Jun 26 2012

Dl.Goe (I.L. Caragiale), dramatizare

(Pe peronul garii se afla Mamita, Mam Mare și Tanti Mita. Langa ele se agita Goe.)

Goe:Mam mare, de ce nu mai vine?…Eu vreau sa vie!
Mamita: Vine acuma, puisorul mamii! (il saruta, apoi ii potriveste palaria, ii verifca biletul din panglica palariei)
Mama mare: Vezi ce bine-i sade lui cu costumul de marinel?
Mamita: Mamito, nu ti-am zis ca nu se zice marinel?
Mama mare: Da cum?
Mamita: Marinal.
Mama mare: Ei, ziceti voi cum stiti, eu zic cum am apucat.
Goe: Vezi ca sunteti proaste amindoua? Nu se zice nici marinal, nici marinel…
Tanti Mita: Dar cum, procopsitule?
Goe: Mariner…
Mam mare: Apoi de, n-a invatat toata lumea carte ca dumneata. (iar ii potriveste palaria)

(Soseste trenul, pasagerii urca, trenul a plecat, mama mare face o cruce, iar Goe scoate capul pe fereastra)

Locomotiva: Nu e voie sa scoti capul pe ferestra, mititelule!
Goe: Ce treaba ai tu, uritule? (ii zboara palaria, apoi urla)Mamito! Mama mare! Tanti!
Cucoanele in cor, la fereastra: Ce e?
Goe: Sa opreasca, mi-a zburat palaria!
Controlorul: Biletele, domnilor!
(Cucoanele arata biletele, si vorbind toate in acleasi timp ii explica tragedia lui Goe)
Locomotiva: De ce-a scos capul pe fereastra?
Tanti Mita: Nu e treaba dumitale, ce te amesteci dumneata?
Controlorul: Trebuie sa platiti bilet.
Tanti Mita: Sa mai platim?
Mamitica: Si pe deasupra un leu si 25 de bani?
Mama mare: N-am platitira o data?
Mamita (zguduindu-l pe Goe): Vezi daca nu te-astimperi?
Mama mare: Ce faci, soro, esti nebuna, nu stii cit e de simtitor? (il smulge de mina, trenul pine frina si cad toti unii peste altii)
Mama mare: Te mai doare nasul, puisorule?
Goe: Ma doare.
Mama mare: Sa moara mama mare?
Goe: Sa moara.
Mama mare: Hai sa-l pupe mama mare, ca-i trece! (ii pune pe cap o bereta) parca-i sade bine cu beretul! (il scuipa, sa nu-l deoache, apoi il saruta)
Tanti Mita: Da cu ce nu-i sade lui bine?
Mamita: Lasa-l incolo, ca prea e nu stiu cum. Auzi dumneata, palarie noua si biletul! (se preface suparata) Dar pe mamita n-o pupi?
Goe: Pe tine nu vreau!
Mamita: Asa? (se preface ca plinge)
Goe: Las ca stiu eu ca te prefaci!
Mama mare: Ti-ai gasit pe cine sa inseli!
Mamita: (incepe sa rida) Cine ma pupa uiteee… ciucalata! (Goe o pupa, ia ciocolata si iese pe coridor)Mama mare: Puisorule, nu mai scoate capul pe ferestra! E lucru mare cit e de destept!
Tanti Mita: E destept de speriat, parol!

(pauza)
Mamitica: Ia vezi, ce face baiatul afara, mamito?
Mama mare: (ridicindu-se) Goe, puisorule! Vai de mine, nu-i baiatul, unde e baiatul? S-a prapadit, a disparut baiatul!
Mamitica: A cazut din tren! Tato, mor!
(bubuituri de la toaleta)
Tanti mita: Goe maica, acolo esti?
Goe: Da.
Mama mare: Aide, iesi o data, ne-ai speriat!
Goe: Nu pot!
Mama mare: E incuiat!
Goe: Nu pot deschide!
Mamita: Vai de mine, ii vine rau baiatului!
(Soseste controlorul, il elibereaza pe captivMamamare ramine pe coridor asezta pe o valiza pentru a-l supraveghea pe baiat, baiatul vede intr-un tirziu semnalul de alarma, urca pe valiza si il trage, trenul se opreste intr-o frina care ii rastoarna)Mama mare se trezeste, isi da seama si il stringe in brate luindu-l pe sus in compartiment, unde se prefac toate ca dorm.

