Sep 20 2013

Reîntâlnire cu foştii colegi de liceu

Ecouri

Viaţa e foarte frumoasă,
dar noi o vedem prin ochii propriilor răni.
De aceea murim.
Şi o privim de atât de puţine ori…


Sep 20 2013

Muzeul comunismului, din Sighet

Am înţeles după ce l-am vizitat de ce, din tot Maramureşul, îmi doream să ajung mai ales acolo.
La ieşirea din muzeu aveam o senzaţie de încrâncenare, dar şi una tonică.
Am înţeles cât sunt de liberă. Cei care muriseră între zidurile închisorii au făcut-o pentru că aleseseră să trăiască liberi.
În orice timp istoric libertatea se plăteşte într-un fel sau altul cu viaţa.

Fereşte-te de cei care nu cred în nimic. Pentru că a crede este o formă superioară de înţelegere.

Le-am mulţumit tuturor acelor “victime” care întregesc procentul oamenilor liberi din România.
Şi le mulţumesc tuturor “visătorilor” care îşi ard viaţa pentru ceea ce ei cred că este Bine.
Ei sunt naţiunea mea.
Nu sunt singură.


Oct 23 2012

Curajul de-a mai zice-o vorbă despre I.L. Caragiale

Deși intenționam să public un articol pe subiectul acesta, nu cred că am curajul de a face mai mult decât taifas la o cafea. Câtă vreme îmi dă un sentiment bun, îmi închipui că e folositoare și varianta blogului.
Anul acesta, lăsându-mă purtată dintr-o sală de spectacol în alta, a dat, desigur, Caragiale peste mine!
Prima dată, în variantă de teatru de păpuși. O scrisoare pierdută! Să văd și să nu cred! Mi-e peste mână să scriu, fiindcă spectacolul a fost montat, gândit cap coadă de soțul meu, Aurelian Bălăiță, doctor în Caragiale, conferențiar la Facultatea de Teatru din Iași. Până la urmă, spunând lucrurilor pe nume, sunt mult mai mulți anii în care s-a ocupat de păpuși și de Caragiale decât aceia de când îmi este mie soț, așa că nu pot fi acuzată de subiectivism. Păcat că spectacolul despre care vorbesc a avut o viață de doar trei luni, fiind lucrat pentru un examen licență… Chiar și așa, a luat Premiul Special al Juriului la Festivalul Hyperion StudFest, organizat în 2012. Ceea ce vreau să spun în legătură cu montarea păpușărească este că nu am văzut și nu am auzit până acum un spectacol mai politic decât acesta, nici măcar la nemți:) M-a ținut Caragiale cu sufletul la gură în materie de mișmașuri politice și poate că am apucasem să văd ceva teatru până atunci …
Afară de nevinovăția, incisivitatea, caraghioslâcul păpușilor, a contribuit la suspansul cu pricina și decupajul textului. Apoi, scenografia care te purta cu viteza telegrafului de la teatrul de umbre la mimica sofisticată a unor capete de burete, te întorcea la cotidianul unei recuzite pe care ar fi îndreptățiți să o folosească atât de abil doar actorii de teatru dramatic, cu viraje amețitoare către gambele delicate ale actriței care o juca pe Zoe (pentru simplul motiv că Zoe era din burete doar de la gât în sus…);
Și cum credeți că bătea telegraful? O sârmă pe scripete străbătea amenințător fundalul plimbând în continuu o hârtiuță amenințătoare… Când se mișca hârtiuța, toate păpușile intrau în vrie.. În sfârșit, partea cea mai trăsnită, dar despre care a scris deja M. M. Ionescu, este că distribuția a fost, cu excepția unui singur actor(care nici măcar nu vorbea), în exclusivitate feminină.Situația nu a generat niciun subtext, ceea ce mi se pare de excepție. Aș da mult să văd spectacolul montat cu o trupă care să îl joace. Să sperăm că așa va fi. Am avut, așadar, șansa de a vedea un Caragiale integral cu păpuși, de a înțelege, în urma vizionării unui text clasic, că dincolo de dimensiunea ei copilărească sau melancolică, sau metaforică, păpușa e actorul cel mai rău de gură din câți s-au inventat vreodată.Toate astea, cu o condiție: să spună un text inteligent. Doar așa se explică fugărirea păpușii de către autorități în orice timp de cenzură…

