Aug 17 2010

oglindiri periculoase


Vezi mai multe imagini Diverse
se intim
In fiecare zi ma uit in oglinda; chiar daca se intimpla doar pentru toaleta de dimineata si pentru cea de seara.
Astazi, la cafea, stateam fata in fata cu prietenul meu, ca doua oglinzi. Nu e o metafora. Omul alaturi de care traiesc e cea mai buna oglinda pentru mine si eu sunt oglinda lui in egala masura. Pentru ca, daca ma intreaba cineva ce defecte am, nu le pot suspecta pe ale mele decit vazindu-le oglindite in cel din fata mea. Si daca ma intreaba cineva ce calitati am, nu stiu sa le enumar decit vazindu-le oglindite la oamenii pe care ii admir! Si daca vreau sa imi contemplu frumusetea am nevoie sa ma uit cu atentie si uimire in jur!
Hai sa ne jucam de-a oglinzile in dimineata asta: Priveste bine doi oameni pe ziua de astazi. Ceea ce tocmai observi la ei, se reflecta din tine, vine direct din tine. Or, daca te-ai uita pur si simplu intr-o oglinda decorativa, in afara de faptul ca esti frumos, cel mai frumos, nu ti-ar spune nimic altceva despre tine.:) Crezi ca mama vitrega din povestea Alba- ca-zapada a fost victima unei oglinzi fermecate si mincinoase?! Cred ca toate oglinzile decorative sunt fermecate in sensul ca sunt mincinoase. Ele iti spun mereu ca esti cel mai frumos sau cel mai urit, cel mai gras ori cel mai bogat, dupa cum ti-e dorinta, si nimic altceva. Oglinzile decorative nu trec niciodata de ceea ce vrei tu sa auzi ori sa vezi!!! Ele nu au puterea si nici intentia de a spune adevarul. De aceea oglinzile decorative sunt mincinoase. DEPARTE DE A-TI EXERSA PUTEREA DE A PRIVI, OGLINZILE DECORATIVE TE STRING INTR-O ILUZIE: ILUZIA CA ESTI INTR-UN FEL ANUME. Cu toate astea, sunt frumoase, nu? Dependenta de ele imi indica dependenta de iluzii…:)

Vezi mai multe imagini Diverse
Vezi pe cine inviti astazi la cafea!:)


Aug 8 2010

Despre a se conduce pe sine ori vreo mare imparatie

O veste buna pentru cei “slabi”: Puterea nu inseamna sa calci peste cadavre pentru a ajunge in frunte, ci, dimpotriva, puterea inseamna tocmai a nu folosi forta (violenta de orice fel). Tine-te bine de ceasca! Puterea inseamna a ramine in urmaNu din lene:), ci din iubire. Prin tipul ei de energie, iubirea nu te poarta si nu te plaseaza NICIODATA in frunte, ci, IN CENTRU. Asta e pentru simplul motiv ca iubirea este motorul si, dupa cum la o masina motorul nu se faleste dinaintea soferului ca o sigla de BMW, ci ramine in interiorul sistemului care misca BMW-ul, tot astfel si iubirea nu se poate pretinde drept altceva decit centrul, motorul tuturor lucrurilor, al fiecarei fiinte si plante care respira. E simplu, nu? O sa rizi, nu e simplu. Daca te uiti in mare pe citatul de mai jos, ai sa vezi ca iubirea are reguli pe care nu le putem aplica in mod constant nici tu si nici eu. Hai sa numaram:
1. Cea care conduce Fantazia din centrul ei, dupa cum i-o spune numele, e o copila. De cite ori ne-am simtit copii in ultima jumatate de an?
2. Craiasa e mai mult decit o stapina, e altceva si tocmai asta o aseaza in centrul Fantaziei. Din cite imi aduc aminte, pentru mine este important sa ma simt stapina pe orice: pe mijloacele de a face, de a sti, de a avea, de a cuceri etc. Tu nu simti nevoia sa fii stapinul a ceva sau al cuiva?:)
3. Nu domnea, nu folosise niciodata forta si nu isi utiliza puterea. Daca ne gindim de cite ori ne-am oprit de la a nu ne folosi puterea, forta, ne umfla risul de imprastiem cafeaua din cescuta!
4. Craiasa Copila avea putere deplina, caci fara ea ar fi disparut fiecrae fiinta in parte si un univers intreg. Cu toate astea, nu-si folosea niciodata puterea. Si acum spune-mi: Nu-i asa ca e complicata iubirea? Ea ofera ajutor in continuu si se salveaza numai prin ajutoarul pe care il primeste. La fel ca in povestile cu Feti Frumosi unde vitejia este acelasi lucru cu bunatatea si care nu reusesc niciodata decit pentru ca sunt milosi cu gizele, furnicile, albinele si toate necuvintatoarele, salvindu-se apoi prin ajutorul acestora! Nu-i asa ca in cheia citatului astuia iubirea pare venita dintr-o alta lume? Si acum, tine-te din nou ceasca! Iubirea apartine omului dupa cum omul partine iubirii, dar asta, numai daca omul, inzestrat pe deasupra si cu platosa violentei, acoperit de coiful fricii si incaltat cu botinele minciunii si inarmat cu sulita mindriei, vrea sa se uite sub toate astea, in CENTRUL lui. Pina la urma, iubirea este – vorba spiritualului meu – o chestiune de vointa:)

