Nov 24 2009

Votati…Caragiale! – la Sage Cafe

VOTAȚI…CARAGIALE!
Patruzeci de minute de încurcături, discursuri electorale și povești furtunoase de dragoste, întrerupte de cetățeanul turmentat care, în ajunul alegerilor întreabă: “Eu, cu cine votez?”

Duminică , 29 nov,  de la ora 19.00, REPETIȚIE CU PUBLIC!

P.S. În joaca asta intră masteranzi obosiți de teoria de la cursuri, harțuiți de salariile mici de la muncă și cu o deprindere veche de vreo 4 ani de a  juca teatru în timpul liber. Lider e Vasilica Oncioaia, actriță de profesie, doctor in teatru, o altă victimă a crizei economice.  Deocamdata!

Noi vă așteptăm cu drag, patronul cafe barului, cu ceai, ciocolată topită în lapte cu scorțișoară și piper, și cu multe alte trăsnăi făcute de mâna omului :)


Nov 24 2009

Florin Faifer in “Revista romana” nr.2 (56) 2009

O interpretare curajoasă

Surprinzătoare şi, la prima vedere, oarecum contrariantă provocarea pe care, în studiul Alchimia absurdului în teatrul lui Eugčne Ionesco, Vasilica Oncioaia o aruncă celor ce au stăruit asupra teatrului lui Eugčne Ionesco. Autoarei, care refuză cu simpatic orgoliu inerţia unor şabloane, cantonarea în prejudecată, acest teatru nu i se pare că ar ţine de „absurd“. Intuiţia ei, de care se arată mîndră, o călăuzeşte în alte zone, pe care prea puţini, într-adevăr, s-au gîndit să le prospecteze. „Firul Ariadnei“, pe care ea, cu o îndărătnicie care o prinde, consideră că l-a găsit, este poezia. Pe Ionesco îl scrutează în profunzimile vocaţiei lui, ca poet, un poet care, între tragic şi grotesc, îşi proiectează intens viziunile insolite în piesele sale nu atît de uşor de încadrat într-o formulă. Aici ar fi cheia pentru o interpretare liberă, înnoitoare a creaţiei aceluia care, ruinînd canoanele, şi-a disimulat spaimele sub măştile unui ludic în care nu ştii cît e joacă şi cît exasperare. O fi şi poză? … Continue reading


Nov 24 2009

Bogdan Ulmu, in “Convorbiri Literare”

Omul cu figură de clovn

Pe Vasilica Oncioaia am cunoscut-o acum aproape două decenii, cînd venise să se angajeze la teatrul în care lucram. Mi-a plăcut, s-a angajat, a şi jucat în două-trei montări de-ale mele, apoi a dispărut. Am aflat că era studentă. A terminat facultatea şi iar a dispărut din Iaşi. Am aflat că era actriţă la Piatra Neamţ. Şi a dispărut şi din Piatra : se zice că plecase-n Italia. Apoi, în Franţa. Revenită-n ţară, se retrage la o mănăstire. În fine, scoate o carte la Iaşi. De-aici, nu se ştie unde va zbura, ca un ionescian pieton al aerului, ce e…
Cartea lansată cu şart, cu proiecţii – Ionesco în loja teatrului, obosit şi mirat;, imprimări – Ionesco fredonînd un fragment muzical; dialog din spectacol şi recital de pian, într-o după amiază ploioasă, în ceainăria Sage, din Iaşi, se numeşte Spectacolul poeziei în teatrul lui Eugene Ionesco. Firul ei roşu ar fi continuarea poeziei marelui scriitor, în dramaturgia sa. Teză cvasi-inedită, care interesează. Şi e scrisă cu talent, cu adecvare la subiect. Deoarece, personal, nu cred că despre autorul Rinocerilor se poate scrie ca despre Goethe, spre exemplu : musai să-ţi schimbi pana. Autoarea cărţii, a intuit asta şi cucereşte nu doar prin prospeţimea subiectului, ci şi prin stil. Continue reading

Nov 24 2009

Proiect de educație prin teatru (1)

Prima întâlnire:

În cerc – Cercul asigură vizibilitate  maximă (nu ai unde să te ascunzi, căci toate locurile sunt egale. În același timp, cercul obligă cel mai mult la afirmarea de sine, pentru că ridicându-te sau intrând în centrul lui, te expune din toate părțile. Dar cercul creează în egală măsură și  siguranță, eliminând confruntarea de tip războinic armata noatră și armată voastră sau eu și voi.