Apoi, într-o altă seară, m-a împins curiozitatea să merg până la Botoșani, să văd un Caragiale montat de Sandu Vasilache. Despre el, Mihai Fusu și Petru Vutcărău, toată floarea critică din Basarabia consideră că ar fi vârfurile teatralității la momentul acesta. Și, văzându-le spectacolele, nici nu ai cum să-i contrazici.
Ceea ce m-a atras în noaptea cu pricina către spectacolul lui Sandu Vasilache era mai mult…o răutate. Știindu-l împătimit după dinamica cinema-ului, văzându-i mai înainte și Shakespeare-ul construit pe muzică populară, cu steagul dac pe fundal și având ca unic element de decor o bârnă rotativă, în spatele, în fața, dedesubtul și deasupra căreia spunea povestea pe cadre, mi-am zis: Ia hai să-l văd dacă e stare să îl facă și pe Caragiale tot dintr-o bârnă!…
Și ce-am văzut? Puteți să vă imaginați O noapte furtunoasă în tonuri de pastel? Văd că montarea nu a fost selecționată la Festivalul Național de Teatru I. L. Caragiale, 2012 și, cu toate drepturile spectatorului fidel, cred că rău au făcut… Caricatura atât de caricatural jucată de obicei, la Sandu Vasilache se distilează, până devine caracter. Prin Jupân Dumitrache ies la iveală moraliștii în toată splendoarea, frumusețea și măreția lor. Fără să fie un afront la spusele textului, ceea ce e caricatura unui tip uman în registrul scris, devine portret construite în stil impresionist prin jocul actorilor,tușele groase transformându-se în linii delicate, culorile distilându-se în semitonuri. Cred sincer că spectacolul este cu mult mai valoros decât a fost apreciat și îi urez o viață lungă.

Trec la următorul spectacol.
Dacă îmi amintesc bine, cred că Miruna Runcan a povestit în cartea ei despre spectacolele lui Alexandru Dabija (Habarnam în orașul teatrului), că regizorul are obiceiul de a-i opri pe spectatori ( pe aceia care întreabă!) să meargă la anumite montări de-ale lui, spunându-le de-a dreptul că nu merită văzute.
Ei, bine, în seara în care am mers la C.F.R.- Cometa, copilul și cățelul, Dabija avertizase pe altcineva, pe un coleg de breaslă, așa încât colegul a mers la Scrisoarea pierdută, cu Marcel Iureș, iar eu ar trebui să pomenesc acum despre un spectacol pe care însuși regizorul lui îl consideră nereușit.
Nu numai că n-o să spun asta, dar m-am și contrazis deja cu unii, cu alții. C-o fi, că n-o fi, spectacolul are, înainte de toate, valoarea unui exercițiu admirabil pe care l-am văzut făcut până acum doar în exegeza literară, dar niciodată pe scenă: e vorba despre o punere alături a absurdului caragialian cu absurdul ionescian, așa cum l-a construit în faimosul spectacol 5 Texte scurte. Sigur că C.F.R.- Cometa, copilul și cățelul nu are geniul poveștii celei dintâi, dar vorbind despre calitatea exercițiului spectacular, mi se pare a fi de-o îndrăzneală, prospețime și inteligență de zile mari.

Am văzut și spectacole proaste, dar cum obișnuim să asociem frumusețea cu inteligența, prefer să vorbesc numai despre cele frumoase. Așa că, despre Caragiale, numai de bine!


Oct 16 2011

Exercitiu pentru descoperirea talentelor, talantilor, talazurilor care te poarta departe sau aproape de tine

Un om se formeaza in timpul liber. Doar atunci, relaxat fiind, are idei, pareri, impresii, doar atunci actioneaza cu inima deschisa si comunica fara bariere. Doar atunci e suficient de relaxat incit sa asculte, sa priveasca, sa inteleaga si…sa nu judece:)

exercitiu: Noteaza la sfirsitul fiecarei zile actiunea pe care ai facut-o in ceea ce tu simti a fi timpul tau liber.
In consecinta, sa nu treaca o zi in care sa nu te gindesti la timpul tau liber.

P.S. Abia acum inteleg un motto care m-a ghidat multi ani: Muncesc de parca as fi in vacanta.


