Nov 25 2010

Cred că cel mai mult îl educi pe celălalt atunci când îl asculți, atunci când îi permiți să se exprime.

Cred că orice sumă de reguli care se pretinde a fi o metodă de educație, în afara ascultării celuilalt, este un surogat. Atunci când omul este presat fără să fie ascultat, el se îndepărtează constant de ceea ce este, și marea fericire a vieții lui va consta doar în intuiția că undeva, în adânc,  e altcineva decât ceea ce a fost învățat să credă despre sine…


Nov 22 2010

Grupa mică și mijlocie a trecut la lecția despre Furie!

          Puişorul Martino

Într-o zi, în poiată, Mama Găină a simţit că ouăle sale încep să se deschidă. Ciocuri mici au rupt coaja şi au ieşit două pufuleţe galbene.

Mama Găina şi Tata Cocoş erau foarte fericiţi şi îi numiră pe puii lor Anita şi Martino. Mama Găină îi învăţa cum să ciugulească semonţele pe care ţăranul le dădea în curte, sa caute viermişori gustoşi, să găsească un locuşor la umbra copacilor, să fugă pe câmpii. Seara, apoi, îi strângea în braţe cu aripile sale moi pentru a-i adormi.

Într-o zi, Mama Găină le-a spus micuţilor săi că trebuie să încerce să iasă din poiată singuri să ciugulească grăunţe. Anita, sărind în sus de bucurie, a fugit repede lângă ţăran şi începu să mănânce. Martino merse un pic şi apoi se opri. Nu-i plăcea să meargă singur, fără mama lui.  A spus că nu-i era foame şi s-a întors.

- Martino, ce se întâmplă? – îl întrebă Mama Găină.

Martino se simţea ciudat: simţea că ceva se mişcă în burtica lui, voia să plângă şi puful era tot zburlit.

- Eşti rea dacă mă laşi de unul singur! – urlă el  mamei sale.

Mama Găina a înţeles că Martino era furios pentru că …

 

Întrerupem poveste şi îi întrebăm pe copii:

- Oare ce a făcut Mama Găina?

- De ce era furios Martino?

- Voi cum vă simţiţi când sunteţi furioşi?

Le propunem astfel inventarea împreună a unui sfârşit al poveştii.

După ce am ascultat și am mimat povestea, am vorbit despre furiile noastre, dar și despre felul în care suntem obișnuiți să ne liniștim. Apoi, ne-am pus aceste furii într-un balon mare și le-am spart.


Nov 22 2010

“Bau!” Cealaltă poveste despre frică și lupta cu Monstrul Fricii

Povestea se adresează mai ales copiilor care se rușinează șă vorbească despre fricile lor:

Inimă curajoasă

Era odată, într-un sat indian, un copil pe nume Inimă Curoajoasă, fiindcă spunea întotdeauna că nu-i este frică de nimic. Hoţii, întunericul, fantomele, certurile nu-l speriau: ridica mereu din umeri şi râdea. Prietenilor lui, în schimb, le era frică de câte ceva: unora le era frică tare, altora mai puţin. Unii aveau ursuleţi pentru somn şi ca să-i protejeze de visele urâte, unii aveau câte un mic aşternut să-l strângă în braţe când se simţeau singurei.

Inimă Curajoasă râdea mereu de ei:

- Sunteţi nişte fricoşi! – le spunea.

Copiii se cam săturaseră să-l audă pe Inima Curajoasă râzând de ei şi lăudându-se:

- „Eu da, sunt mare, puternic şi nimeni nu mă poate învinge. Nu-mi este frică de nimic” – şi nu se mai jucau cu el.

Într-o noapte începu să bată un vânt puternic şi să plouă. Copiii fugiră în braţe la părinţii lor. Toţi în afară de Inimă Curajoasă care a spus:

- Mie nu-mi este frică de oleacă de vânt şi ploaie!

Ploaia nu se oprea, afară nu se putea ieşi că să se meargă la vânătoare sau la cules de fructe. Familiile s-au adunat toate într-un mare cort, aducând fiecare mâncarea pe care o avea şi împărţind-o cu alţii. Unora le era frica de tunetele puternice şi de zgomotul vântului. Atunci, înţelepţii satului au aprins un foc şi au spus:

- Să construim ceva împreuna care să ne ajute să ne alungăm frica. Fiecare a adus câte un obiect: o pană de pasăre, o piatră colorată, o frunză. Înţelepţii le-au adunat şi le-au legat de un stâlp al cortului. Vântul făcea ca pietrele să se lovească între ele, provocând sunete minunate. Cu toţii, copii şi adulţi, ascultau muzica pietrelor colorate şi se simţeau mai bine, în siguranţă. Au început chiar să cânte şi să danseze.