Controlorul: Cine a tras semnalul de alarma?
(nu raspunde nimeni, controlorul iese a lehamite si trece mai departe, dupa care striga) Porniiim!
Trenul opreste in gara!
Tanti Mita: Doamne, ce bine c-am ajuns! In sfirsit, bergem de 1 Iunie la circ, la Bucuresti!
Taxi!…(urca toate trei impreuna cu baiatul, si ies din scena)


Jun 26 2012

Vizita, (I.L .Caragiale)- dramatizare

Moment mut (Domnul bate la usa, are un buchet de flori in mina, ii deschide slujitoarea, ii da acesteia paltonul, se descalta de pantofi, dupa care cu florile in mina intra in salonul doamnei. Doamna il intimpina in picioare, ia florile, i le da slujitoarei care le pune in vaza, dupa care ii face semn domnului sa se aseze la masuta de ceai. In timpul acesta Ionel sta in mijlocul camerei si priveste foarte atent la noul venit si la mama lui. Nu-i convine ca maica-sa nu-i mai da lui atentie, dupa care iese din scena impreuna cu servitoarea)

Domnul: Dar bine, veche prietena, nu mai iesiti la nicio petrecere!
Cucoana: sa-ti spun drept, cind era Ionel mititel, mai mergea; acu, de cind s-a facut baiat mare, trebuie sa ma ocup de el, trebuie sa –i fac educatia.
Servitoarea (intrind cu cestile de ceai pe tava, în timp ce Ionel invirte spada in jurul ei): Uite conita, Ionel nu se astimpara!
Cucoana: Ionel, vino la mama! (catre domn) Nu stii ce strengar se face si destept!
Servitoarea: Conita, Ionel nu ma lasa in pace! Astimpara-te, ca se varsa ceaiul!
Cucoana (sarindu-i dinainte baiatului si oprindu-l sa mai exerseze spada): Nu ti-am spus sa nu te mai apropii de servitoare cind e cu miinile incarcate? Daca patesti ceva moare mama. Vrei sa moara mama? (il saruta pe frunte, Ionel o saluta militareste si se retrage intr-un colt, de unde va scoate o toba si o trimbita; curind nu se vor mai auzi mama si musafirul, caci Ionel va face turul camerei marsaluind; o muzica pe tobe)
Dupa un scurt moment mut in care cei doi isi povestesc pe muzica, se aude glasul Cucoanei.

Cucoana: Ionel! Ionel! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, cind sunt musafiri!
Domnul (n-are ce face si se baga in seama): Si pe urmă, dumneata esti rosior in cavalerie.
Ionel: Maior!
Domnul: Tocmai! La cavalerie nu e toba; si maiorul nu cinta cu trimbita; cu trimbita cinta numai gradele inferioare; maiorul comanda si merge in fruntea soldatilor cu sabia scoasa.

Ionel trinteste toba, scoate sabia si striga luptindu-se cu tot ce iese in cale.
O muzica ritmata pe care cei doi musafiri se feresc sa nu primeasca lovituri, in acelasi timp continua discutia pe muteste.

Servitoarea (intra cu prajituri pe care Ionel le imprastie in sus, in toate directiile): Tine-l conita, ca ma da jos!

Lovitura de gratie peste prajituri. Cicoana se repede sa-l opreasca si incaseaza si ea o lovitura, in cele din urma reuseste sa-l opreasca pe Ionel din atac.
Cucoana: Vezi? Vezi, daca faci nebunii? Era sa-mi scoti ochiul. Ti-ar fi placut sa ma omori? Saruta-ma sa-mi treaca si sa te iert!

Servitoarea se ridica in viteza si fuge sa aduca dulceata, cit Ionel e tinut prizonier in bratele mamei; musafirul infuleca dulceata in viteza cu ochii la prizonier, sa nu scape. Ionel se ridica si ia si el o dulceata de pe masuta.
Cucoana: Unde te duci?
Ionel: Vin imediat.

