negraite, cind graiul si mintea ramin neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cit suntem de nedesavirsiti si cit esti de aproape de sufletele noastre si cit ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii tai, sa traim in veci prin viata Ta.

Lumina si bucuria noastra, slava Tie! Amin.
(Parintele Arsenie Boca – “Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina”, Fagaras, Editura Acaton, 2003, p.156)


Feb 12 2011

Furnica Fanica si Gindacelul lui Stefanel

Inainte de a memora poeziile, am vizualizat personajele, colorind pe planse – imbracind in culoare – o furnica si un gindacel. Cum totul este emotie in universul lor, vor invata mai usor cuvintele, le vor prinde sensurile – nu se trece de niciun cuvint necunoscut si astfel, rostind, vor vizualiza continuturi.
Asta asigura expresivitate in rostire.
Gindacelul
La fereastra, Stefanel
A-ntilnit un gindacel.
De ce esti nefericit?
Neatent, m-am ratacit!
N-ai prieteni, fratiori?
Am, dar vintul, printre flori
S-a jucat si nu stiu cum
M-a luat pe sus, din drum.
Asta mi s-a intimplat!
Stefanel s-a intristat
Si l-a dus pe gindacel
In gradina, pe-un circel.
Uite, dragii tai amici
Sunt prin iarba, pe aici!
Gindacelul fericit
De emotie-a rosit!

Furnica Fanica
Furnica harnicuta
Cu sacii amindoi
Se duce pe carare
la ea in musuroi.
Acolo este casa
Cu camarute mici
Cu rafturi si sertare
Dulapuri, dormitoare
Si scoala unde-nvata
copiii de furnici.
Invata sa citeasca
In limba furniceasca.


Feb 12 2011

Robotincul

Poezia e scrisa de Constanta Buzea. Am jucat-o, daca s-ar putea spune asa, cu echipa de la grupa mare. Textul ii provoaca sa se miste ca papusile sau ca robotii lucrindu-se astfel la expresivitatea recitarii prin expresivitatea miscarii.
Foarte interesant ce am observat la evaluare.
In fata parintilor au compus o linie dreapta in care niciunul nu-si mai vedea colegul, dupa modelul stabilit la gradinita.
Atentie, educatori: Cind faceti serbari sau spectacole si asezati copiii in linie, unul linga altul, creati dinamica unei lipse de comunicari cu colegul, ceea ce genereaza concentrarea copilului pe public sau pe educatorul care ii sufla textul…Asta inseamna ca micul artist e atent la orice, numai la ce spune nu:) Atrage dupa sine lipsa de emotie, de expresivitate si, mai ales, micsoreaza timpul de concentrare al copilului, caci atunci cind nu este implicat intr-o relatie scenica, e foarte sigur ca se plictiseste.

Stingul, dreptul, stingul,
Dreptul, stingul, dreptul,
Trece robotincul
Facind pe desteptul.

Scoate si desface
Dopuri de capace,
Sparge si deschide sticle cu lichide.

Stie sa se joace
Tincarobotincul,
Si cu ochiul face:
Stingul, dreptul, stingul.

Joaca de cuvinte,
ROBOTINCAROB,
Cind nu esti cuminte,
Cazi si te faci zob.


Feb 10 2011

coregrafie 2 grupa mare A


Feb 10 2011

coregrafie 1 grupa mare A


Feb 4 2011

Gaston Bachelard – Psihanaliza focului

Gaston Bachelard – Psihanaliza Focului