Oct 23 2012

Iisus, Fiul Omului – Spectacol la Facultatea de Teatru, Iași

Nu-mi vine să cred că scriu despre un spectacol pe care l-am văzut anul trecut, mai mult, că îl încadrez la rubrica PROIECTE DE TEATRU, rubrică unde până acum m-am deranjat să-mi descriu doar propriile proiecte…

Fac totuși asta, din două motive: spectacolul despre care voi nota cite ceva chiar a fost dezvoltat ca un proiect (în cadrul Facultății de Teatru de la Iași), iar al doilea motiv care mă obligă să notez citeva lucruri pe blogul meu este…subiectul spectacolului: un scenariu decupat din romanul-poem al lui Kahlil Gibran, ISUS, FIUL OMULUI.

Îmi pare rău că nu am asistat la repetiții, deși cred că mi-ar fi fost la îndemână, dar în mulțimea afișelor, efervescența audițiilor, intensitatea repetițiilor la actorul francez Julian Negulesco, mi-a scăpat pur și simplu subiectul proiectului la care au participat cred că jumătate din studenții Facultății…

După spectacol, mulți din public au plecat dezamăgiți, dar mie tocmai mi se deschiseseră ochii și devenisem entuziastă împotriva curentului de opinie…Căci între toate spectacolele cu subiect religios pe care le văzusem sau pe care le făcusem, acesta mi s-a părut cel mai de bun gust.

La intrare eram strigați pe nume, un detaliu care mi-a amintit de chemarea lui Isus. Fiecare spectator primea un loc în împărăția sălii, după modelul apostolilor în Împărăția Tatălui. Spectacolul urma să se desfășoare în trei săli: o suită de monoloage- mărturii ale unor personalități din epocă fictive sau istorice.
Fusesem chemată în sala 19. Spectatori așezați în cerc. În mijloc, un scaun. Noi, publicul, așezați fiind, descriam brusc atmosfera unei comunități evreești (eram puțini, și-ntr-o poziție de maximă vizibilitate unii față de ceilalți).
S-a închis brusc ușa. Asta ne-a apropiat si mai mult. Eram singuri. În măsura în care ne permiteau fricile, s-ar fi putut crea intimitate între noi. Am devenit, prin închiderea ușilor, comunitatea apostolilor, după moartea lui Isus. Comunitatea aceea închisă de frica romanilor…M-a marcat închiderea bruscă și silențioasă a ușii; o lipsă de zgomot care ne trimitea în trecut, punându-ne în gardă.
Cineva a intrat cu știrea că Isus e viu. Nu era Maria Magdalena, ci Ana, mama Mariei. O costumație simplă, din cite îmi aduc aminte. Ceea ce îmi amintesc sigur este că părea una dintre noi, un om din public; și asta, alături de tonul firesc al monologului făceau ca mărturia ei să devină știre de ultimă oră. Frisonant.
Alți actori mărturisitori își jucau drama în cheie tragică așezându-se în mijlocul cercului și declamând de acolo.
Ceea ce m-a convins însă, au fost mărturisitorii care, privind publicul în ochi, persoană după persoană – căci creștinismul este mai înainte de toate o relație personală a lui Isus cu fiecare dintre noi și a fiecăruia cu Isus, ne atingeau din când în când pe umăr, marcând prin gestul acesta un cod al încrederii și prieteniei care este între noi, mărturisitorii…
Ceea ce mi s-a părut de bun gust este tocmai legătura creată de actorul francez între poeticitatea textului și poezia mișcării actorilor: clară, austeră, repetitivă, suavă și misterioasă prin absența atât de justificată a aplauzelor din final. Nu mai era nimeni de venit la plauze, căci mărturisitorii plecaseră pentru a da mărturie mai departe, în alte comunități creștine, întocmai la ca începuturile Bisericii. Prin absența lor ne încredințaseră misiunea de a da mai departe ceea ce am primit. Catharsis-ul unui astfel de spectacol se măsoară în numărul de convertiri…


Jun 26 2012

Față în față cu un grup de studenți la Teatru

Cea mai buna metodă de a învăța ceva este să predai altora despre lucrul respectiv.
Un sandviș Grotovski- Pirandello- Ion Creangă.
Obiectivele mele:
să bage la tărtăcuță, simultan cu niște reguli de animație, câteva sfinte reguli de teatru.

să joace un spectacol de teatru pentru copii, verificând astfel dacă animația lor e valabilă…

Scenariul sandviș pe care l-am creat se numește Ora de teatru

ORA DE TEATRU

Personaje:

Bibliotecarii: Codruta, Alex, Dumitru

Copiii: Anca (Miruna Luna), Andrei (Băiatul timid ca melcul si pirat), Daniela v(Dana Ocheana, sau fricoasa care vrea sa fie curajoasa), Alexandra (Monica Pisica), Andreea (Băietoasa fortoasa)

Personajele din carte: Baba, Radu; Fata mosului, Diana; Mosul, Sorin; Sfinta Duminica, Silvia; Fata babei, Loredana; Cuvântătoarele, Jo, Cătălina.