Merge in hol, in fata papucilor musafirului, goleste chiseaua cu dulceata acolo, dupa care se intoarce si pune chiseaua goala pe masuta. Ia mingea pe care a primit-o cadou de la musafir si dupa ce o izbeste de podea, o arunca in musafir care tocmai duce cana de ceai la gura, i se varsa cana.

Cucoana: Ai vazut ce-ai facut? Nu ti-am spus sa te astimperi? Ai suparat pe domnul! Altadata n-o sa-ti mai aduca nicio jucarie! (intorcindu-se catre domn) Nu-i nimic, ceaiul nu pateaza. Trece cu nitica apa rece.

Ionel cade lesinat.
Cucoana: Ionel! Mama! Ce ai? Vai de mine! E rau copilului! Ajutor! Moare copilul!
Domnul: (ii descheie haina): Repede, apa rece!
Servitoarea intra cu apa. Domnul uda pe piept si pe fata pe Ionel, servitoarea curata cu apa rece pantalonii domnului.
Domnul: Sarut miinile, draga prietena, cred ca e vremea sa ma intorc acasa.

Scena muta in care domnul primeste pantofii de la servitoare, se incalta si descopera acolo dulceata. Ionel ridica putin capul, semn ca lesinul a fost regizat si ii face in ciuda. Domnul isi ia palaria, paltonul, saruta mina Cucoanei si iese.
Servitoarea ramine la urma si cinta un cintec despre alintati.


Feb 10 2011

coregrafie 2 grupa mare A


Feb 10 2011

coregrafie 1 grupa mare A


Jan 31 2011

continuare Pinocchio ,scenariu cu rima

(cap 7)
Povestitorul:
Dimineata, indata ce s-a luminat,
Gepetto ajunse acasa nedormit, nemincat, nespalat.
Batu la usa sarmanul batrin
convins ca Pinoccho avea sa-i deschida.
Pinocchoi nu i-a deschis, asa ca bietul batrin
a mai tras o cearta-n drum
cu Pinocchio rau si…scrum:
Gepetto:
Pinocchio, deschide!

Pinocchio:
Nu pot, taticule!

Gepetto:
De ce nu poti?

Pinocchio:
Fiindca mi-a mincat picioarele!

Gepetto:
Cine ti le-a mincat?

Pinocchio:
Pisoiul!

Povestitorul:
Cind auzi asa o trasnaie,
Gepetto intra pe geam in odaie.
Vazu papusa intinsa pe jos
si deveni pe loc, duios.
Cintec:

- Mai copile cu fiere,
ti-am adus trei pere!
-Pe mine perele ma deranjeaza daca nu se “decojeaza”!
-Pai, ce, astepti vreo vraja?
Curata-le baiete, de coaja!
-Pai, curata-le tu!
-Acu-i acu:
Cu rabdare le voi pune deoparte, asa,
caci iti vor prinde bine cindva.
(ii intinde para; Pinocchio striga):
-Aaa! Eu, cotor
nu maninc nici daca mor!
-Asa? Scoatem cotorul, il punem colea,
asta e para mata!

Povestitorul:
Dupa ce a mincat singur cele trei pere
fara sa spuna macar “multumesc”,
Pinocchio a strigat cu putere:

Pinocchio:
Flaminzesc!

Gepetto:
Dar la coji, te-ai uitat?
Pinocchio:
Cojile sunt de mincat?!

Gepetto:
vezi bine, cine pune deoparte, are.
Hai sa te repar la picioare!
Pinocchio:
Uite, ca sa-ti fac o bucurie,
O sa-nvat o meserie.
sau, mai buna socoteala este
sa ma duc la scoala.

Gepetto:
Bravo, baiete! Esti un copil cuminte!

Pinocchio:
Am nevoie de imbracaminte!

Gepetto:
Esti un baiat cu har.

Pinocchio:
Imi trebuie abecedar!