Toţi, în afară de Inimă Curajoasa care spunea:

- Doar fricoşii pierd timpul cu aceste jocuri copilăreşti – şi nu participa la dansuri şi cântece, fiindcă voia să arate că nu-i este frica de nimic.

În cele din urmă, ploaia s-a oprit, vântul încetă să mai vâjâie şi un soare cald lumină tot satul indian. În acea dimineaţă cu toţii se treziră fericiţi: au stat împreuna multe zile şi au înţeles că prietenia lor învinsese frica. Ieşiră din corturi cu toţii. Inimă Curajoasă dormea. Când se trezi nu a văzut pe nimeni: era singurel. Ţipă:

- Sunt singur! Mi-e frică să stau singur!

Cu toţii fugiră la el, îl luară în braţe şi copiii i-au dus ursuleţii lor şi îi cântară pentru a-l linişti.

Din acea zi, Inimă Curajoasă a înţeles că şi lui îi era frica de ceva, dar că era suficient să ceară ajutor pentru a se simţi bine.

După atâtea discuții și dramatizarea celor două povești, ne-am luptat cu monstrul fricii. Am ieșit ținându-ne de mână pe hol (unde era întuneric) și, la primul sunet auzit, am strigat cu putere cuvântul magic pe care l-au ales ei ca armă de luptă și de protecție: “Prietenie!|”

Ne-am întors în sală și am văzut că eram nevătămați și împreună, ceea ce însemna că l-am învins pe Monstrul Fricii.


Nov 22 2010

“Bau!” Momentul numărul 5

Aici ne-am pregătit să ne luptăm cu frica.

Când ne este frică? De ce anume ne este frică? Cum facem, să scăpăm de frică?

Explicați-le și voi acasă și eventual, meditați împreună cu ei, la ultimile voastre frici și dacă ați făcut ceva ca să scăpați de acestea, căci noi am ascultat și am dramatizat apoi două povești despre cum descoperim fricile și cum scăpăm de ele! 

Să povestim copiilor povestea Fricii:

Frica era o fetiţă căreia îi era tare frică de orice: de sunetul telefonului, de persoanele străine, de întuneric, de monştri.

Colegii de clasă profitau de acest lucru şi glumeau pe seama ei.

De câteva luni se mutase în casă nouă şi nu avea prietene. Tatăl era departe de casă mult timp şi mama ei lucra dimineaţa; dar, uneori, trebuia să se ducă la muncă şi după-amiaza. Atunci venea doamna Tatiana care se ocupa de fetiţă, făcea curăţenie şi pregătea de mâncare. Dar într-o zi, d-na Tatiana s-a îmbolnăvit şi mama i-a spus fetiţei că va rămâne la vecini. Ea s-a uitat la mama ei nevenindu-i să creadă: vecinii erau de-a dreptul înfricoşători! În casa de alături locuia d-na Margareta, mare şi cam grăsună, uşile la ea în casă aproape că erau duble, iar soţul ei era foarte înalt şi slab, şi pe lângă toate astea, fratele ei avea un picior de lemn. Când mama a lăsat-o la vecini, fetiţa s-a simţit foarte îngrozită: şi dacă o vor mânca? Dacă făceau o vrajă şi ea dispărea?

Contrar aşteptărilor, d-na Margareta a pregătit o gustare delicioasă şi apoi au făcut o plimbare cu toţii în timp ce fratele cânta la acordeon. Până şi fetiţa a dansat, iar când mama a venit să o ia acasă, aproape că nu voia să mai plece de la vecini. D-na Margareta i-a spus însă:

- Poţi să mai vii când  vrei!

Astfel, fetiţa a descoperit că lucrurile ce provoacă frica pot fi de-a dreptul foarte plăcute.


Nov 22 2010

Grupa mică și mijlocie, momentul numărul 4

Ca să o salvăm pe Zânuța Prieteniei, avem nevoie de o busolă.

Cuvintele magice ne vor orienta prin pădurea zânei.

Iată ce au hotărât micuții să îi orienteze prin pădurea fermecată:

Să nu aruncăm jucării.

Să nu aruncăm lipiciul.

Să nu fim obraznici.