Actiunea se petrece în bibliotecă. Intră un raft cu cărți pe rotile. Este împins de cei trei bibliotecari, când înainte, când înapoi, după cum se ceartă și înving.

Codruța: Eu sunt de părere că…

Dumitru: Dar de ce tu? Ce, eu n-am spus bine până acum? De unde ți-a venit și ție să ai o părere, așa, pe drum?

Codruța: Mi-a venit din cap. Las că-ți vin eu de hac!

Alex: Eu aș spune că e mai bine
când mă ascultați pe mine.

Codruța: Eu nu vreau să mă las intimadată de doi bibliotecari care ceartă o fată.

Dumitru: Dar, ce, tu nu ești bibliotecară?

Codruța: De dimineață, până–n seară.

Dumitru: Adu-ți aminte de cele câteva cuvinte

Alex: Pe care ți le-am spus azi dimineață,
La cana de ceai și felia cu dulceață:

Codruța: Țin minte, ca acum
și nu mă mai întorci din drum!

Dumitru: Că de ziua copilului trebuie să descoperim o poveste

Alex: Cum alta nu mai este.

Codruța: Problema este
că fiecare din noi vrea altă poveste!

Dumitru: Povestea cea mai bună o am, și e în buzunar,
Problema e alta, și v-o spun foarte clar:
Problema e că nu sunt bibliotecar.

Codruța: Ei, nu mai povesti, că mor!
Dar ce ești, dragă Dumitru?

Dumitru: ACTOR!

În momentul acestei afirmații raftul iese singur din scenă.

Alex:
De ce-ai spus? De ce-ai spus?
Tot raftul cu povești s-a dus.
De unde știm acum care e cea mai bună,
dacă nu suntem bibliotecari care cumpără cărți,
le cataloghează, le-adună,
le citesc până îmbătrânesc,
le dau la copii să le rupă
și apoi le lipesc?

Codruța:
Gata, mica noastră șmecherie a fost demascată!
Nu mai sunt bibliotecară,
acum sunt actriță și fată!..
Ce șansă aș mai avea să vină la mine
povestea scrisă cel mai bine?!…

Dumitru: Nu mișcați! Vin copiii de la Grădi, vor să fie informați!

Cad toți trei în fund, neputincioși:

Anca Miruna-Luna: (uriașă) Intră cântând: Sunt Luna Miruna și dansez, și visez
Sunt Luna Miruna și dansez, și visez
La o poveste în care prințul meu este
Mititel cât un inel, să mă pot juca
cu el.

Actorii vor exagera reacțiile adulților față de copii când cei din urmă au cu totul alte idei decât ei: oripilați, enervați, îngroziți, se prostesc alintându-i pe cei mici și devon mai caraghioși decât aceștia etc.

Coboară de pe umerii lui Andrei și îi dă două bețe pentru coarne. Andrei înaintează târându-se către actori și îi sperie.
Andrei cel timid:
Sunt Andrei,
Nu vă speriați,
nu mă certați,
nu mă călcați
Când mă vedeți,
să mă strigați!
Fiindcă sunt timid și cam bleg,
am cornițe și mersul de melc.

Codruța: Andreeei! Fii curajos (îl pupă între cornițe)

Dar când sunt încurajat mă transform într-un pirat
Merg pe mări, zbor peste țări
Caut peste tot comori.

Pânza se transformă în peretele umblător pe care Dana Ocheana îl poartă după ea ca să se apere

Dana Ocheana:
Priviți la mine,
sunt ochioasă ,
mă uit foarte bine, fiindcă-s fricoasă.
Aș vrea o poveste în care să nu mă depărtez de casă!
De-aceea o port în spate,
poate
devin curajoasă.

Băiețoasa forțoasa:
Dana Ocheana,
lasă că te apăr eu!
Sunt băiețoasa forțoasa, nu mi-e greu.
Vreau o poveste cu mine și cu un leu!

Monica Pisica:
Monica Pisica, cea alintată
vrea să știe
dacă aveți șoricei de hârtie
Să le leg ață, să-i fac zmei,
Să umble ei după mine și eu să fug de ei.
Să spună lumea iată o pisică vânjoasă
cât un leu paraleu.
Luați-o acasă!