Gepetto:
Ce sa spun? De sarac sunt cam sarac
totusi, o sa te imbrac:
voi vinde singura haina mai groasa
si-ti aduc abecedar acasa,
ca-mi faci o mare bucurie sa fii copil cu omenie!


Jan 31 2011

Scenariu cu rima pentru grupa pregatitoare

Povestea lui Pinocchio, cu rima
(cap. 1-2)

Povestitor:
A fost odata
o bucata de lemn mai…deocheata
ce astepta intr-o gramada de lemne
sa intre pe soba, in foc,
doar ca lemnul acesta avu mai mult noroc.

Toata povestea a-nceput la mesterul Cireasa acasa,
in clipa cind mesterul a luat lemnul de-un cap
si-a vrut sa-l faca picior de masa.
S-a pus mesterul Cireasa pe cioplit,
si, cind cioplea mai tare,
lemnul i-a strigat: “Au, ma doare!”
De unde-o fi venit glasciorul acesta?
De sub pat, de sub banca, de sub masa?
De-afara din casa?
Nimic de gasit!
Si mesterul s-a pus iarasi pe cioplit.
La urma, cind sa-l fi cioplit de tot,
picioarul mesei a strigat: “Ma gidila de nu mai pot!”
Inspaimintat, mesterul Cireasa a lesinat.

Gepetto:
Ei, si de aici am intrat in poveste eu,
Sunt mesterul Gepetto, papusar in cautare de lemne mereu…
(Catre Cireasa):
Vreau sa spun ca am venit la tine-acasa
pentru ca as vrea sa-mi faci
o papusa jucausa, cea mai aleasa:
sa cinte, sa danseze, pe toti sa-i distreze.
sa minuiasca spada,
sa faca salturi mortale,
sa plecam singuri in lume
sa facem o gramada de parale!

Cireasa:
Singuri prin lume?!
Ei, nu mai spune!
Oricit as fi de mare templar,
O papusa care sa mearga singura,
o poate face…doar un papusar.
Gepetto draga, papusarul la care ma gindesc esti tu,
ia lemnul acesta si te du!

Povestitorul:
Cind Cireasa vru sa-i dea lemnul
sis a se care,
lemnul il lovi pe Gepetto peste picioare.

Lemnul:
Poc! Poc! Pac!

Gepetto:
Lasa, Cireasa, ca-ti vine u de hac!

Lemnul:
Pac! Pac! Poc!

Cireasa:
Nu da, Gepetto, asta-I lemn cu noroc!
E acolo, inauntru cineva
care plinge si ride.
Nu vad unde se-ascunde,
dar ca lemnul acesta e viu,
pe asta sigur o stiu!

Povestitorul:
Ce mai incolo si-ncoace?
Timplarul Cireasa si mesterul Gepetto cazura la pace.
Dup ace si-au dat mina,
lemnul a iesit singur din casa,
de-a dura.

Cintec-dans:

Tac-pac, tac-pac
Sunt un lemn fermecat,
tac-pac, tac-pac,
Rid si pling, glumesc sit ac,
tac-pac, tac-pac,
De-as avea miini si picioare,
as lua-o mai la vale.
tac-pac, tac-pac!

Sunt un mester papusar,
tac-pac, tac-pac,
Sunt batrin, dar pot sa sar,
tac-pac, tac-pac,
Vreau papusa jucausa
de copil, nu de manusa!

(Cap. 3)
Gepetto a luat in brate piciorul de masa
si l-a dus la el acasa.
Incet-incet, pe cind il cresta,
Gepetto visa:

Gepetto:
“As vrea sa il cheme asa, si asa, nu asa, ba asa, iac-asa!
Am cunoscut cindva o familie careia Pinocchio ii zicea.
Tatal, mama si copiii, saraci ca si mine,
traiau mult mai bine.
Fiindca, in vreme ce eu ma hranesc cioplind o papusa,
ei cerseau din usa-n usa.
Pinocchio se va numi aceasta creatura jucausa!
Si va umbla cit e lumea de mare
rizind, cintind si dind din picioare!”
Povestitorul:
De-ar fi stiut Gepetto cita dreptate avea, n-o mai sculpta!
Dupa ce i-a facut ochii, nasul si gura,
dupa ce a-nvatat-o sa mearga,
Pinocchio i-a facut figura:
s-a hotarit de-acasa
s-o stearga!