Aug 16 2011

cafeaua de la ora 15.00 -Limbajul sentimentelor

Se stimeaza ca 90% din toate problemele fizice au radacini psihologice.
La prima vedere poate parea o exagerare, dar in realitate procentul ar putea fi si mai mare.
Exista din ce in ce mai multe dovezi care indica faptul ca practic toate bolile care afecteaza organismul, de la acnee la artrita, de la dureri de cap la boli cardiace si de la ulceratii la cancer – toate pot fi influentate in bine sau in rau de emotiile noastre.

De acord, cu o mica observatie. Sa ai grija de ceea ce simti doar ca tratament preventiv pentru sanatate, s-ar putea sa nu serveasca decit ca baza pentru vreo alta boala. Care-o fi boala asociata cu egoismul, cu mindria?
Vorbind despre cele sapte vicii capitale, radacina tuturor relelor, un sfint parinte atragea atentia ca necazurile in viata (inclusiv bolile) isi au salas in aceste rele deprinderi:
Lacomia … primul pacat capital descris de cartea Genezei.
Al doilea e desfrâul care se naste din lacomia în mâncare si mai ales în bautura.
Lacomia si desfranarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani, de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de bani.
Pofta de bani naste al patrulea pacat capital: invidia, tristetea vazand ca altul are mai mult.
Invidia naste urmatorul pacat capital: mania. Invidiosul, în neputinta sa de a avea ce are altul sau cat are altul, explodeaza în accese de furie.
Pacatele de pana acum, în special necumpatarea si desfraul, duc la epuizare fizica si spirituala, de unde urmatorul pacat capital: apatia sau lenea.
Cel ce a savarsit cele sase pacate amintite isi da seama ca e lipsit de substanta, de valoare în interior. Nu-si gaseste nici o satisfactie, nici o multumire în el insusi, de aceea cauta o compensatie în afara lui, in aprecierea altora; în acest scop isi creeaza o falsa imagine în ochii altora în care se complace: e al saptelea pacat capital: trufia, gloria desarta.
S-ar putea, ma gindesc acum, ca cele sapte pacate capitale instalate in noi in planul fin si nevazut al spiritualitatii determina de fapt toate miscarile din planul emotional care, la rindul lor, se instaleaza la nivelul corpului pe un organ sau altul.
Cind spun asta imi aduc aminte perfect de anumite boli care s-au instalat in mine si care nu pleaca la simpla comanda mentala si nici la rugaminti intense. Bolile respective revin ori de cite ori ma aflu in situatii pe care nu le accept ori in situatii in care nu ma accept. Am ajuns la stadiul in care, intr-adevar, dupa cum scrie si autoarea cartii despre care vorbesc aici, ii sunt recunoscatoare bolii pentru ca ma face atenta asupra unor aspecte pe care nu le iubesc in mine.
Imi aduc aminte acum de o deviza a unui sfint, Ignatiu de Loyola: Contemplatie in actiune. Ceea ce spunea el cu multe sute de ani in urma este ca spiritualitatea merge mina in mina cu actiunea. Practic, nici nu cred ca exista actiune constienta, edificatoare, in absenta contemplatiei. Contemplatia este regindirea adevarurilor universale in cheia propriei inteligente si sensibilitati.
Tot Ignatiu de Loyola le cerea crestinilor sa nu faca nicio diferenta intre starea de bogatie si cea de saracie, intre starea de boala si cea de sanatate, caci niciuna nu e mai buna decit cealalta.
Daca ma uit cu atentie, este vorba despre acelasi lucru pe care l-am mintit mai sus privind legatura dintre boala, fericire si recunostinta. Faptul ca in corpul meu se instaleaza o boala ar trebui sa imi trezeasca recunostinta fata de boala respectiva, privind-o drept un binecuvintat indicator in plan fizic al unui rau mai mare care m-a cuprins de mult in plan subtil, spiritual.
Ei, bine, inca nu m-am vindecat de ceea ce imi indica anumite boli de piele, de exemplu. Sunt bucuroasa ca am trecut de nivelul fricii, al groazei si ca am ajuns pina in pragul recunostintei.
Recunostinta fata de boala este un alt indicator al vindecarii, spune autoarea cartii.
(va urma)


Aug 13 2011

Limbajul Sentimentelor

Continui la cafea.
Dintre toate limbajele lumii cel mai dificil pentru om s-ar parea ca este limbajul sentimentelor. Asta pentru simplul motiv ca nu il exerseaza. Nici nu are cum. Pentru exersarea limbajului sentimentelor este necesara confruntarea cu sine, ceea ce nu e citusi de putin confortabil, noi confruntindu-ne cel mai adesea cu ceilalti.:)
Lasam confruntarea cu sine “in plata Domnului”, cel care ne-a creat.