 Pe covor, având ca material didactic doar propriile corpuri -

 A se evita scaunele, care predispun corpul la starea de comoditate, și de asemenea, orice obiect de care s-ar putea agăța corpurile sau măcar ochii!

Câtă vreme lumina și culorile covorului sunt plăcute, se cere un soi de austeritate care favorizează concentrarea. Continue reading


Nov 24 2009

Proiect de educație prin teatru (Congregatio Jesu)

 10 adolescente care nu au ieșit niciodată din satul lor, care au studiat intermitent, care provin din familii cu probleme, acum sunt înscrise  în licee, la Bacău.  La sfârșitul fiecărei întâlniri,  scriu rezumatul a ceea ce s-a întâmplat, exerciții, focusări și observații.


Nov 24 2009

doi

Crăciunul meu a început de mult! Anul acesta, când toată lumea din jurul meu se zbate disperată pentru bani și siguranță inducându-mi că e de bun simț să procedez la fel, Moș Crăciun îmi trimite în dar o dată pe lună, câte un om pe care nu l-am mai văzut de 15, de zece sau de șapte ani. E incredibil ce sentiment bun îmi provoacă revenirea din trecut a acestor persoane! E ca și când Moșul mi-a reciclat inima și îmi dă înapoi  toate jucăriile pierdute! Un dar ca ăsta nu am  mai primit până acum. Și îi sunt recunoscătoare că mi l-a făcut la 35 și nu la 70 de ani! :) :)


Nov 12 2009

unu

Cind m-am simtit saraca, trista si singura, m-am salvat cu o intrebare:  “Citi oameni iubesc eu?”  Sa vezi nebunie, ca nici unul nu putem numara prea multi… Si daca,vorba unnui vechi prieten, ar fi sa gindesti in termenii eficientei – nici nu ai avea de unde sa primesti cita vremea investitia e mica! Doar ca aici nu e vorba  de investitie capitalista  pentru a te simti bogat, fericit si implinit, ci  doar de o filosofie greu tare de digerat in toate timpurile: DARUIND VEI DOBINDI. Pentru ca, daca ma intreb citi oameni iubesc eu cind cistig bine si am acelasi numar nesemnificativ de persoane, s-ar putea sa ma apuce plinsul. Un detaliu: cind am  buzunarul plin e mai sigur ca pun o alta intrebare: CE FAC CU BANII?…


Nov 2 2009

Cum a inceput teatrul meu social (6)- Fragment jurnal dintr-un spectacol

            Cred că starea cea mai naturală a omului este uitarea. Reflectând asupra uitării creem un  popas în care ne putem degusta amintirile.

Când  însă nu ne putem ridica deasupra uitării prin reflecţie, ci o trăim pur şi simplu, ea devine sursa unei tristeţi fără leac. Îmi amintesc de „valea plângerii”, unde omul îşi uită viaţa, în povestea  Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

 Sau, şi mai bine, îmi amintesc de ultima reprezentaţie a unui spectacol, jucată într-un cămin de bătrâni.