Cintec:
Pinocchio:
Ma duc la piata
de dimineata,
caut para lui Natafleata,
Vreau sa-mi gasesc nasul
ocolind orasul!

Gepetto:
Ce grozavie
lumea stie
ca e doar o jucarie!
Tot orasul se opreste
cind Pinocchiu si vorbeste.

Politistul:
Sunt politist! Stai sa-mi dai amenda usturatoare,
ca fugaresti prin oras jucarioare.
sau mai bine, hai la inchisoare!

(Cap. 4)

Povestitorul:
Bucuros ca l-a pacalit pe
batrinul papusar,
Pinocchio s-a-ntors acasa
ca un strengar.
Cind sa se bucure mai bine…

Pinocchio:
Aaa! Un greier a sarit pe mine!

Grillo:
Sunt Grillo, greierele vorbitor
si traiesc in odaia lui Gepetto de 100 de ani.

Pinocchio:
Ei, na, acum casa e a mea,
cara-te de-aici, mata!

Grillo:
M-as cara, vezi bine,
dar am un mesaj pentru tine:
Vai de copiii care nu asculta de parintii lor
si parasesc, fara rost, casa parinteasca!
Acei copii, ca vai de capul lor or sa creasca!

Pinocchio:
Mai, greieras…
am aflat, cit am fost prin oras
ca toti copiii care vin pe lume
sunt dusi de parinti intr-un loc anume,
sa se instruiasca – la scoala –
o casa cu prea multi si fara nicio socoteala,
unde nu au voie sa faca ce vor, chiar de mor!
Unde invata sa citeasca sis a scrie,
in loc s-alerge liberi pe cimp,
abia asta mi se pare o copilarie.

Grillo:
Un nestiutor de carte
nu ajunge departe!
Ai putea cel putin, ca si Gepetto,
o meserie sa inveti,
in loc de…in lene sa te rasfeti.

Pinocchio:
Mie-mi place sa maninc,
sa ma joc,
sa ma distrez,
in toata lumea sa vagabondez
sin u vreau sa vad plicticosi ca tine
tocmai cind mi-e mai bine!

Povestitorul:
Pinocchio, pe Grill oil lovi.

Grillo:
Cri, cri, cri!

(cap. 5)
Pinocchio:
Am o foamee, am o foame de cometa,
as minca porc cu omleta,
Grillo avea dreptate sa nu plec de-acasa,
foamea asta mare e o boala dureroasa!
Am o foame de cometa,
as minca porc cu omleta!
E noapte, sunt singur,
a tit de intuneric si frig,
la cine sa ma duc sa strig?
O sa bat la o usa straina
sa-mi dea pine cu slanina!
Cioc! Cioc! Cioc!
Nenea, mi-e foame si n-am noroc!

Strainul:
Ei, lasa ca-ti arat eu tie copile,
cersetorie!
N-ai parinti?!
Pe voi nu va-navata nimeni sa fiti muncitori si cuminti?

Povestitorul:
Si, in loc de mincare,
i-a turnat o galeata de apa-n cap!
Intors acasa,
murat ca un pui,
noaptea, singur si al nimanui,
flamind lihnit,
Pinocchio, a adormit.
Doar ca, nepriceputul, si-a intins
picioarele de lemn
pe soba care s-a incins.
Sa va spun cum s-a facut scrum?

(Va urma)


Nov 22 2010

Grupa mică și mijlocie a trecut la lecția despre Furie!

          Puişorul Martino

Într-o zi, în poiată, Mama Găină a simţit că ouăle sale încep să se deschidă. Ciocuri mici au rupt coaja şi au ieşit două pufuleţe galbene.