Cei trei actori se ascund după paravan.

Alex:
Vai de mine, ce creaturi curioase.
De unde să le dăm povești cu lei, cu prinți și case?
Tot raftul cu povești s-a dus.
Este 1 iunie, ziua copiilor…
și n-avem nimic de spus!…

Dumitru:
Doar dacă acceptați în sfârșit
povestea despre care v-am vorbit.
O vom desfășura încetul cu încetul sub ochii lor
și-i vom învăța ce înseamnă să fii actor.


Codruța:

Bine, fie și așa!…
Mor de ciudă
că n-a fost povestea mea!

Dumitru iese în fața tuturor, creează o carte din bețe și pânză, îi dă filele până se ajunge la personajul lui Sorin.

Sorin:
Pentru ca o poveste să fie pe deplin fericită
Are nevoie să fie citită și ascultată,
Apoi imaginată, și jucată.

Băiețoasa- Forțoasa: Dar noi nu știm să citim!

Alex:
Cu siguranță că știți povestea.
De aceea, noi vă povestim.

Codruța:
Voi în schimb, va trebui să fiți veseli și cu capul în nori,
să învățați să fiți actori.
Aceia dintre voi care știți să jucați,
la nevoie,
vă rugăm să ne completați.

Dumitru: Mai întâi, pentru a transforma o poveste într-o piesă de teatru, aveți nevoie de un spațiu de joc. Cine știe ce este un spațiu de joc?

Copiii mimează și denumesc cu voce tare: groapa cu nisip, coltul cu jucării, piscinuţa în care mă scald etc.
Dumitru: Dragii mei, dacă vreţi să transformaţi o poveste într- un spectacol de teatru, trebuie să alegeţi un spaţiu gol unde nu se întâmplă nimic altceva decât teatrul pe care îl faceţi. Spaţiul trebuie să fie curat, foarte curat, să aveţi pentru el nişte reguli foarte clare de comportament. Elementele de costum și de recuzită din spaţiul de teatru trebuie folosite numai pentru teatru.

Copiii încep să mimeze măturatul scenei, spălatul pe jos.

Nu vorbim, nu alergăm,
vrem ca scena s-o spălăm.
Asta este scena noastră şi tăcerea e măiastră.
Zi de zi,
când ne-ntâlnim
Atât putem,
să ne zâmbim.
Să ne-nclinăn, să ne-ascultăm
La teatru să ne concentrăm!

Gataa! Pot să intre personajele din poveste.

Codruţa: Dragă personajule, vino întâi să verifici dacă spaţiul în care veţi intra a fost curăţat, dacă vă puteţi concentra.

Sorin: Dar noi, personajele din poveste, suntem măiestre!
Îndată ce pe scenă intrăm,
Ne concentrăm!

Dumitru: De exemplu? Ne poţi da un exemplu?

Intră povestitorii cu beţele, strigăturile şi paşii de horă (melodia de la Ciuleandra)
Când să plece, copiii îi strigă:

Monica Pisica: Staţi, nu plecaţi, vrem să ne-nvăţaţi
Altă regulă importantă de teatru.

Sorin:
Dar noi suntem personaje din carte.
Teatrul îl joacă numai actorii.
Numai actorii au de teatru parte!
Ei ştiu toate regulile jocului,
ei sunt stăpânii locului.

Luna Miruna: Şi voi ce sunteţi, atunci?!

Sorin: Noi suntem personajele bune la mai multe munci: când vei citi, vom apărea repede în imaginaţia ta. Când vei deschide cartea vom răsări cu un cuvânt care să te pună la pământ ,să citeşti povestea până la deznodământ. Pe urmă, noi putem să te urmărim oriunde mergi, să-ţi fim exemplu de comportament, să te facem să ne înţelegi. Dacă te uiţi în linişte şi cu atenţie la noi, poţi să ne copiezi ca la teatru, apoi.

Alex:
Copii, asta e adevărat.
La teatru trebuie să fii atent la ce personaj ai de jucat.
Să te uiţi bine la el şi să-l treci în corpul propriu
drept model.
Ca să poţi învia
un personaj în pielea ta,
trebuie să te concentrezi,
să te concentrezi în linişte,
iar liniştea e cam aşa:

Personajele sunt în linie cu faţa la copii şi produc diferite zgomote din beţe: vântul, guguştiucul, ciocănitoarea, coasa. Ploaia, uşa scârţâie, pisica supărată, adunarea puilor (ţiri, ţiri, ţiri),calul, oile, fluieratul moşului, se taie lemne. Toaca, slujba la biserică.
Monica Pisica:
Nu înţeleg la ce ne foloseşte liniştea.
În mintea mea, liniştea e ceva chinuitor
care mă gâdilă la limbă de mor.
Când spui LINIŞTE şi mă gândesc, îmi vine să vorbesc.