Să nu aruncăm papucii și uniforma în dulap.

Să nu-i lovim pe copii.

Să nu aruncăm cutia cu creioane în sus.

Acestea fiind hotărâte de către micuți, am format echipe de câte patru și au primit sarcina de a crea o scenetă pornind de la o expresie magică.

 


Nov 22 2010

Grupa mică și mijlocie, momentul numărul 3

Am desenat pădurea magică. După ce am dansat în jurul ei și fiecare copil s-a așezat în dreptul copăcelului care îi purta numele, în mijloc, au apărut fotografiile prietenilor din această pădure.

E vorba despre Zâna Prieteniei, care e prietenă cu Magicianul Încurcă -Lume, cu Monstrul Fricii și dragonul Furiei.

Zânuța a devenit invizibilă pentru că în dimineața cursului nostru de teatru a luat și ea ca toți copiii, micul dejun. L-a luat împreună cu prietenul ei, Magicianul Încurcă-Lume. Micul magician e o fire tare bucuroasă și are un mic defect: după cum copiii mai stilcesc unele cuvinte, el are obiceiul de a le încurca sau de a le inversa. AStfel, astăzi dimineață, în loc să-i spună zânei Vino aici!, i-a spus Fugi de aici!

Așa  se face că zâna a devenit invizibilă și acum le cere ajutorul copiilor pentru a putea fi din nou văzută. Zânuța Prieteniei le promite de asemenea să le facă o vizită și le garantează că ea îi însoțește mereu, câtă vreme copiii care se hotărăsc să o salveze sunt prieteni.

Am discutat despre prietenie și fiecare are o părere foarte clară. S-au hotărât împreună să o salveze.:)


Nov 22 2010

Ce-am facut la grupa mica si mijlocie în ultimele șase saptamâni?

1. Am făcut cunoștință:)

Pentru început, am lucrat o poezie împreună, mișcându-ne pe ea, rostind-o cu modularea vocii de la șoaptă până la strigăt; în felul acesta ne-am jucat împreună și ne-am dezvoltat expresivitatea corporală.

Acum, iată poezia:

Ma-ma-ma/Este mama mea.

Na-na-na,/Păpușica mea.

Ga-ga-ga,/Gâsculița mea.

Mac-mac-mac,/Rața e pe lac.

Fâș-fâș-fâș,/mergem prin tufiș.

Vai-vai-vai,/ Pe coadă-o călcai!

Să-i rugați să vă învețe jocul nostru!

2. Am ascultat și am reprodus sunete din natură.

Asta îi și relaxează teribil…

E mai simplu ca în loc să le ceri să nu mai vorbească să îi rogi să facă pe piatra: Cum tac pietrele? Cum stau pietrele? Se mișcă?  Veți vedea cum își încordează mușcii ca sa vă arate împietrirea.

Când bat din picioare, întrebați-i  Cum face ploaia?  Piciorușele lor vor deveni muzicale. Ei și voi și noi, cu mult mai atenți, mai fericiți și mai…împrospătați de picăturile pe care parcă le simțim împrospătîndu-ne..:)

Dacă vreți să-i dezmorțiți, ați putea să vă jucați de-a ceva din natură, pentru a înlocui niște exerciții banale de brațe cu o acțiune fabuloasă: Cum face vântul? Ei vor fi nevoiți să se gindească, vor da soluții și vor fi aceia care descoperă vântul!

Întrebați-i repede cum face soarele și-o să cădeți pe jos de râs! Imitați-le voi mișcarea sugerându-le că nu v-ați fi gândit niciodată cât de frumos e soarele dacă ei n-ar fi știut să vi-l arate.

Cabsă completați tabloul, întrebați-i cum fac frunzele în vânt. dacă se blochează, nu vă lăsați intimidați și nu le dați voi vreo soluție, ci deschideți repede o fereastră (noi așa am făcut) și puneți-i să observe frunzele. Pentru că nu dați nici o idee ei vor descoperi atunci adierea vântului, vor descoperi zbaterea frunzelor, tremuriciul lor, vor fi conștienți de lucruri de care noi, adulții, am uitat de mult.

Apoi, puneți-le o muzică lină și porniți în călătoria prin pădurea magică, unde ei sunt (a se respecta ritmul și a se stabili mișcări sincrone) păsări, copaci, vântul copacii uitându-se după soare, soarele strălucind, frunzele tremurând în adierea vântului, puieți plantați care cresc încet până ajung bătrâni etc.