Mama Găina şi Tata Cocoş erau foarte fericiţi şi îi numiră pe puii lor Anita şi Martino. Mama Găină îi învăţa cum să ciugulească semonţele pe care ţăranul le dădea în curte, sa caute viermişori gustoşi, să găsească un locuşor la umbra copacilor, să fugă pe câmpii. Seara, apoi, îi strângea în braţe cu aripile sale moi pentru a-i adormi.

Într-o zi, Mama Găină le-a spus micuţilor săi că trebuie să încerce să iasă din poiată singuri să ciugulească grăunţe. Anita, sărind în sus de bucurie, a fugit repede lângă ţăran şi începu să mănânce. Martino merse un pic şi apoi se opri. Nu-i plăcea să meargă singur, fără mama lui.  A spus că nu-i era foame şi s-a întors.

- Martino, ce se întâmplă? – îl întrebă Mama Găină.

Martino se simţea ciudat: simţea că ceva se mişcă în burtica lui, voia să plângă şi puful era tot zburlit.

- Eşti rea dacă mă laşi de unul singur! – urlă el  mamei sale.

Mama Găina a înţeles că Martino era furios pentru că …

 

Întrerupem poveste şi îi întrebăm pe copii:

- Oare ce a făcut Mama Găina?

- De ce era furios Martino?

- Voi cum vă simţiţi când sunteţi furioşi?

Le propunem astfel inventarea împreună a unui sfârşit al poveştii.

După ce am ascultat și am mimat povestea, am vorbit despre furiile noastre, dar și despre felul în care suntem obișnuiți să ne liniștim. Apoi, ne-am pus aceste furii într-un balon mare și le-am spart.


Nov 22 2010

“Bau!” Cealaltă poveste despre frică și lupta cu Monstrul Fricii

Povestea se adresează mai ales copiilor care se rușinează șă vorbească despre fricile lor:

Inimă curajoasă

Era odată, într-un sat indian, un copil pe nume Inimă Curoajoasă, fiindcă spunea întotdeauna că nu-i este frică de nimic. Hoţii, întunericul, fantomele, certurile nu-l speriau: ridica mereu din umeri şi râdea. Prietenilor lui, în schimb, le era frică de câte ceva: unora le era frică tare, altora mai puţin. Unii aveau ursuleţi pentru somn şi ca să-i protejeze de visele urâte, unii aveau câte un mic aşternut să-l strângă în braţe când se simţeau singurei.

Inimă Curajoasă râdea mereu de ei:

- Sunteţi nişte fricoşi! – le spunea.

Copiii se cam săturaseră să-l audă pe Inima Curajoasă râzând de ei şi lăudându-se:

- „Eu da, sunt mare, puternic şi nimeni nu mă poate învinge. Nu-mi este frică de nimic” – şi nu se mai jucau cu el.

Într-o noapte începu să bată un vânt puternic şi să plouă. Copiii fugiră în braţe la părinţii lor. Toţi în afară de Inimă Curajoasă care a spus:

- Mie nu-mi este frică de oleacă de vânt şi ploaie!

Ploaia nu se oprea, afară nu se putea ieşi că să se meargă la vânătoare sau la cules de fructe. Familiile s-au adunat toate într-un mare cort, aducând fiecare mâncarea pe care o avea şi împărţind-o cu alţii. Unora le era frica de tunetele puternice şi de zgomotul vântului. Atunci, înţelepţii satului au aprins un foc şi au spus:

- Să construim ceva împreuna care să ne ajute să ne alungăm frica. Fiecare a adus câte un obiect: o pană de pasăre, o piatră colorată, o frunză. Înţelepţii le-au adunat şi le-au legat de un stâlp al cortului. Vântul făcea ca pietrele să se lovească între ele, provocând sunete minunate. Cu toţii, copii şi adulţi, ascultau muzica pietrelor colorate şi se simţeau mai bine, în siguranţă. Au început chiar să cânte şi să danseze.

Toţi, în afară de Inimă Curajoasa care spunea:

- Doar fricoşii pierd timpul cu aceste jocuri copilăreşti – şi nu participa la dansuri şi cântece, fiindcă voia să arate că nu-i este frica de nimic.