Alex:
Poate că ai dreptate.
Dar LINIŞTEA le ascultă pe toate!
Deci, dacă vrei să fii liniştit rău
Începe să asculţi
Tot ce e în jurul tău.

Băiețoasa Forțoasa:
Teatrul ăsta e prea greu!
Adevărul este
Că sunt mai drăguţe personajele din poveste.
Ele nu ne dau directive şi sunt distractive.

Sorin:
Adevărul este că noi o să vă dăm nişte reguli şi nişte comori
Când o să vreţi să fiţi scriitori.
Însă acum,
teatrul se-nvaţă de la actori.
Fiţi atenţi la ce vă spun!

Codruta: Erau odată un moșneag și-o babă
Și moșneagul avea fata lui, și baba, iar, o fată.

Alex: Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă.
Fata moșneagului era frumoasă, harnică, ascultătoare și răbdătoare.

Dumitru: Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale!
Ea, după lemne prin pădure, ea cu măcinatul la moară,
Ea, cu toate câte erau de făcut, de dimineață până-n seară.

Fata moșului: Mămucăă, tătucăăă, surioarăă!…
Baba: Of, leneșo, n-ai plecat la moară? Huș! Huș!
Fata moșului: Mă duc acuș!
Moment dans măcinatul la moară.
Familia, așezată prin casă, fiecare îndeletnicindu- se cu ceva: moșul ascute coasa, baba împletește, fata babei se oglindește.(mobilierul din casă e făcut din corpurile copiilor; fond sonor de păsări, atitudini mute la ce se spune, poate chiar reacții.au învățat asta la lecția despre liniște ).

Baba: Fată leneșă, soi slut, ușernică și mincinoasă, cui te-a făcut!
Toată ziua pe laviță stai și mâncare nu ne dai!
Se așează toți la masă.

Fata babei: Tată, eu cu mămuca am făcut plăcintuca!
Eu mă chinui de-aseară să aduc un sac de la moară.
Iaca, mănâncă mămăligă nici rece, nici caldă să nu te frigă!

Baba: Și să-i spui fetei tale să ne mai lase cu-atâtea fasoane!
Cât e ziua de lungă se-așează pe unde-apucă, să plângă:
Că n- are mamă, că eu nu-s bună, că fiică-mea-i rea
și câte-n stele și-n lună.
Să facă treabă, moșnege, de vrea cu noi să se lege!
Moșul: Așa i-oi spne să facă.

Fata babei: Spune-i să și tacă!

Moșul: Draga tatei, iaca ce-mi tot spune baba despre tine:
Că nu-i bine.
De-aceea du-te încotro vei vedea, că nu e pace-n casă
Din pricina ta.
Să fii harnică, ascultătoare și bună,
Până-i ajunge bătrână!
O îmbrățișează și fata pleacă în liniște, intrând în pădure.

Codruța, către copii: Faceți pădurea.

Derutați, în cor: Cum să facem o pădure?

Dumitru: Principala problemă de care se lovește un actor este limita propriului corp.

Luna Miruna: Ce înseamnă o limită?
(copiii vor avea dimensiunile curioase de la început)

Alex: Limita la un actor înseamnă ceva de care nu-și dă seama.
Melcul Andrei: Și de unde știe atunci, că are o limită?

Dumitru: De obicei afli numai când lucrezi la un rol; cum ar fi pădurea. Când nu lucrezi nu poți vedea care este limita ta.

Monica Pisica: Și când lucrezi, ce vezi?

Coduța: Vezi dintr-o dată ceva peste care nu poți trece sau, dacă încerci, atunci treci foarte greu. Limita e ca un HOP, e ca un STOP. Corpul tău îți spune: Eu nu știu ce să fac acum, nu știu cum să mă port, nu știu cum să mă mișc!

Alex: Să presupupunem că suntem la ora de teatru. Eu îți spun: Corpul tău e Scufița roșie. De obicei, te uiți la mine și nu știi ce să faci, deci nu te miști. Sau îți spun: Corpul tău e o mare în furtună cu o bărcuță pe ea. Și în cazul acesta te vei uita la mine și vei aștepta să-ți arăt eu furtuna, marea sau bărcuța.