Craiasa Copila trecea intr-adevar, dupa cum o arata si numele- drept stapina peste toate nenumaratele tinuturi ale nesfirsitului imperi Fantazia, dar in realitate era cu mult mai mult decit o stapina, sau, mai bine zis, era cu totul altceva.
Nu domnea, nu folosise niciodata forta si nu utiliza puterea ei, nu poruncea nimic si nu judeca pe nimeni, nu intervenea niciodata si nu era niciodata nevoita sa se apere impotriva unui atac, caci nimanui nu i-ar fi trecut vreodata prin minte sa se rascoale impotriva ei sau sa-i faca vreun rau. Fata de ea toti erau egali.
Ea exista doar, dar exista intr-un fel aparte: Era centrul intregii vieti din Fantazia.
Si orice faptura, buna sau rea, frumoasa sau urita, vesela sau serioasa, nechibzuita sau inteleapta, toate, toate nu existau decit prin existenta Craiesei Copile. Fara ea mu mai putea fi nimic, dupa cum nu mai poate exista un corp omenesc cind nu mai are inima.
Nimeni nu intelegea pe deplin aceasta taina a ei, tpti stiau insa ca asa era. De aceea era respectata in mod egal de toate fapturile imparatiei, iar toti isi faceau in acelasi fel griji pentru viata ei. Caci moartea ei ar fi fost totodata si sfirsitul lor, disparitita nesfirsitei imparatii Fantazia.


Aug 7 2010

cafea de poveste

Povestile vorbesc cel mai frumos despre lucruri serioase.
Stau “altfel” la cafeaua de dimineata, pentru ca astazi privesc lumea altfel. O privesc prin paginile unei carti careia i-a venit rindul la recitit: Povestea fara sfirsit.

Vezi mai multe imagini din Blog
Astazi te invit la o cafea de poveste. Nu pleca! am un subiect serios: unul care, daca nu ai grija, iti intoarce capul in fiecare zi in directia lui, si anume: tristetea :) In toate zilele astea de vacanta in care nu am mai scris la cafeaua de dimineata, intr-o parte sau alta de tara, pe unde am fost, intre prieteni, rude si straini, la tv, la micul dejun, la prinz sau la cina, am auzit vorbindu-se despre tristete si deznadejde. N-o sa scapam niciodata de insotirea tristetii si a deznadejdii. Dupa spusele unui sceptic (Ionesco) lucrurile au mers intotdeauna prost si vor merge din ce in ce mai prost, pina la Apocalipsa. Si atunci? Exista un drum care trece prin inima mlastinilor tristetii si care te poarta mai departe. E drumul stralucirii interioare. Nu toti sau nu intotdeauna suntem atit de treji incit sa-l vedem. Trecind prin mlastinile tristetii, asemeni lui Artax si Atreiu, ar mai fi o cale de salvare, anume, sa ai de la cine sa-ti iei ramas bun…:)
O sa-ti dau un citat scurt din Povestea fara sfirsit, ca sa vezi de ce zimbesc.

-Artax, ii spuse Atreiu, ce e cu tine?
-Nu stiu, stapine, raspunse calutul, ar fi mai bine sa ne intoarcem. N-are nici un rost. Alergam dupa ceva ce-ai visat numai. Dar n-o sa gasim nimic. Poate ca este si prea tirziu. Poate Criasa Copila a maurit si tot ce facem noi n-ar nici un sens. Hai sa ne intoarcem, stapine!
-Niciodata nu mi-ai vorbit asa, Artax, spuse mirat Atreiu. Ce ai? Esti bolnav?
-Poate ca da, raspunse Artax, cu fiecare pas cu care inaintam crste tristetea din inima maea. Nu mai am nici o spreranta, stapine. Si ma simt atit de greu, atit de greu! Cred ca nu mai pot.
-Artax, striga Atreie, n-ai voie sa te lasi! Hai! Hai, iesi, altfel te scufunzi de tot!
-Lasa-ma, stapine, raspunse calutul, nu mai sunt in stare. Mergi singur inainte! Nu te mai ocupa de mine, nu mai pot indura atita intristare. Vreau sa mor.
- Te tin eu strins,Artax, nu te las sa te scufunzi!
- Nu ma mai poti ajuta, stapine. Cu mine s-a sfirsit. Nici unul din noi nu am stiut ce ne asteapta aici. Acum stim de ce mlastinile intristarii isi poarta numele. Tristetea e cea care m-a facut atit de greoi, incit m-am scufundat. Nu-i nici o scapare.
-Dar sunt si eu aici, spuse Atreiu, si nu simt nimic.
- Tu porti stralucirea, stapine, spuse Artax, esti aparat.
- Atunci am sa-ti pun tie talismanul, spuse repede Atreiu, poate ca te va apara si pe tine. Si se apuca sa-si desprinda lantul de la git.
- Nu, sforai calutul n-ai voie. Talismanul ti-a fost dat tie si n-ai permisiunea de a-l da mai departe, dupa bunul plac. Trebuie sa-ti continui Cautarea fara mine.

Pentru cine n-a citit cartea, am postat o secventa din film.

La cafeaua de poveste, va urez si imi urez de a da sens drumului din mlastinile tristetii prin IUBIRE.
Si, daca sunteti intr-o dispozitie mai luminoasa, va propun sa ne gindim care e stralucirea ce ne apara pe fiecare in timpul traversarii acestor mlastini!