În felul acesta vă bucurați de o oră de mișcare, observare a naturii, reproducere a sunetelor din natiră, expresivitate corporală, atenție, relaxare și, tipic tuturor copiilor, bucurie!


Nov 22 2010

Bine ati venit la Casa cu Teatru!

Dragi părinți, ați ajuns la casa cu teatru!

Aici dezvoltăm următoarele activități:

Exerciții de dezvoltare a atenției

Exerciții de recunoaștere a propriilor emoții

Exerciții de expresivitate verbală și corporală

Exerciții de dezvoltare a comunicării în grup

Toate tipurile de exerciții se realizează prin intermediul jocului muzical, cu păpuși, al ascultării și reprezentării scenice de povești.

Ceea ce urmărim în această casă este să dezvoltăm o metodă de educație afectivă prin teatru.

Lucrăm pe grupe nu mai numeroase de 7 copii și pe categorii de vârstă.

Pentru vârstele mai mari dezvoltăm alte tipuri de exerciții, urmărind însă aceleași obiective de dezvoltare afectivă.

Ne întâlnim o dată pe săptămână, câte o oră + jumătate de oră de  colocviu și evaluare.

Finalitate: „Afectivitatea este instrumentul fiecărei învăţături”. Evoluţia afectivă este indispensabilă pentru a favoriza creşterea integrală şi armonioasă a personalităţii copilului integrat într-un ambiant social şi relaţional.

Resurse umane:
- Cel mult 7 copii în grupă
- profesor teatru
- părinţii copiilor

Locul desfăşurării
Camera de teatru, în cartierul Alexandru, pe Soseaua Națională 42F, bl. A4, sc. B, ap.3, parter

Obiectiv fundamental:
- educarea afectivităţii ca latură indispensabilă evoluţiei personalităţii copilului integrat într-un ambiant social şi relaţional.

Obiective de referinţă pentru grupa mică, mijlocie și mare.

Domeniul om şi societate (DOS)
O1 – să recunoască propriile emoţii atribuindu-le nume;
O2 – să recunoască emoţiile trăite de cei din jur;
O3 – să comunice propriile emoţii în vederea obţinerii echilibrului emoţional;
O4 – să stabilească relaţii pozitive din punct de vedere afectiv cu persoanele de orice vârstă;
O5 – să depăşească în mod gradual poziţia egocentrică;
O6 – să respecte regulile de convieţuire socială;
O7 – să stabilească legături între evenimentele şi emoţiile pe care acestea le generează;
O8 – să folosească tehnici de a aplana situaţiile de conflict;
O9 – să aplice metode ce induc la dispersarea emoţiilor negative;
O10 – să confecţioneze personaje magice şi obiecte cu ajutorul diferitelor materiale materialelor.

Domeniul psihomotoric (DP)
O1 – să recunoască limbajul nonverbal;
O2 – să identifice corect expresiile feţei;
O3 – să exprime emoţiile cu ajutorul mişcării;
O4 – să se orienteze în spaţiu;

Domeniul limbă şi comunicare (DLC)
O1 – să comunice propriile emoţii prin diferite modalităţi: verbală, grafico-pictorică, motrică;
O2 – să audieze un text şi să-l dramatizeze;
O3 – să asculte discursul celuilalt, respectând rândul;
O4 – să se exprime în mod liber.

Domeniul estetic şi creativ (DEC)
O1 – să obţină efecte plastice, forme spontane şi elaborate prin diferite tehnici;
O2 – să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;
O3 – să exprime prin mişcare starea sufletească creată de muzica audiată;

Aşteptări:
- stabilirea raporturilor pozitive cu persoanele de orice vârstă;
- cunoaşterea propriilor capacităţi;
- identificarea propriilor emoţii şi verbalizarea acestora;
- găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiilor de conflict;
- recunoaşterea emoţiilor celorlalţi depăşind astfel poziţia egocentrică.

Strategii didactice

Metode şi procedee: activităţi pe grupuri mici, povestirea, explicaţia, conversaţia, surpriza, jocul, dramatizarea.

Mijloace didactice:
realizarea unui cadru de pădure, culori, carioci, pensule, tempera, teatru, marionete, siluetele personajelor din poveste, oglindă, fotografia copiilor, puzzle, material reciclabil, hârtie, carton, baloane, coarde, instrumente muzicale de percuţie, CD-player, CD-uri, cutii, cercuri, panglici, sfoară, foarfece.

Forme de organizare: frontal, individual, pe grupuri mici