Luna Miruna: Și actorul , dacă vrea să-i răspundă el singur corpului său, ce spune, cum spune?

Dumitru: Actorul mai întâi plânge.
În cor: Plânge?! (copiii râd)

Codruța: Se enervează, pleacă, nu mai vrea să joace.
Alex: I se pare că rolul lui e cel mai urât și că toate celelelalte sunt mult mai frumoase.
Dumitru: Pe urmă, strigă în gura mare regizorului sau profesorului de teatru că de ce nu-l învață să joace? Să-l învețe!

Melcul Andrei: Înseamnă că actorii sunt niște copii ca noi.
Deci, dacă vrem, putem și noi să fim actori, e foate simplu, cred.

Alex:
Într-adevăr, actorii sunt niște copii ca voi. Ei sunt în același timp și actori. Prima datorie a actorului este să înțeleagă că nimeni, niciun regizor și niciun profesor de teatru nu îi va da nimic.
Coduța: Dimpotrivă, îi vor lua totul.

Copiii se sperie

Dumitru: Căci noi toți și toți oamenii care vin la teatru se hrănesc cu ceea ce le dă actorul: cu glumele lui, cu plânsul lui, cu toate cuvintele și cu toate mișcările lui. Nimeni nu-i pune în mână firimitura cu care să-l hrănească. Actorul trebuie să facă singur pâinea cu care ne hrănește de pe scenă.

Codruța: Ceea ce voiam să vă spunem este că atunci când actorul are o limită, un hop, un stop, un nu știu cum se face sau nu știu cum se zice, îi vin în ajutor…Exercițiile corporale.

Alex: Exercițiile corporale ocupă un loc important în antrenamentul actorului. Ele elimină blocajele psihice și fizice. Sunt pâinea zilnică a actorului: corpul se întinde, atenția devine activă, imaginația devine vie.

Așadar, vă rugăm să faceți pădurea!
Copiii intră ușor în joc.
Pădurea trebuie să devină un moment colectiv atât cu copiii, cât şi cu publicul. Personajele vor parcurge un drum lung prin public.

Cățelușa:
Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!
Copacul cu omizi:
Fată frumoasă și harnică, curăță-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Fântâna:
Fată frumoasă și harnică, curăță-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Cuptorul:
Fată frumoasă și harnică, zidește-mă și pe mine, că ți-oi prinde și eu bine!

Codruța: Și mergând fata noapte și zi
Nu știu cum, se rătăci!
Alex: Și mergând ea zi și noapte
Ajunse departe.
Dumitru: Ajunse pe jos
Într-un codru-ntunecos.
Dădu de-o poiană luminoasă
Unde se afla o casă.
Codruța : În casa aceea stătea Sfânta Duminica.

Copiii fac pădurea și coliba din care iese bătrâna.

Sfânta: Vezi bine,
Dumnezeu te-a adus la mine,
Copilașii să-mi băiești,
Mari și mici, să mi-i hrănești,
Nu prea fierbinte,
Că te-or ține minte!

Dumitru: De cum sfânta a plecat
Alex: fata moșului s-a suflecat,
Codruța. Copiii mi și-a strigat,
Dumitru: Pe dată i-a spălat
Alex: Și i-a pus și la jucat!
Codruța: Vorba ceea:
Alex: la plăcinte înainte,
Numai cine e cuminte!

Moment cântat din slujba ortodoxă.

Alex: Sfânta Duminică, de cum a venit,
Mult i-a mulțumit.
A trimis-o-n pod să-și aleagă
Un cufăr mai mare sau vreo ladă.

Codruța: Dar, să vezi minunăție,
Fata s-a întors la sfântă cu-o cutie..

Fata moșului: Sfântă Duminică, să știi așa,
Asta e răsplata mea.
Am luat un lucru mic
Fiindcă am trudit un pic.
Sfânta Duminică: Cea mai mare bogăție
Să stea în această cutie!
Du-te-acasă, fată frumoasă,
Și fă-te mireasă!

Copil 1: Pe drum, cuptorul grijit de dânsa
Era plin de plăcinte rumenite.
I-a mulțumit cum se cuvine,
Căci a hrănit-o bine.
Copil 2: Fântâna plină până-n gură cu apă curată
A o stoit setea și oboseala ce o mistuiau pe fată.
Copil 3: I-a dăruit și două phare de argint lustruit.

Copil 4: Părul pe care-l îngrijise fata,
I-a dat pere cu găleata.
Copil 5: Iar gingașa cățeluță pe care o-ngrijise
Vonică, voioasă, i-a adus o salbă de la ea de-acasă.