  Spectacolul era realizat de tineri, adolescenţi şi copii. Câteva povestiri dramatice izvorâte din experienţa de viaţă  a  22 de interpreţi sociali şi legate  între ele de o  idee -imagine: Maica Domnului cu Iosif, trecând pe bicicletă în căutarea unui loc în care Isus să vină pe lume. Continue reading


Nov 2 2009

Cum a inceput teatrul meu social (5)- fragment dintr-un jurnal de lucru

 

Participanţii la spectacolul  „Poveste din Cartierul Alexandru”

  • beneficiari a patru proiecte Caritas (copii, tineri şi persoane cu handicap fizic): Centrul de Plasament „Sf.Iosif”, Don Bosco, BAH,
  • studenţi ce frecventează Centrul Xaverianum – pentru cultură şi spiritualitate
  • tineri din parohia Sf. Anton de Padova
  •  rolleri şi bikeri ce frecventează B-dul Ştefan cel Mare
  • clovni
  • o formaţie hip-hop din Cartierul Alexandru
  • breakeri din Catierul Alexandru şi Dacia
  • o fanfară
  • un cal

TOTAL: 50 de persoane şi un cal

Întâlnirea 1:

  1. Adunarea : Pancarte ţinute de voluntari de-a lungul străzii George Coşbuc, pe care scria SPRE TEATRU DE STRADA. Trecătorii sau şoferii se opreau din mers ori din vorbit la celular, ca să întrebe unde va avea loc spectacolul. „Doar repetiţii”, li se răspundea. Plecau dezamăgiţi mai departe.
  2. Prima parte a intilnirii: dansatori care vin cu maşina, picioare lungi, role, ochelari de soare, cărucior cu rotile, uşile de la Centru deschise larg, studenţii noştri de la proiectul trecut; formaţia de hip-hop din Alexandru, toată lumea (mai ales lumea care işi petrece timpul pe stradă) uimită de locul în care a ajuns, de sala în care urmează să se desfăşoare. Curioşi. Nimeni nu bănuieşte nimic din ce urmează să se întâmple. Continue reading

Nov 2 2009

Cum a inceput teatrul meu social (4)

Trupa de teatru Aut

scurtă prezentare

 

Într-un oraş ca al nostru, atât de obişnuit să stea in inerţie, gloria teatrului e pe stradă, fiindcă pe stradă se află oamenii dornici de spectacol. Dacă încă nu ştii care dintre ei sunt, cheamă-i şi vor veni: iată-i, Trupa Aut!

Această trupă a prins ‘trup’ în urmă cu doi ani, atunci când un grup de tineri – studenţi şi nu numai, ocupându-se până atunci de orice în afară de teatru – au acceptat propunerea actriţei Vasilica Oncioaia de a se jucajucând o scenetă: Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr.

Ce urmări a lăsat o astfel de ‘joacă de-a teatrul’? Mai întâi, jucăuşii ‘împieliţaţi’ au prins gust pentru o îndeletnicire care până atunci nu făcuse parte nici măcar din cea mai vastă ‘recuzită’ a gândurilor lor: să joci teatru este până la urmă …COOL! Şi culmea, cei mari nu doar că nu-ţi interzic aceste distracţii, ba te mai şi încurajează! Cum de nu ne-am gândit până acum?

Cel de-al doilea spectacol, Cadoul, a marcat apoi în scurta existenţă a acestei ‘găşti’ de teatru o nouă fază, lipsită de orice premeditare, dar inevitabilă în acelaşi timp: deconstrucţia. ‘Joaca de-a teatrul’ nu e o glumă, pentru că te demaschează tocmai atunci când crezi că te ascunzi în pielea unui rol. Actorii au început să se cunoască şi să se aprecieze, luptând atât cu reacţia publicului cât şi cu propriile lor emoţii, învăţând să capteze atenţia şi să dăruiască expresie. În felul acesta, membrii Trupei Aut au fost totodată primii beneficiari ai efortului lor.

În prezent, Trupa Aut propune prin spectacolul Poveste din Cartierul Alexandru un teatru social, recrutând de pe marginea străzii oameni cu poveştile şi impasurile lor, pentru a restitui aceleiaşi străzi sufocate de evenimente rutiere demnitatea de ’scenă’ a unui alt tip de eveniment, de ce nu cultural?