În cele din urmă, ploaia s-a oprit, vântul încetă să mai vâjâie şi un soare cald lumină tot satul indian. În acea dimineaţă cu toţii se treziră fericiţi: au stat împreuna multe zile şi au înţeles că prietenia lor învinsese frica. Ieşiră din corturi cu toţii. Inimă Curajoasă dormea. Când se trezi nu a văzut pe nimeni: era singurel. Ţipă:

- Sunt singur! Mi-e frică să stau singur!

Cu toţii fugiră la el, îl luară în braţe şi copiii i-au dus ursuleţii lor şi îi cântară pentru a-l linişti.

Din acea zi, Inimă Curajoasă a înţeles că şi lui îi era frica de ceva, dar că era suficient să ceară ajutor pentru a se simţi bine.

După atâtea discuții și dramatizarea celor două povești, ne-am luptat cu monstrul fricii. Am ieșit ținându-ne de mână pe hol (unde era întuneric) și, la primul sunet auzit, am strigat cu putere cuvântul magic pe care l-au ales ei ca armă de luptă și de protecție: “Prietenie!|”

Ne-am întors în sală și am văzut că eram nevătămați și împreună, ceea ce însemna că l-am învins pe Monstrul Fricii.


Nov 22 2010

“Bau!” Momentul numărul 5

Aici ne-am pregătit să ne luptăm cu frica.

Când ne este frică? De ce anume ne este frică? Cum facem, să scăpăm de frică?

Explicați-le și voi acasă și eventual, meditați împreună cu ei, la ultimile voastre frici și dacă ați făcut ceva ca să scăpați de acestea, căci noi am ascultat și am dramatizat apoi două povești despre cum descoperim fricile și cum scăpăm de ele! 

Să povestim copiilor povestea Fricii:

Frica era o fetiţă căreia îi era tare frică de orice: de sunetul telefonului, de persoanele străine, de întuneric, de monştri.

Colegii de clasă profitau de acest lucru şi glumeau pe seama ei.

De câteva luni se mutase în casă nouă şi nu avea prietene. Tatăl era departe de casă mult timp şi mama ei lucra dimineaţa; dar, uneori, trebuia să se ducă la muncă şi după-amiaza. Atunci venea doamna Tatiana care se ocupa de fetiţă, făcea curăţenie şi pregătea de mâncare. Dar într-o zi, d-na Tatiana s-a îmbolnăvit şi mama i-a spus fetiţei că va rămâne la vecini. Ea s-a uitat la mama ei nevenindu-i să creadă: vecinii erau de-a dreptul înfricoşători! În casa de alături locuia d-na Margareta, mare şi cam grăsună, uşile la ea în casă aproape că erau duble, iar soţul ei era foarte înalt şi slab, şi pe lângă toate astea, fratele ei avea un picior de lemn. Când mama a lăsat-o la vecini, fetiţa s-a simţit foarte îngrozită: şi dacă o vor mânca? Dacă făceau o vrajă şi ea dispărea?

Contrar aşteptărilor, d-na Margareta a pregătit o gustare delicioasă şi apoi au făcut o plimbare cu toţii în timp ce fratele cânta la acordeon. Până şi fetiţa a dansat, iar când mama a venit să o ia acasă, aproape că nu voia să mai plece de la vecini. D-na Margareta i-a spus însă:

- Poţi să mai vii când  vrei!

Astfel, fetiţa a descoperit că lucrurile ce provoacă frica pot fi de-a dreptul foarte plăcute.


Nov 22 2010

Grupa mică și mijlocie, momentul numărul 4

Ca să o salvăm pe Zânuța Prieteniei, avem nevoie de o busolă.

Cuvintele magice ne vor orienta prin pădurea zânei.

Iată ce au hotărât micuții să îi orienteze prin pădurea fermecată:

Să nu aruncăm jucării.

Să nu aruncăm lipiciul.

Să nu fim obraznici.

Să nu aruncăm papucii și uniforma în dulap.

Să nu-i lovim pe copii.

Să nu aruncăm cutia cu creioane în sus.

Acestea fiind hotărâte de către micuți, am format echipe de câte patru și au primit sarcina de a crea o scenetă pornind de la o expresie magică.