Copil 1: Și uite-așa, de unde umblase ca a nimănui,
S-antors acasă, fata moșului.

Codruța: Doamne sfinte! Ați folosit cuvinte!
Alex: Acum, cu puțin curaj, putem vorbi despre personaj.

Dana Ocheana: După cum mă gândesc eu,
Nu este foarte greu…

Alex: Ceea ce ai nevoie să știi cu adevărat…

Băiețoasa Forțoasa: Te rog, te rog, să nu-mi spui prea complicat!….

Alex: Stai liniștit, căci e de bine.
Personajul se află acum, aici, astăzi, în tine.

Băiețoasa Forțoasa: În mine?!
N-am înțeles foarte bine.

Dana Ocheana: N-am nevoie de costum, de machiaj,
n-am nevoie de niciun trucaj?!

Melcul Andrei: Dacă vreau să joc un împărat,
Am nevoie de-un cal, de-un palat…

Luna Miruna: Dacă vreau s-o joc pe Mătușa Mărioara,
Am nevoie de un par și de-un cireș cu fructe, vara.
Pe urmă, sunt atentă la mimică, sunt atentă la voce și la mișcări…

Alex: Asta-i! Te-apropii! PERSONAJUL ÎNSEAMNĂ GÂNDURI ȘI STĂRI!

Alex: Cum te simți acum?
Melcul Andrei: Cam…derutat, cam.. bleg, cam….nebun…

Alex: Și care e mersul indicat pentru așa o stare?

Melcul Andrei: Împiedicat la picioare…

Alex: Deci vei avea vocea, mimica, și mișcările care se află deja în starea și în gândurile tale.

Dana Ocheana: Deci, mai întâii, trebuie să știu starea împăratului ori starea mătușii, a lupului, sau a oricărui personaj.

Codruța:
Starea nu se știe, starea se simte.
Gândurile nu se aud decât dacă ies prin cuvinte.
Atunci, cum poți afla care este starea sa, a celui personaj?

Dana Ocheana: Dacă mă gândesc bine…
Nu știu să spun.

Codruța: Personajul este ca un fum, ca un un strămoș pe care nu îl ai în față cu adevărat, dar pe care ascultându-l bine, l-ai și înviat. Trebuie să fii atent, să te lași ghidat de cuvintele lui, ca să-l vezi în adâncul sufletului; pe urmă, vîzându-l, poți arăta pe scenă cum se mișcă, cum vorbește, cum te cuCerește…

Luna Miruna:
Dar un actor ce face
când trebuie să joace un personaj rău, urât, care nu-i place?

Dumitru: Te gândești la fata babei, cumva?

Luna Miruna: Da, chiar la ea.

Dumitru: Păi, dacă ne gândim bine, ce știi tu despre tine?

Luna Miruna: Despre mine, cu adevărat?

Dumitru: Exact.

Luna Miruna: Păi, știu…tot ce-am învățat: ca sunt cuminte, că mă joc, că sunt frumoasă, că am casă, că am o surioară, că merg la școală la vară…că am noroc

Dumitru: Văd că despre tine știi numai de bine!
Tot așa gândea despre ea și fata cea rea: că e frumoasă, că are o casă, că are o surioară, că se mărită poate la vară, că are noroc.

Luna Miruna: Dar ea era leneșă și rea!

Dumitru: Asta vedea fata moșului. Fata babei gândea despre sine, că tot ce face e foarte bine.
La fel ca și tine!….
Deci, când vine vremea să joci, fii atentă la ce spune, încearcă să o vezi în tine, dă-i dreptate în toate, și lasă-te purtată de ea. Învață s-o iubești ca s-o zămislești. Iubește-o după cum te iubești pe tine.

Luna Miruna: A, așa e mai bine.
Dar n-am curajul să încerc decât dacă vine personajul lângă mine.

Fata moșului: Mamă, mă lasă și pe mine să plec de-acasă!
Ș-apoi, să vezi ce bogăție ți-oi aduce,
De-ar rămâne duțmancele năuce!
Că n-a sărăcit lumea c-o cutie adusă de soră-mea,
Care nimic mu știe.

Baba: Mergi la drum, fata mea,
Și-adu lada cea mai grea!

Copiii încep jocul pădurii. Personajele le fac semn să intre în joc, astfel încât fiecare e asistat de personaj, dar joacă într-un cu totul alt ton, sau altă cheie.

Monica Pisica: Și fata babei, săraca,
I-a nimerit Sfintei Duminici poarta.
Sfânta i-a cerut și ei să aibă grijă de cei mititei.