Autoarea cartii despre care ne-am legat sa povestim ne aminteste ca si atunci cind ne apucam sa discutam cu noi insine, cel mai desea o facem la nivelul gindurilor superficiale.

INCPATINAREA DE A STA DEPARTE DE NOI INSINE, NE COSTA CHIAR VIATA.
PENTRU A MA APROPIA DE MINE SUNT NEVOITA SA SAR PESTE TOATE OBSTACOLELE PE CARE MI LE PUN EU INSAMI.GREA MISIE; DACA NU ESTI DETERMINAT, DE-A DREPTUL IMPOSIBILA.
Cartea despre care vorbim are citeva repere in orientarea interioara si trebuie inteleasa in virtutea poruncii care spune “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”.
Ieri m-am intilnit cu un cunoscut bolnav de diabet. Alataieri, cu un altul, care sufera de aceeasi boala. In citeva zile pomenim pe cineva care a murit de cancer. Eu insami suport greu niste boli de piele care apar constant ori de cite ori gindesc AIUREA, INCORECT despre mine si despre relatia cu ceilalti. Una peste alta, boala fizica pare sa fie insemnul cel mai evident, de fapt, unicul insemn in cazul in care nu ti-ai activat constiinta, care iti da de veste ca nu traiesti bine.
(va urma)


Aug 12 2011

La cafea, in vacanta – Despre sentimente

Mai reduc din restantele de lectura.
In timpul anului trecut am fost cooptata intr-un proiect despre emotii si sentimente la prescolari.
In timpul descifrarii proiectului pe care urma sa-l aplicam, am fost intrebata de cineva din echipa care este diferenta dintre emotii si sentimente. Pe cit de sincera fusese intrebarea, pe atit de sincer a fost efortul meu de a raspunde…Ne-am dat seama insa repede ca eram departe de a o feri un raspuns corect.

la o alta cafea, una de dimineta, am scris despre emotii. Am intilnit o carte, pe acelasi subiect, care credeam ca m-a clarificat(”Energetica subtila a fiintei umane”, de Doina-Elena si Aliodor Manolea).
Iata insa ca a aparut si a doua, despre sentimente, ceea ce e suficient sa ma bage in ceata:)
Ma refer la cartea cu titlul “Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata”, de Karol K. Truman.
(va urma)


Aug 2 2011

Primul an de teatru la prescolari – Bilant

S-a terminat nunta, am intrat in timpul de miere, ne pregatim de vacanta, asa ca imi permit luxul de-a scrie la “cafeaua
de dimineata”.
Incep cu restante care ma coplesc daca nu le “vars pe hirtie”.
Acum un timp mi-a trecut prin gind urmatoarea intrebare: “De ce nu am un blog mai specializat, cu un profil mai restrins, care sa poata fi urmarit cu sufletul la gura de persoane cu profil sau interes similar?”
Vai de mine, si raspuns credeti ca mi-a venit? “Din laudarosenie”, mi-a zis constiinta. “Vrei si tu sa te dai desteapta si in efortul asta pui laolalta articole cu CV, cu desfasuratoare de ore la prescolari, cu descriere de proiecte…in sfirsit, trimbitezi toate cite faci de nevoie ca si cind ar fi mari realizari intelectuale!”