Doar că fata babei, pe care o știm…
S-o vedem, ce să mai vorbim?

Animalele sunt făcute acum de personaje și de actori. Când nu vor avea de mimat animale, personajele vor mima textul cu atitudini diferite de cele ale copiilor care le joacă rolul. Același lucru este valabil și pentru actori.
Luna Miruna: Hei, șarpe! Nu te mai uita la mine!
Spală-te bine!

Hei, lupule, nu urla în gura mare!
Fă-ți mâncare!

Hei, ursule, să-ți fie de bine dacă te-ai opărit,
că eu m-am îmbogățit!

Sfântă Duminică, n-ai venit?

Sfânta: Sărăcești ori bogățești
Prin ceea ce făptuiești!…
Fata babei: Când mă răplătești?
Sfânta: Du-te-n pod și ia cu tine
cutia ce ți se cuvine.

Și fata babei ieși din casă
Cu bogăția cea mai aleasă.

Doar că în timp ce-o căra,
Înfometa.
Cuptorul îi întinse plăcinte,
Dar ea nu putea mânca
De fierbinte.

Fântâna, cu apă până-n gură,
N-a vrut să-i dea o picătură.

Părul, cu multele pere ce-avea,
Pe când fata a-ntins mâna să ia
Se înălța, se înălța…

Iar cățeluța ce fusese rănită
Nu i-a dat niciun bănuț
Din salba ce-o purta la gât,
Aurită.

Ajunsă acasă, baba și cu fata ei erau convinse
c-o să fie de o și mai mare bogăție.
Doar că, îndată ce-au deschis lada fermecată
Le-a mâncat un balaur…turmentat.

Balaurul acela trăiește și astăzi sub soare,
E lăcomia din fiecare!

Moșneagul a rămas liniștit din partea babei, să știi,
Și avea nenumărate bogății.

A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic,
Iar noi am aflat povestea de la paharnic.

Adică vornicelul de la noi din sat
Care ne-a pus și la jucat.

Dansul final îl încep împreună, dar este un final fals, așa încât un copil va întrerupe muzica pentru a pune publicului următoarea condiție :

Băiețoasa Forțoasa: Ies la aplauze doar dacă ne spuneți cine a jucat cel mai bine: actorii, personajele, sau noi, copiii?

Alex:
Stai! Nu cumva să faci această greșeală! Publicul te aplaudă sau iese din sală!
Când ești public, nu știi de mofturi, condiții sau teorii.
Dacă ți-a plăcut, mai vii.

Codruța:
Ceea ce vrem să înțelegi este foarte simplu și clar.
Fiecare actor are felul său de a sta în picioare, de a se mișca, de a vorbi, de a tăcea, de a gesticula.
(către copii) O sută de mii de fete de babe să faci, nu seamănă una cu alta, că nu-s cozonaci!
(către public) O sută de mii de fete de babe să vezi, pe toate le crezi.
Căci, dacă sunt făcute bine, fiecare fată de babă va semăna cu tine, cu el, cu ea, cu mine. Niciunul nu suntem la fel!

Dumitru (gelos):
Asta de unde e furată?

Codruța:
De la o bătrână profesoară care s-a lăsat studiată.

Dumitru:
Cum o cheamă pe ea?

Codruța:
Geta.

Dumitru:
Aha!

Sorin: Pentru ca o poveste să fie pe deplin fericită
Are nevoie să fie citită și ascultată,
Apoi imaginată, și jucată.

Băiețoasa Forțoasa: Nu vorbim, nu alergăm, vrem ca scena s-o spălăm.
Asta este scena noastră şi tăcerea e măiastră.
Din când în când, când ne-ntâlnim
Atât putem, să ne zâmbim.
Să ne-nclinăn, să ne-ascultăm
La teatru să ne concentrăm!

Monica Pisica: Nu înţeleg la ce ne foloseşte liniştea.
În mintea mea, liniştea e ceva chinuitor
care mă gâdilă la limbă de mor.
Când spui LINIŞTE şi mă gândesc, îmi vine să vorbesc.

Codruța, Alex, Dumitru:
Poate că ai dreptate.
Dar LINIŞTEA le ascultă pe toate!
Deci, dacă vrei să fii liniştit rău
Începe să asculţi
Tot ce e în jurul tău.

Melcul Andrei: Adevărul e că eu spun HOP
Când limita e-n propriul corp.
(către Luna Miruna) Oricât ai fi de balerină,
Grațioasă și senină,
Salvarea, ca să nu te plafonezi
Este să te exersezi.

Luna Miruna:
Exercițiile corporale
Elimină blocaje fizice și psihice banale.

Dan Ocheana: Când mergi pe scenă sau pe drum
Simți personajul ca un fum.
El e strămoșul din tine care din adâncuri îți vorbește.
Uită-te bine la el
Și ia-l de model.

Dumitru: Trebuie să recunoașteți, afară de orice teorie,
Că povestea mea a fost…o nebunie.

Codruța: I-ai învățat pe copii mai mult decât știi.

Alex: E o lege care spune că cel mai bine înveți
Predând altora!
Pe bune!
Toți vor face hora strigăturilor.


Jun 26 2010

Exercitiu “rau” pentru o deprindere buna :)


Vezi mai multe imagini din Evenimente
O duminica insorita in livada manastirii Congregatio Jesu, din Luizi Calugara, executind alaturi de fete un exercitiu pe care vi-l descriu imediat, dar pe care aveti curajul de a-l face? Continue reading


Jun 25 2010

De ce este mai simplu sa spui NU?

object width=”448″ height=”386″>
Vezi mai multe imagini din Evenimente

Despre un atelier cu tema:  Am nevoie de educatie? , desfasurat  vreme de 3 zile la Luizi Calugara si gazduit de surorile de la Congregatio Jesu. Au participat 24 de tinere, intre care si beneficiarele proiectului de Educatie prin teatru.

Prezint programul orientativ, dupa care descriu dinamica primului si a ultimului exercitiu, de unde reiese negru pe alb motivul pentru care tinerii sunt tentati si chiar indreptatititi sa spuna NU oricarei initiative personale sau venita din partea altcuiva.

Continue reading


Jun 25 2010

Raport proiect Educatia prin teatru


Vezi mai multe imagini din Evenimente
Proiectul acoperă perioada 14 noiembrie 2009 – 30 iunie  2010 şi îşi propune să educe prin teatru un grup de 10 beneficiare.

În perioada noiembrie, 2009- iunie, 2010 s-au propus şi realizat trei module de exerciţii şi întâlniri prin care s-au atins următoarele obiective:

  • Familiarizarea cu limbajul teatral
  • Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi de expresie
  • Dezvoltarea încrederii în sine şi a colaborării în echipă
  • Crearea unei dechideri culturale şi religioase in egala masura.
  • Deschiderea emotionala si educarea bunului gust al beneficiarilor

  Continue reading


Apr 29 2010

Educatie prin teatru- Reportaj Radio Iași


Asculta mai multe audio Evenimente


Mar 29 2010

CADOUL


Proiect realizat de Centrul Diecezan Caritas Iasi si Centrul de Cultura Xaverianum


Mar 18 2010

Un spectacol cu…emoții

E un scenariu pentru copii pe care l-am scris în urma unui proiect de  cunoaștere și educare a  emoțiilor. După o lună de cântece, jocuri, discuții, activități practice, teatrul vine să opereze în mintea și inima micuților cam  cu tot ceea ce s-a întâmplat mai înainte, sintetizând și ordonând elementele de bază într-un spectacol. Scenariul e cam în formă de șantier, dar până la timpuri mai tihnite, merge și așa. Continue reading


Mar 10 2010

Degeaba “ai lectia” daca nu ai si elevii 3

Clasa I: grupa cea mai numeroasa, cu peste 20 de copii, unde nici unul nu voia sa renunte de-a lungul anului, caci intelegea instinctiv ca la ora de teatru e rost de joaca :)   Motiv pentru care aveam mereu curs de la 13.00 la 14.00 cu cei mai agitati omuleti din univers :)

Cu doua saptamini inainte de serbare, i-am  provocat la o discutie ca intre adulti. Subiectul nostru era cum viseaza ei ora de teatru. Continue reading


Mar 10 2010

Degeaba “ai lectia” daca nu ai si elevii 2

La clasa a II-a si a III-a, am avut surpriza ca unul dintre baieti sa se retraga din acelasi motiv, al dificultatii invatarii textului. Stiin cit accent pusesem pe a le avea, a le citi, a le memora, mi-a spus ca si-a perdut foile :)

L-am convins sa vina la ora. Plictisit, descurajat, coplesit de textul PE CARE NU IL STIA, nici el, dar nici ceilalti, i-a adus pe toti colegii lui pe aceeasi frecventa de plictiseala. (In politica unei scoli particulare este important ca elevii sa nu aiba de invatat acasa, tot acest proces cazind in responsabilitatea scolii; nu e de mirare deci, ca nu voiau sa invete acasa; greseala mea, ca nu am tinut cont de aspectul acesta). Continue reading