Ce sa zic? Ma cam ustura sinceritatea constiintei mele, dar ca sa escaladez minciuna, ma las boxata de adevarul ei.
Si, uite-asa, recunoscind profilul epatant al blogului meu, ma apropii de urmatoarea realitate:

Se implineste un an de cind lucrez cu prescolari (si acasa si la gradinita). Sa stiti ca n-o fac din pasiune
Ma pasioneaza lucrul cu copiii, dar nu neaparat cu prescolarii. Prefer un nivel de intelegere mai ridicat, ceea ce imi asigura si o performata la nivel dereprezentari teatrale, deci, o anumita satisfactie profesionala.
Inainte de a face teatru cu prescolari ama vut un an de practica intr-o gradinita din Bucuresti, sub aripa unei calugarite catolice formata in Germania. Probabil ca am invatat acolo suficiente lucruri cit sa fac fata acestui an in care a trebuit sa ma descurc singura cu 70 de copii la gradinita si intre 8-12 acasa.
Ce sa spun,mi s-a ascutit un instrument de baza in lucrul cu orice tinar, anume,OBSERVATIA. Cu prescolarii am invatat ca nu conteaza ce imi propun eu sa lucrez cu ei, cit conteaza disponibilitatea lor de a lucra. De aceea, observatia e strins legata de JOC. Omul, la orice virsta, daca nu se distreaza si daca nu se joaca in timp ce munceste, nu intelege nimic. E nasol de tot sa fii depasit de dificultatea sarcinii in loc sa o escladezi prin bunadispozitie! Aceasta buna dispozitie care la copii merge clar pe filiera jocului e baza pentru dezvolatrea inteligentei si a creativitatii. Atentie la ce urmeaza sa spun, ca si pe mine m-a lasat cu gura cascata. La cei mici se observa urmaoarul adevar: ORICE REZULTAT, ORICIT DE BUN AR FI – CU ATIT MAI MULT DACA E CEL MAI BUN – NASCUT DIN COMPETITIE, NASTE SUFERINTA, SEPARARE INSINGURARE, SCADE NIVELUL DE PROFUNZIME AL LUCRULUI FACUT, SCADE NIVELUL DE BUCURIE PRIN IVIREA CONFLICTELOR CU CEI CARE PIERD.CACI OMANII, MICI SAU MARI, NU VREM SA PIERDEM, CI CREM SA CISTIGAM! DE ACEEA, ORICE CISTIG IMPOTRIVA CELUILALT NE VA INDEPARTA DE PROPRIA NOASTRA INIMA PRIN SEPARAREA DE COLECTIVITATE.Asta m-au invatat prescolarii prin plinsetele, racnetele, pumnii si suturile lor la fiecare pierdere dintr-un concurs.
Un alt aspect bun al lucrului cu ei este ca aceste mogildete, nestiind prea bine ce este politetea, nefiind suficient de inspaimintati incit sa elaboreze strategii de ascundere, iti cer ca profesor atita atentie, incit nu mai ai timp sa te dai mare. Cu cit te dai mai mare, cu atit e mai sigur ca ei vor racni mai mult!:):)
Un alt aspect ar fi ca cei mici sunt intr-adevar niste fiinte manipulatoare prin definitie si aceasta calitate e legata natural de natura lor fragila, precum si de lipsa unor alte cunostinte despre sine.
Aici e intrebarea mea: Ce anume ii poate creste unui copil constiinta de sine? Pentru ca altfel, la nivel intelectual, am descoperit ca au o rezistenta si o putere de inmagazinare cu mult superioare adultilor!!! Ar insemna ca misiunea noastra ne depaseste cel mai adesea, caci nu singura informatia si nu singur dresajul formeaza copilul. Pentru sporirea constiintei de sine a copilului trebuie sa dezvoltam noi personal un instrument de sporire a propriei constiinte…
Cam atit ar fi de spus la cafeaua din dimineata aceasta.
Nu stiu daca voi ramine preponderent in zona prescolara cu activitatile mele, dar ceva e sigur: lucrul cu aceasta categorie de virsta imi serveste drept baza de intelegere pentru toate celelalte categorii. Stiti care e comicaria? In afara de marimea la pantofi, pantaloni sau camasi, nu prea se schimba mare lucru o data cu virsta..:)


Jul 14 2011

gind


De unul singur nu ai putere. In afara de faptul ca puterea e ceva ce nu se poate detine, vorbind totusi – din cauza firii pacatoase – in termenii de proprietate, puterea ii apartine de fiecare data vietii.


Jul 11 2011

Idee la cafea

Proiect cursuri pentru formatori pe care le predau succesiv participantii. Aprofundarea relatiei predare-invatare.